SANUCA

Personajul colectiv Londra mi-a fixat capul cu o mana. Si cu cealalta a apucat repede o bata de cricket si mi-a tras cu ea drept in cap. Rusinica sa-mi fie. N-am fost pregatita.

M-am dezechilibrat, am cazut in fund. Si un roi de pasarele tip colibri mi-au cantat cateva minute o hora deasupra capului. Ca in desene animate.

Si totusi nici macar suparata nu sunt. Doar ca au incoltit sub pielea mea muguri noi. Muguri de ciuda si invidie de culoarea otravei.

Lovitura m-a facut sa ma concentrez acum asupra altor lucruri. Cum ar fi sa-mi schimb repede viata, cum oi putea. Incat sa mi-o fac sa semene din ce in ce cu una britanica.

Pentru ca daca ai putina imaginatie. Si cred ca am. Nu pot sa nu ma vad pe mine, in loc de domnii de colo. In Hyde Park, rasturnata intr-o rana, pe iarba deasa taiata cu forfecuta de unghii de catre un lord.

Cu un cos de picnic din care se itesc 2 pahare cu vin rosu. Si niste cai baltati care trec la trap saltat pe deasupra capului. Gestionand doi copii prea blonzi, cu pantaloni scurti. Care sar ca mieii in timp ce hranesc lebede albe si lebede negre.

De ce sa nu fiu eu mama care sa-si duca ai ei prunci prea blonzi prin muzeul de istorie naturala. O cladire obscen de mare si impecabil intretinuta. Unde se pun la bataie cele mai aprige tehnologii.

La departamentul pasari, de exemplu. Sunt imagini cu inaripate care se tot schimba. Ca sa inteleaga copiii unde traiesc pasarile, ce mananca, ce citesc, unde ies ele sa se distreze.

Apoi sunt 3 receptoare. Pe care daca le ridici, iti raspund tot felul de pasari diferite. Ca sa stie copiii cum ciripesc pasarile si cum canta pasarile si cum vorbesc pasarile la telefon.

Cireasa a murit de placere sa se joace la toate butoanele si receptoarele si gadgeturile. Si s-a gandit cu tristete la Antipa, de curand vizitat. Unde pasaretul strange praf printre penele impaiate acum cine mai stie cati ani. De catre un strabun.

De ce sa nu fac eu, nu chinezoaica de colo. Cele mai fabuloase cumparaturi in Borough’s Market, cea mai veche piata din Londra. Sa sorb duminica cu zgomot stridii proaspete imbaiate in lamaie. Sa gust jamon de ultima generatie taiat de cel mai tulburator spaniol cret creol.

Vreau sa pipai aici, in acest context, cel mai potrivit avocado. Si sa pun pariu ca asta e cel mai dulce ananas care mi-a trecut pe sub nas.

Imi plac cele 1001 de rase de oameni care se vanzolesc, ca niste cai cu pedigree. Si faptul ca pot sa ling pe jos, daca am chef.

Sa dau fuga la creatorul celor mai gustoase brownies din lume, vreau. Mi-a zis el ca o sa-mi aduc aminte de el toata viata. Si ca o sa ma intorc, sa mai cer. O sa ma intorc, n-ai tu grija.

Vreau sa cumpar nimicuri din Camden’s Town. Si sa prind mancarea indiana fierbinte & aromata de 1 lira, la inchidere. Sa ma distrez in Soho pana cad jos. Si sa ma zvarl in vaporasul pe Tamisa, cand e rost sa iau decizii importante.

Vreau sa am si eu o poarta rosie cu inel la intrare, in Notting Hill. Si sa ies doar doi pasi sa cumpar o antichitate. Pe care sa o asez deasupra semineului.

Mi se pare acum in mod absurd. Ca pot sa fiu si eu cireasa britanica. Si chiar ma oftic pentru ca stiu ca in cateva zile. Mintea mea o sa faca curat in urma acestui preaplin de senzatii si dorinte. Ca eu sa pot trai in continuare fara traume pe plan scalamb mioritic.