SANUCA

Vine o vreme in viata cand ti se face un switch in cap.

De fapt, daca esti norocos, sunt mai multe momente. Cand ai vedenii tip revelatie. Si inarmat cu alte valori la pachet. Poti sa purcezi pe drum nou, nebatut. Cireasa are deja cateva astfel de momente la activ. Si stie ca inca mai vin.

Sigur, eu nu m-am asteptat ca asta sa mi se intample intr-o dimineata insorita la ski. Pe culmile inzapezite tip poveste ale Alpilor austrieci. Eram cu muzicianul grupului, prieten vechi.

Dupa ce ne tavalim jucaus prin zecile de kilometri de partii. Ne vine la indemana o partie ce poarta numarul 14. Si este marcata cu negru. Ciudat, pare inocenta. Ne uitam unul la altul si ne intelegem din ochi. Da coae, ne bagam, de ce nu.

Suntem asa de buni incat putem aborda orice partie din puanie. O jucam din tastatura. O jucam in picioare. Alunecam lejer, fara stres. Si ne miram ca austriecii au decis sa puna eticheta cu negru pe partia asta incolora.

Radem de ei si de partie. Skiam cu spatele, facem tumbe in aer. Sarim cu skiurile printr-un cerc de foc si cu ochii inchisi. Radem cam un minut, poate mai putin. Suntem singuri pe partie, nu e nimeni.

Am inchiriat-o doar pentru noi, se pare. Dar incepe sa ni se para ca asta nu prea e o veste buna. Ar fi trebuit sa fie macar 5 romani. Asa e peste tot in Kaprun. Apoi inghetam. Sub noi se deschide o prapastie frumos tapetata cu alb.

Schimbam priviri. Nu prea avem de ales. Si ne e si cam rusine sa recunoastem unul fata de celalalt ca nu am mai vazut asa ceva niciodata. Si ca ne vine sa ne punem pantalonii maro, ca in bancul cu Stefan cel Mare.

Pe un ecran urias apare scris cu rosu. Cireaso te asteptam. Arunca-te in cap in caldarea asta fara fund. Stim ca ai curaj. Dovedeste-ne. Semnat niste oameni de bine.

Incepem timid, haul se casca sub noi si se stramba ca o hidra. Inaintam melceste, ne trec toate transpiratiunile. Recunoastem in fine public ca ceva nu e deloc in regula. Macar ne-am luat o piatra de pe inima. Si nu mai trebuie sa ne prefacem ca suntem demni.

Imi trec incet, prin fata ochilor, tot felul de momente de-a lungul vietii ciresesti. Ma gandesc la mama de cireasa. La vacantele placute. La ce am realizat si ce nu. La ce as fi facut altfel in continuare. Daca mi s-ar da sansa. Dar mi se da sansa?

Muzicianul, mare schior cujaros altfel, shontacaie si el. Stim amandoi ca daca apucam sa cadem. Trecem direct pragul catre lumea cealalta. Si nu prea vrem asta. Incercam sa stam drepti. Dar presiunea e mare.

Pe ecran afiseaza acum. Cireaso, te rad si curcile. Credeam ca poti mai mult. Ma fac ca nu vad. Inca putin derapaj.

Inainte de fiecare noua cotitura. Ai zice ca se termina. Dar cum dam coltul, o noua prapastie de perle stralucitoare de gheata se deschide. Ma gandesc ca am gresit in atatea chestii.

Lasati-ma zei, sa va dovedesc cum pot face mai bine. Nu fiti haini. Daca am sansa sa ies biruitoare, o sa fiu mult mai dibace. Si mai folositoare planetei in general. Dar imi dati sansa?

Ciudat ca e tot iarna, parea ca au trecut niste anotipuri. Oricum destul cat sa mi se para ca totul e schimbat. Acum vaz enorm si simtz monstruos. Ajungem jos lamai stoarse.

Ne simtim mult mai uniti. Ca toti participantii la un cataclism. Decidem ca viata acum nu mai e la fel. Si ca putem clar sa vorbim despre viata de dinainte de 14 si viata de dupa 14.

Asa nou-nascuti dar si iesiti dintr-un travaliu. Facem legamant ca ne intoarcem cat de curand amandoi, impreuna, la cumatra 14. Asta ca sa putem fi normali din nou. Si sa incepem urmatoarea era. Si sa stiti ca nu o mergem cu nervi si cu trufie.

Mergem cu umilinta si cu steag alb in varf de bat. Cu un ecran personal, la fel de mare, pe care scrie. Draga 14, nu am venim sa ne razbunam. Am venit sa incercam sa te skiam. Sper ca nu pornim pe picior gresit. Nu vrem sa plecam ca niste papagali.

Intai am zis ca ne intoarcem peste ani. Apoi ne-am hotarat ca peste 4 zile. Tineti-ne pumnii. 14, gaura neagra se iteste la noi ranjind. Hardau fara fund din care scapa cine poate.