SANUCA

Prima incercare de a intra intr-o piscina a fost intr-o marti si s-a soldat cu un esec.

Am vrut sa luam cu asalt stabilimentul dar un zambet blond, de gheata, ne-a oprit pofta in gat. Ea a ramas acolo ca un os de peste de marime medie. Piscina se inchidea la 10 si ultima intrare era la 8. Austriecii au reguli de fier beton, de-aia le merge tara asa de prosper. De-aia au muntii asa de inzapeziti si apele asa de cristaline. De-aia la ei si carnatii ti se prezinta asa de crocanti si plini de branza sau investmantati gratios in sunculita.

Am revenit a doua zi, regulamentar. Am platit 6 euro 50 pentru piscina si 15 euro pentru un prosop. Vazandu-mi ochii cat cepele de apa, hitlerul cel blond m-a asigurat ca, daca aduc prosopul la iesire, imi da indarat 13 euro. M-am mai linistit. Primesc o cartela pentru intrare si alte pentru prosopul de o culoare nesanatoasa, verzuie. Pare ca am primit un prosop stricat.

Incerc sa intru in apa cu inima curata, fara resentimente. De fapt planuim timp la sauna, sa asudam profesionist. Totusi patesc ca in toate celelalte dati, in orice piscina austriaca. Incep sa dardai, cuprinsa de streche. Cireasa nu-i intelege pe cei ce zac in apa sau se zbenguie nitelus. Sa inoate, da, adora asta.

Colegele de partie dardaie si ele dar ma indeamna sa inot degraba, cu promisiunea de mai bine. Zis si facut. Insa lipaind in apa neagra pusa la dispozitie, imi dau seama de un lucru si inghet si mai dihai. Nu mai am contact vizual cu prosopul. Asta inseamna ca undeva, pe marginea bazinului, am lasat la discretia publicului 15 euro materializati intr-un prosop cam nasol.

Incerc sa ma relaxez si sa uit de problema asta administrativa dar nu e chip. Ata ma trage iar si iar pe latura de piscina unde sade sucalit prosopul. Orice client in chiloti imi pare un infractor. Chiar si ingrijitorii angajati de catre stabiliment mi se par doar niste posibili suti. Toti vor prosopul meu. Vor sa-l sustraga si apoi sa se prezinte cu el la receptie, unde sa incaseze potul cel mare.

Inot nitel, dand din labute cu miscari mici, de caine aruncat in rau, iarna pe la 3. Abia ma departez suficient ca fug inapoi la prosop si nu-l mai scap din ochi. Satula de atata ghetarie si mai ales stres, propun colegelor de baltoaca sa mergem la sauna. Urale, trambite, antren. Toata lumea e bucuroasa ca iesim din frigider.

Daca apa era rece, aerul e cosmaresc. Un vant rece suiera pe coridoare. Imi vine sa chem garda, sa-i lege pentru asa tratament inuman aplicat unui fruct. Fug si infasc prosopul clantanind din dinti. Bajbaim dupa cartela si cand sa o varam in camera pe care scrie sauna, se naruie un mit. Am platit doar pentru piscina nu si pentru lucrul pentru care ne deplasasem pana aici taras grapis, doua zile la rand.

In chiloti decoltati din care cad cu plesnet turturi de apa, cu palmele vinete si sufletele facute ghemotoc, fugim urland spre dusuri. Acolo beneficiem de 15 secunde de apa calda. Apoi trebuie sa apasam din nou pe o rotula si tot asa. Alte 15 secunde. Ne invaluie frigul absolut. Sfarcurile sunt de aluminiu. Rasuflarea de animal in deriva. Gandurile de funingine.

Tocmai am strabatut cativa kilomtri ca sa  fac cel mai scump dus din viata mea. Care s-o mai duce, stana de gheata sa se faca.

This entry was posted on marți, ianuarie 25th, 2011 at 6:45 am and is filed under Mintea mea sorcova. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.