cum ajungi la cules de cirese

iunie 22nd, 2009

cuvinte

Cand ma plictisesc, eu nu obisnuiesc sa rasucesc intre degete o suvita de par si sa ma gandesc ce bine ar fi sa am o renta viagera (orice o fi insemnand asta, oricum suna tare bine).

Nici nu ma asez cu toate ale mele comod pe canapea, latita, sa apas spasmodic cu degetul aratator pe comanda pentru tele.

Ezit sa ma distrez procurandu-mi astfel la mine in sufragerie, claie peste gramada, lei fiorosi, aruncatori cu ciocanul, exploratori arctici, explicatii stiintifice legate de corpul de om intors pe dos, tehnici de tatuare si tunning de masini.

Cand ma plictisesc, eu dau o raita prin blog, sa vad cum ajunge lumea aici. Sigur, unii vin la cules de cirese stiind ce o sa manance si mai ales cum. Dar sunt oameni pe lume, ce chestie, care n-au auzit de mine si intra aici cautand tot felul.

V-am adus unde voiam: sa va spun si voua ce au cautat unii pe google si au ajuns astfel la mine, sperand ca ii voi lumina. Mare ti-e gradina ta, Doamne.

Cele mai dese cautari sunt pe grasi: dolofane dragute pe plaja & femei grase care fac baie, apoi sfarcuri (cateodata lasate), wc (cum stau barbatii pe wc), si mosi & babe: care danseaza, babe care vor sa se combine & cum arata mosi din toata tara.

Un capitol intreg intra pentru basini si inca un stol mare de curiosi, pentru curci. Da, am scris mai demult un articol despre curcile de carne, care ma ajuta si acum la trafic.

Mai sunt cativa razleti dar hotarati, care spera sa le explic de ce tac barbatii. De unde sa stiu eu, doamnelor si domnilor, de ce tac? Poate ca nu au nimic sa va spuna.

Dar unii, spre exemplu, au vrut sa gaseaca femeia cu 4 picioare, aici. Altii au vrut sa stie cum sa faca sa nu se mai masturbeze si tot la mine au ajuns, ce ironie. Pentru ca eu lupt cu incapatanare contra intreruperii acestui obicei drag.

N-am putut oferi nici rochii pentru mirese mici si grase, sorry. Si bag mana in foc ca despre melodia se marita fata mea nu am ciripit vreodata. Anunt important: impotriva sforaitului nu cunosc decat metoda pernei pe fata, ce conduce la tacere finala.

Insa pe acel om care a cautat, de 7 ori la rand, la ore diferite, imperecherea la melci, probabil ca l-am uimit. Da domnule drag, la cirese afli cum se imperecheaza melcii. Si pleci multumit acasa.

Totusi n-am vorbit deloc despre cum se dragostesc carasii, si tosusi cineva a venit aici manat de dorinta: sa afle treaba asta de la cireasa. Stiu cum o fac chiar si mustele, dar nu pestii. O sa ma gandesc la asta, insa.

Unde oi fi discutat eu despre ogari care prind iepuri? Dar despre mamici perverse care poarta botine galbene? Dar despre faptul ca vreau sa emigrez in olanda? Cand mi-a scapat un panseu legat de ce ma fac cand am tenie in mine?

Vreau sa cred totusi ca cei care au ajuns sa inghita cirese cautand vase pentru fiert lapte nu sunt chiar rau dezamagiti, pentru ca nu mi se pare o problema grava.

Mai nasol este pentru cei care aveau o urgenta: cum sa strige un arici. Sau tanarul (sper) care intreba la cirese: daca o las pe una gravida ce fac?

Oi fi zis despre mirosul ciorapilor, nu mai stiu. Desi e cam scarbos, si eu nu discut lucruri scarboase. Oi fi zis si despre regele shaormei, doar cunosc unul. Afectiunile afinatei le-am cunoscut pe pielea mea. Dar zau daca inteleg de unde stie google asta.

Dar cum sa fi folosit eu cliseul ochi-poarta catre suflet? Si oricum, cine ar vrea sa stie amanunte de pe net pentru asa ceva? Daca nu stii sa citesti in ochii oamenilor, nu te invata netul, cel plin de ochi virtuali.

Nu, domnilor, nu stiu un unguent pentru o zgaiba de-a dumneavoastra. Nu, nu detin o carticica pentru torturi practic si nici nu cred ca o sa-mi cumpar vreodata.
Cineva credea in mod sincer ca “doar tu ma faci fericita”. O fi, nu zic. Stiu ca sunt fascinanta.

Nu, nu stiu cum se planteaza pomelo si ce trebuie sa faci cand simti mancarimi de noapte. Si nici macar n-am stiut ca exista pe lume o umbrela speciala pentru caini. Oricum, mama de cireasa o sa se bucure de vestea asta.

O precizare: ati ajuns la fix daca sunteti in cautare de urechi pufoase, miei, uniforma de marinari, arabela, orgasm, irod, buze cu diamante si cat costa un bilet spre napoli. Desi, fie vorba intre noi, as fi preferat sa nu stiu chestia asta, ultima.

Am facut o selectie frugala, pentru prietenii obisnuiti ai ciresei, de cautari google care aduc lumea aici. Mai sunt multe, unele despre care nu pot spune aici, ca se imbujoreaza cireasa. O fiinta prea timida pentru lumea in care traim.