Probabil ca va inchipuiti ca sanii mei mari razbesc peste tot.
Mda, cam asa e. Nu pot sa ma ascund tocmai de voi, prietenii mei virtuali. Sau de voi, ceilalti. Niste oameni cvasinecunoscuti, care intra azi pentru prima oara la cireasa. Doar sunteti la mine in sufragerie, chiar daca virtuala.
Si totusi exista doua, doar doua situatii in care nu am castig de cauza. S-au nascut pe lume niste fapturi care nu se lasa impresionate de asa opulenta. Cainii vagabonzi si portarii ce pazesc spitalele.
Prima categorie, cainii. Ma latra din orice pozitie. Ma alearga de cate ori au ocazia. Ma terorizeaza si ma fac sa merg pe varfuri, cu frica-n oase. In timp ce, evident, am sfarcurile intarite de oroare.
Se uita cu dispret la partea mea de sus. Si stramba din bot. Mai dau si cu laba a lehamite, in aer, asa. Indiferent cu ce chestii mulate as fi imbracata. Cireaso, cu asta vrei tu sa ne convingi sa nu te fugarim? Ham-ham-ham. Esti amuzanta, zau. Ham-ham-ham.
N-ai cu cine domle, n-ai cu cine. Niste tarani.
Cat despre cea de-a doua categorie. Se pare ca portarii de spitale au o viata tare neplacuta. Plina de frustrari si stres, ca niste agenti de bursa de pe Wall Street. Si cum imi vad mutra, inteleg ca e timpul sa se descarce emotional.
Bine c-a venit cireasa asta, s-o luam putin in tarbaca. Cum ajung in sfera lui de autoritate. La usa spitalului in care ma asteapta, deja nervoasa, matusa mea grasa. Sa o iau cu arme si bagaje si sa o duc acasa. Se lumineaza portarul la fata.
Nu trebuie sa-mi zic numele. El stie deja. Si desi lasa pe toata lumea. Mie imi pune o mana in piept. Da, ati auzit bine, in piept. Cireaso, unde ai vrea tu sa mergi. Ca sa stiu cum te refuz.
La doctorul Ivancescu domnule, sa-mi ridic matusa. Ntzz, ntzz. Si face si din cap, cu barbia asa, in sus. Un nu categoric. Nu-ti dau voie. Domnule, dar vad ca toata lumea trece. Toata lumea dar nu tu. Tu esti aici ca sa ma amuzi.
Domnule, dar ma asteapta, si e deja nervoasa si transpirata. Si si eu. Cireaso, ma bucur ca imi impartasesti starile tare. Dar la mine in job description scrie ca matusile, fie ele si grase, se externeaza numai la ora 10.
Ia sa vedem, stii sa citesti ceasul? Sau erai ocupata sa te vopsesti blonda, cand s-a predat lectia asta. Portarul isi freaca mainile hade si se veseleste cumplit. Hihi, i-am zis-o, ii scapa printre dinti.
Du-te si incearca sa intri pe la camera de garda, cine stie. Bine domnule. Acolo, alt portar. Pe langa mine trec fara griji niste rromi, apoi o femeie grasa cu un copil si taras un batran. Mie mi se pune mana in piept.
Unde te grabesti asa, cireaso. Stiti, la matusa mea. Stiu, cum sa nu stiu. Noi, portarii, stim tot. De-aia ni s-a dat munca asta. Dar ce te face sa crezi ca intri? Pai stiti, dr. Invancescu mi-a zis ca musai sa intru. La etajul 11 ma asteapta.
Sa ma sune cireaso, daca vrea sa intri. Si chiar, de ce nu ai intrat pe usa principala. Am vrut, domnule, dar m-au trimis la dumneavoastra. Du-te inapoi, cireaso.
Pe aici nu se trece. Asta daca nu cumva ai la tine permis de vizitator la orice ora. Hihihi. Du-te cireaso. Du-te sa nu te mai vad. Incearca la ambulatoriu, poate se imbuneaza aia si iti dau drumul.
Se duce cireasa si la ambulatoriu. Acolo reuseste, pretextand ca e bolnava si are nevoie de ajutor specializat. Ca si demo, lasa sa-i curga putin sange din nas. Si se tine si de perete, emanand falsa slabiciune.
Portarul se uita la sani, se uita la fata. Da, arati cam sfrijita, ce sa zic. Hai da-i drumul. Matusi-ta a daramat spitalul intre timp. Liftiera, un portar cu fusta, nu vrea sa ma lase in lift.
Si da-i, si lupta. 11 etaje lungi cat niste zile de post. Ajung transpirata si cu fata rosie si lucioasa. Mi se inmaneaza premiul. Sunt fericita castigatoare a unei matusi grase si tafnoase. Care nu intelege de ce am ajuns asa tarziu.
Si de ce, de ce sunt eu asa de slaba de inger. Daca noi doua totusi suntem rude. Matusa, zau ca in rest nu sunt. De obicei sanii isi fac treaba.
Dar nu cand vorbim de caini. Si nu cand vorbim de portari. Tot un fel de caini mai mari, si ei. Cand trebuie sa aiba de-a face cu cireasa.
