vreau sa fiu dar nu pot singura

decembrie 15th, 2010

Cred ca un Mos Craciun bun nu e doar ala care face cadouri.

Cred ca tot el trebuie sa reuseasca sa afle prin metode specifice (reni, subalterni, spiridusi, magie, dat in bobi, whatever) exact ce are nevoie fiecare si sa aduca lucrurile trebuincioase. Nu sa indese in sac ceva, orice, de capul lui. Eu m-am achitat cu brio de o parte din sarcina. Am facut rost de scrisorile copiilor de la Spitalul de Oncologie Bucuresti. Aceiasi pentru care m-ati ajutat cu televizoare.

Acum sa vedem daca ma tin capacele sa le si aduc ce vor de Craciun. Vreau sa fiu Mos dar nu pot singura.

Catalin vrea un joc cu care sa se joace si el si sora lui. Locuieste pe strada Teiul Doamnei, adica aproape.

Oana vrea un notebook, adica un laptop mic.

Ana vrea papusa, cizmulite rosii nr. 35, catel de plus black & white si un televizor. Ca nu are la ce sa se uite.

Dragos are nevoie de un telefon. Probabil vrea sa vorbeasca cu ai lui.

Stelian vrea multe fericiri dar si un laptop.

Florin din Alexandria vrea sanatate, ca aia-i mai presus de toate. Dar si un notebook, de care are nevoie ca sa invete cat sta in spital.

Mery din Jilava zice ca isi doreste ce poate Mos Craciun sa-i aduca. Nu are pretentii la multe jucarii. Ar avea nevoie de imbracat si incaltat, ai ei sunt cam saraci.

Remus din Movileni de Tecuci, Galati, nu mai vede prea bine de pe urma tratamentelor. Ar vrea o masina cu telecomanda, hainute de iarna dar ceva si pentru Daniel.

Sandu e din Tecuci si e vorbaret. Vrea curent in casa ca sa se poata uita la tv, ceva dulce, robotei si haine de iarna.

Din Vicovul de Sus, Suceava, Emanuel zice ca vrea o placa si un mp3.

Ionut din Craiova ar vrea 3 chestii. Dar daca i se pare Mosului ca e prea cu tupeu, vrea doar una.

Impreuna cu Minxieee, care are si ea lista ei de cereri, incercam sa facem cat mai mult. Va rog frumos sa ma ajutati cu oricare din obiectele astea.

ajuta-l sa ramana in viata

decembrie 3rd, 2010

Ajuta-l sa ramana in viata este o campanie. Ea este derulata de prieteni buni, si anume Scoala mea si Asociatia Speranta pentru tine.

Ce vrem sunt fonduri.

Fonduri pentru 250 de copii care sunt spitalizati in sectiile de pediatrie oncologica ale spitalelor Fundeni si Victor Gomoiu. Strangem fonduri pana pe 10 decembrie, deci mai sunt 7 zile. Desi Craciunul vine repede si ai zice ca de-aia avem nevoie de bani, pentru caciulite si ciocolata, adevarul e altul, mai nasol. Banii o sa fie folositi exclusiv pentru achizitia de medicamente si logistica medicala, adica albumina, antibiotice, antitermice si altele asemenea.

Azi, 3 decembrie, e un targ de produse confectionate de elevii Scolii Mele in str Zeletin nr 10-12, ora 5. Evenimentul asta are un titlu explicit: Copiii vostri ajuta copiii altora. Daca nu putem ajunge aici, poate ne iese prezenta la petrecerea tematica “Crazy Hat Evening”, pe 10 decembrie, ora 8. Se intampla la Joy Club, in str.Vasile Lascar nr 171. Taxa de participare costa 250 de lei/persoana iar scopul este acelasi: nobil si uman.

Bineinteles ca banii colectati in evenimentele astea doua o sa mearga tot in fondurile de mai sus. Ce poti face tu sunt foarte multe lucruri, nu o sa insir aici. Trebuie doar sa vrei. Si daca vrei, suni la 0722.574.023. Iti raspunde Coco si ii spui ca vrei sa ajuti. O sa stie exact ce sa te roage. Asta e munca lor.

excursie in valea plangerii

ianuarie 7th, 2009

hope

Disclaimer: asta nu este un post vesel, umoristic, giumbuslucar.

