Mi-a dat Maldita o leapsa. Si cand iti da maldita o leapsa, nu te scuzi respectuos si iti vezi de treaba, ci o faci. M-a pus ea sa-mi fac un fel de CV cu date din intreaga mea cariera de vietate, de cand eram mica si pana in momentul vorbirii.
La 1 an si ceva: primele cuvinte pe care le-am zis pe langa mama au fost puiii-caiii. Tata a avut rabdare cu alegerea mea si a asteptat cuminte pana cand am decis sa-l numesc si pe el.
La 2 ani: era vara si eram la Vama Veche si imi masuram micile organe sexuale externe eu si un alt baiat. Intentia mea ferma e sa-i arat ca a mea e mai mare.
La 5 ani: intorceam tricicleta cu picioarele in sus si puneam pe lant omizi. Invarteam de pedala ca sa le ametesc si eram multumita cand picau in cap. Mi-am prins degetul la lant si am ajuns la spital.
La 7 ani: eram entuziasmata sa incep scoala de muzica si toata lumea zicea ca o sa ajung o mare pianista.
La 10 ani: nu stiam exact ce sa fac mai intai ca sa nu mai trebuiasca sa fac pian. Ma uitam ca o fetita cu chibrituri cum alti copii jucau elasticul si eu trebuia sa exersez o sonata.
La 14 ani: ma sarutam cu un baiat* care mirosea a usturoi si imi dadeam seama ca asta nu e viata si nu trebuie sa mi se mai intample niciodata. Apoi ma apucam de calarie si cadeam in cap si ai mei nu ma mai lasau sa ma mai apropii de un cal vreme indelungata.
Tot la 14 ani: la putin timp dupa sarut, mi-am dat seama ca scoala este cel mai urat lucru din viata unui om. Ii detestam pe adutii care imi spuneau ca o sa-mi fie mie dor de scoala si ca lasa ca o sa vad eu cand o sa incep jobul ce rau o sa fie. Cu placere imi dau seama acum ca n-au avut dreptate. Scoala mi se pare la fel de oribila, jobul superok.
La 16 ani: eram grasuna, bocanti cu placuta si o freza ciudata, care nu ma avantaja deloc, si mi se parea strofele melodiilor Depeche Mode sunt singura biblie demna de luat in seama.
La 19 ani: inca ma luptam sa termin scoala obligatorie si incercam sa ma obisnuiesc cu ideea ca trebuie, de buna voie, sa incep inca una care mi se parea complet nefolositoare. Ce bine ca mama de cireasa a fost ferma si m-a obligat sa dau la facultate. Eu nu aveam asemenea ganduri.
La 22 ani: m-am maritat cu un domn mare si bland, cunoscut mai tarziu sub numele de inginerul fara inima. Dupa el, potopul.
Prin urmare, intre 24 si 28 de ani: am dormit somn gri, de casnicie ratata.
La 29 de ani: am renascut din cenusa si am inceput cea mai fabuloasa viata, multumesc frumos tuturor celor implicati. Am vazut si divortati fericiti.
La 30 de ani: am intalnit dragostea vietii mele de pana acum, cunoscuta mai tarziu sub numele de cel mai iubit dintre pamanteni.
La 31 de ani: am inceput sa scriu povesti pentru adulti si sa-mi dau seama ca exista viata dupa corporatie. Si inca buna de tot. Tot atunci mi s-a luminat mintea intr-un mod, extraordinar. Am inceput sa cumpar mai putin, sa calatoresc mai mult, sa ma bucur de oameni complicati si lucruri simple.Si de-atunci o tin tot intr-o beatitudine.
Prezent: ce-o mai fi, om vedea. Dau leapsa mai departe LieiLia, Marei Wagner si lui Pietricel.
*Acest baiet nu, nu este VladL, asa ca el poate sa stea linistit.
Hihihi, ce drăguț! Mâine prestez. Pupez și mulțumesc!
Povestea merge mai departe…