bucurestiul-santier, acest catwalk

iunie 9th, 2010

Bucurestiul este un mare santier. Noi, locuitorii lui, simtim asta prin fiecare por deschis cu forta de catre dus, dimineata. Pentru ca noi, astia care scriem si citim aici, facem dus sigur in fiecare dimineata.

Sa locuiesti intr-un oras care vomita non-stop pe tine si praf si pulbere si gropi si trafic paradit din pricina vesnicelor lucrari, e un lucru pur si simplu insuportabil. Cireasa ar vrea sa se salveze cumva din marasmul asta citadin. Ce oras nemernic.

Si totusi, nestiind sau neputand ea sa plece de indata la Viena pentru un master in management cultural sau in Sardinia (unul dintre locurile unde oamenii traiesc cel mai mult si mai bine din lume, am auzit asta de la dobro, la radio) sa se marite cu un pescar de vita nobila, cireasa incearca.

Incearca sa gaseasca rosturi si foloase orasului absurd in care isi duce propria livada. Si ceva-ceva tot a intrezarit. A observat ca pe toate santierele orasului zac, nebagate in seama, ba chiar tratate prost, superstaruri inca anonime si care de fapt nu vor fi descoperite niciodata. Ce cruzime.

Ia sa incerce cititorul sa isi dea ochelarii de cal deoparte. Si, cand trece pe langa una dintre sutele de lucrari ca niste rani deschise ale orasului, din care picura puroi, sa se uite cu atentie. Exista acolo indesati sub moloz, protejati privirilor fugare de casti sau sepci pline de murdarie, niste barbati.

Cireasa a observat brusc ca aproape orice santier e de fapt un catwalk. Pe care defileaza barbati bronzati, transpirati si cu muschi din aia reali, nu fauriti la sala. Cum de felul lor muncitorii sunt un popor migrator, adica in functie de lucrare calatoresc in spatiu si timp, gasesti printre ei modele pentru toate gusturile.

Si cireasa face exercitiul asta, destul de des. Pentru distractia personala eu indepartez ideile preconcepute, spal murdaria cu o pensulica gen photoshop, scot hainele imbibate cu ce-i mai rau si, ce sa vezi. Rasar barbati si baieti de luat si dat branci direct la Milano, Paris si Tokyo, sa reprezinte pe podium cele mai tari case de moda.

Barbati bruneti cu gene lungi si zulufi creti si acei naucitori bed eyes. Barbati cu ochii ca 2 picaturi de apa dintr-o piscina bine intretinuta. Barbati rasi in cap, cu mutre de calai care m-ar chinui in placeri. Culmea e ca de fapt nici privirea nu difera cine stie ce de cea a supermodelelor. Daca nu esti atent, pare goala. Dar de fapt e doar misterioasa.

Si cu gandul asta eliberator in suflet, cireasa soferita nu se mai burzuluie asa de tare cand vede o echipa lenesa ce gaureste (a cata oara) cu lipsa de chef si minim de profesionalism strazile orasului. Ci se uita sa indentifice degraba care sunt modelele in cazul respectiv. Catre care, odata descoperite, face un rrrr si se binedispune pe data.

epilatul inghinal, un act medieval

noiembrie 10th, 2009

tortura

Cireasa este o femeie tare.

Cine nu crede, sa stie asa. Cand se taie dumneaei la mana, nu cade gramada pe jos lesinata. Nu urla precum o domnita slaba de inger. Si intreaga viata nu ii trece prin fata ochilor, in fragmente mici dar semnificative.

Ea mai degraba rupe flanela de pe omul langa care se gaseste. Face rapid (precum intoarcerea din trei miscari cand are un spate un Q7 si vine din fata si un X5) o fasa profesionista. Si crede ca viata merge mai departe. Tare femeie, cireasa.

Dar nu si cand e vorba despre epilatul inghial. Aceasta tortura medievala care inca mai este permisa. Ba chiar, in ce lume traim! promovata astazi ca ritual de frumusete feminina.

Cireasa se epileaza de 21 de ani. Din pruncie, adica. Ai zice ca un suflet de om ar trebui sa se obisnuiasca pana la urma cu greul. Zice sa nu-i dai omului cat poa’ sa duca. O fi asa in unele cazuri, nu zic. Daca-mi pui in carca un sac greu, m-oi chinui sa nu-l scap.

Dar cine se epileaza inghinal stie. Stie ca poti sa te epilezi si 102 ani, in fiecare zi, in zori si la apus. Si tot strangi din buci si ti se inmoaie ochii si esti pe buza infarctului miocardic cand cosmeticiana se apropie cu arma crimei de zonele tale moi.

Cand ea ma trage cu salbaticie de parul de pe picioare, nici nu mai clipesc. Durerea asta e o treaba de rutina. Daca ma gandesc la ceva frumos in timpul asta, cum ar fi vacanta de ski care chiar se apropie, nici nu ma implica prea tare.

Dar epilatul inghinal, cu asta nu se glumeste. De ce or fi avut medievalii nevoie sa se complice cu oua fierbinti la subsiorile victimelor lor si cu smuls de unghii. De ce ii trageau pe roata pe dusmani si ii obligau sa inghita zeci de metri de panza uda pana la loc comanda.

De ce, cand tot ce aveau de facut era sa-si epileze musterii intre picioare. Pe bucatele mici. Ar fi spus si laptele pe care l-au supt de la mumele lor. Si s-ar fi convertit la orice voiau tortionarii sa se converteasca, daca e.

Cand ti se aplica ceara, zici intai ca cineva vrea sa te dezmierde. Pune-mi si aici. Imi place. E cald si bine si nimic nu anunta urgia care sta sa se dezlantuie asupra trupusorului naiv.

Dar cand este timpul sa scoata ceara cu tot cu blanita aferenta, femeia aia deja poarta serpi in loc de par. Si gura rea nu mai poate sa-i acopere caninii crescuti prea multisor. Si de ce, de ce are tenul atat de albastru? Iar dinspre ea vine miros fetid, puternic, de pucioasa?

Demnitatea ciresei scade. Femeie, aibi mila. Ce ti-am facut eu tie. Lasa ca ne-ntelegem noi. Numai nu ma mai chinui asa de nemilos. Ai si tu copii acasa. Opreste-te, altfel toata agresiunea asta se va intoarce asupra lor.

Daca ma cruti, o sa-ti scriu toate scrisorile la care te chinui atat. Si…si o sa te spal pe spate cu buretele in fiecare seara. Nimic. Ma-sa nenumitului sta aplecata peste intimitatea mea. Si ma trage de intreaga fiinta, ca pentru ultima data.

Si de cand cu modelul asta avangardist. Care cere ca orice femeie care se respecta sa nu aiba nici picior de peri, pufi si pene, de la brau si pana in varful unghiilor rosii, m-am ras. Si totodata lins pe bot de linistea carnii.

La fiecare trei saptamani las umerii in jos. Sumetesc colturile gurii. Si ii dau cheile corpului meu nenumitei, spunandu-i moale. Fii capitanul meu. Si ia-ma de tot. Pierdut, asa.

Abia astept sa evoluam si noi. Si sa consideram femeia stufoasa drept model de frumusete upgradata, conforma cu epoca. Pana atunci insa, cireasa traieste pe muchie, timpuri si rigori medievale.