Dar este ceva ce mi se intampla, asa ca trebuie sa scriu. Tomato cu scufita, tu, mai ales, te rog sa nu citesti. Stiu eu ce stiu.

Am o matusa grasa. Cred ca toata lumea are. Da, dar a mea nu e doar o matusa grasa, ci si una tare misto. E matusa cu mult umor, e o matusa careia ii bubuie capul de desteptaciune.

Ce mai tura-vura. E o matusa pentru care sunt dispusa sa fac tot felul de lucruri. Si asta o face asa de speciala. Incat sa intre si pe blog, unde poate sa devina personaj principal.

Pentru ca ea mai are o functie. Cand am o dilema legata de oameni sau situatii limita, tot la ea ma duc. Sa-mi spune ce crede ca trebuie sa intreprind. Moment in care o numesc oracolul din balta alba. Dar despre asta alta data.

Matusa asta cam pleaca in canada, des de fapt. Si cand pleaca, ma lasa pe mine sa fac niste drumuri pe care in ruptul capului nu le-as face pentru mine. Dar pentru ea trebuie, ca nu are cine.

Si unul din ele duce la o policlinica din titan, unde ma ducea mama cand eram mica si faceam febra. Probabil de la ce-mi trecea prin cap si nu puteam da buzna pe blog, sa zic, ca acum.

Odata intrata, merg la etajul 6. Urc pe scari si pana la etajul 4 e forfota, sunt oameni, doctori, copii, vanzoleala. Etajul 5 este pustiu si e mereu intuneric bezna.

Etajul 6 vine cu lumina palpaita. Dar cu zero forfota si zero cuvinte. Etajul 6 pare nelocuit, desi luminile sunt aprinse, deci cineva e acasa. Aici e sectia oncologie.

Eu intru mereu cu cercei in forta de inimoara sau de mar sau de cireasa. Si cu unghiile rosii. Si grabita, merg repede. Si am mereu niste foi scrise de mana pe care ma uit ca sa inteleg ce am de facut. Si o carte la subrat, ca stiu ca e de asteptat.

Oamenii langa care ma opresc sunt multi si nu poarta nimic rosu sau verde sau galben sau albastru. Nimeni nu vorbeste cu un coleg de scaun, ca la alte discipline, orl, de exemplu. Nimeni nu citeste nimic.

Stau cu fete de piatra si doar se uita la usa aia care se deschide atat de greu. Asta dupa ce m-au studiat pe mine, care sunt picata ca de pe alta planeta, planeta uite-cum-crapa-altii-de-sanatate, fara prea mare interes. Fara niciun sentiment.

Stiti cum iti faci planuri mereu cand mergi la doctor, care de obicei ti-e pila, nu un necunoscut. Incerci, fara sa deranjezi rau pe nimeni, sa dai cumva de stire doctorului pitit dupa usa ca esti aici, ai ajuns, sa faca ceva.

La un moment dat te apuca un pic de panica si iti vine sa tragi de halat pe doamna asistenta care se vede treaba ca are acces la el, dar nu te cunoaste. Si sa-i suieri cate ceva in ureche. Va rog sa-i spuneti, am venit, sunt aici.

La etajul 6 in policlinica titan, nu am nici cel mai mic gand sa fac asta. Fetzele oamenilor ajunsi in valea plangerii ma opresc. Sunt foarte bolnavi si se vede rau. Aproape ca mi-e rusine ca vin de pe cealalta planeta. Si as vrea sa nu ma vada.

Dar stau acolo in picioare, ca nu vreau sa le ocup tocmai eu locurile, eu sanatoasa. Si astept, dupa ce reusesc sa susotesc asistentei ca vin in numele matusii grase. Sa mi se dea o foaie.

Pe care trebuie sa recunosc ca, odata ce o primesc, plec ca si cum am un ardei iute infipt in fund. Pentru ca nu mai suport presiunea din jur. Si linistea de cremene. Si pentru ca mi se strange inima pentru ei. Dar si de groaza sa-i mai vad.