Am experimentat de curand ceva nou in vastul apartament cochet din nordul capitalei, in care salasluiesc.
Am descoperit magia cand curatam zatul de cafea intins pe pereti si pe parchet si pe peste tot unde exista o suprafta.
Daca stau intinsa pe spate in diverse puncte din casa mea, aflu lucruri noi. Parol. De obicei imi vizitez casa in picioare, mergand dintr-o camera in ata. Pana in acest moment nu mi-am luat momente de introspectie casnica in alte pozitii. Insa ciucita pe vine pentru a curata fiecare graunte de zat care imi cotropise bucataria, am facut o incursiune intr-un nou univers. Tot al meu si foarte la indemana.
Observand indeaproape proportiile dulapului unde se tin paharele si painea si farfuriile, am avut revelatia. M-am gandit ca exista sanse ca totul sa functioneze asa. Adica diferit daca il privesti dintr-un unghi nou. Prin urmare, mi-am luat zi libera si m-am intins pe spate in diverse puncte din casa, de un am observat lucruri complet necunoscute mie.
Am petrecut in fiecare dintre ele o vreme, asa ca acum stiu. Cand stai oricum dar nu in picioare sau pe canapea intr-o pozitie decenta, lumina pica diferit pe lucruri. Dimineata intra pe geam fara sfiala. O vezi ca o raza directa care se infige in covor. Prin aerul de pranz zboara particule mici de ce stiu eu ce. Seara se insinueaza intai pe la colturi si, daca ai rabdare, o vezi cum se prelinge in toata casa de jos in sus.
Acum cireasa e mult mai prietena cu al ei barlog, in care va hiberna iarna intreaga. Stie sa-l abordeze dupa cum are chef. Pe verticala, cum o facea in mod normal sau in modul cel nou. Punand capul rezemat pe calorifer, cu urechea lipita de caldura. Bucataria arata in felul asta parca mai spatioasa si, pentru prima data, poti vedea chiar si o bucatica de dormitor.
Cam cu asta se distreaza cireasa cand nu o vede nimeni, in ultima vreme. Cu ce toamna frumoasa avem de-a face. Una portocalie, cu frunze care danseaza in aer, si cu chef de descoperiri casnice profunde. Sa stiti ca, daca ma pun pe burta pe covorul turcesc din sufragerie, cel de culoarea cireselor salbatice, sunt in pericol sa zbor. Ma fac una cu tesatura si totul devine posibil.
Asa exercitii casnice le doresc chiar si dusmanilor. Si celor care pornesc razboaie. Si oamenilor care sufera de teoria conspiratiei. Si celor cu inima de glaspapier. La vita e bella si nu sunt nici macar indragostita.
Tags: intins pe spate, livada, lumina, perspectiva, uimire, unghiuri, univers
genial, acuma imi pare si mai rau ca nu ne-am cunoscut in persoana.
de curand am facut aceeasi descoperire, plus o pereche de prize jos in blatul de lucru. nici america nu a fost gasita cu atata bucurie!
heheee, cireasa, am facut aceste descoperiri cu ceva timp in urma si am descoperit, pe linga raze de lumina si pinze de paianjen, si nasturi, banuti si jucarii ascunse de mitza si de nepoti, niste casete cu muzica veche si buna, cd-uri cu filme si muzica, plus niste maruntisuri dragi pe care le crezusem pierdute
))) … cu paianjenu’ nu m-am intilnit ca nu era acasa, da-l astept sa-si refaca casa si, cine stie, poate-l prind si pe el 
… sint bune si exercitiile de mers de-a busilea la ceva!
@Monica: pai auzi, tu cand vii aici? musai sa ne cafelim.
@patratel: la relaxare sunt bune, da!
Două muste stau de vorbă:
Auzi, dragă, ce tâmpiţi sunt oamenii ăştia ! Se chinuie atît de mult să-şi zugrăvească frumos tavanul şi peretii dar merg numai pe podea !!!
Două muşte (`tu-i diacritica …) Era un s în loc de ş, nu cumva să credeţi că lipsea un i !!!
ioi, nu stiu in bucuresti cand ajung. mai degraba ne espressolim in roma!
ai putea sa inventezi un nou exercitiu de relaxare ;p