Cireasa a fost un pui mai special. Pacat ca a incercat sa indese sub covor lucrul asta o vreme.
Era un pui cu vedere libere inainte sa devina un adult normal si apoi in sfarsit sa-si revina, calcand alaturea de drumul bine batatorit. Bine ca s-a rezolvat, ufff, piatra grea a cazut de pe inima mica si neagra de cireasa. Caci potecile sunt mult mai amuzante si frizzante decat plicticoasa de autostrada.
Intrebata ce vrea sa se faca cand o sa fie mare, ea nu a zis astronaut, sa exploreze cu degetul noi universuri. Si nici doctor, sa faca bine omenirii cu ale sale manute doua. Si nici macar redactor online pentru un site de femei, cum s-a intamplat cand a ajuns pe bune mare.
Trebuie sa admit ca acum imi pare rau ca am renuntat la primele alegeri. Instinctive si sincere, probabil ca ele m-ar fi dus departe. Am vrut sa ma fac chelnerita. Mi s-a explicat intai cu frumosul, apoi cu insistenta, ca asta nu e ceva onorabil pentru o cireasa.
O vreme am crezut lucrul asta fara sa-l verific. Dar in ultima vreme credinta a inceput sa mi se zdruncine din tatani. Lasa ca mi-am rupt mai bine spatele stand prea mult in picioare la un salon auto, facand o meserie muuult mai onorabila. Altfel, cu mintea de acum, as fi incercat sa fiu chelnerita poate. Pacat ca ideea cu pricina mi-a fost omorata in fasa.
Am vrut apoi sa ma fac gradinareasa de parcuri. Sa stau pe branci adica, pigulind flori si amusinand iarba frumos aranjata in rondusi si rondele. Mai stropind cu o stropitoare, mai indepartand daunatorii. As fi facut modele din pansele. As fi tratat cu respect speciile rare, as fi plantat mai multi ciresi, sa fie.
Cand am zis ca vreau sa fiu doctor veterinar deja nu ma mai lua nimeni in seama. Se prinsesera ca fraiele destinului meu profesional trebuie smulse si trecute in gestiunea vreunui adult. Asa s-a intamplat ca am ajuns specialist de PR.
Praful si pulberea s-a ales de visele de cireasa, vise de marire. Dar ce bine ca pana la urma lucrurile au luat-o pe un fagas placut si curs asa, nestingherite.
