Am o dilema.
Imi trebuie doua zile in ardeal, ca si incep sa vorbesc cu “no”. Pe care il asez priceput atat la inceput, cat si la mijloc, sau poate la final. Dupa caz. Pentru ca am inceput sa inteleg cum functioneaza limba asta.
Am ritmul si ghiersul ardelenesc in sange. Poti sa juri ca am vazut lumina zilei intr-un oras tihnit ardelean. Ca nici n-am auzit de salajan, leagan de civilizatie cireseasca. Si ca nu pot sa ma grabesc la vorba nici sa ma pici cu ceara, pic-pic.
Doua zile imi trebuie si pe langa Gura Humorului. Ca sa pocesc dulce cuvintele moldovenesti. Ca sa mi se para ca pepenele e harbuz. Ca chipsii sunt barabule. Si ca draga de cafia. Se transforma in cafa.
Par o nepoata a lui Stefan care a stat ceva mai mult prin regat. Si de-aia a reusit sa inabuse ceva din dulceata trilului bucovinean. Asa de bine si natural imi iese. Incat chiar si eu tind sa uit cum au stat lucrurile.
Ca primul lucru pe care l-am vazut a fost tramvaiul din Ozana. Dar nu cea limpede ca cristalul si frumos curgatoare. Ci cealalta Ozana, din metropola. Nu spui unde, zona importanta.
O saptamana imi trebuie oriunde in Italia. Ca sa vorbesc ca o rezidenta get-beget. Sa cant cuvintele in mod dantesc. Incat sa ti se para. Ca cireasa a fost rapita de mic copil. Si dusa cu forta peste hotare. Unde a invatat romana de hobby asa, de la diaspora.
O fi simpatic, dar e si putin jenant. Pare in final ca sunt lipsita de personalitate lingvistica. Care ascunde personalitatea in general. Ca ma dau cu orice limba ar fi. Ca n-am mama, n-am tata. Cand vine vorba de vorbit orice.
Mi-e rusine de cum devin eu. Dupa cum devine cazul. Ba ardeleanca, ba bucovineanca, ba italianca. Si de fapt, la cerere si imediat orice altceva. Doar un pic sa ma lasi pe plaiul respectiv.
Si acum dilema.
O fi legat de faptul ca am facut pian si am o ureche insuportabil de fina si buna si fina si buna. Si nu ma pot abtine sa nu cant? Sau ca sunt generoasa si vreau sa fac placere gazdelor, fara sa ma pot opri?
Sau ca. Si tare as vrea sa-mi ziceti ca nu e asa. Sunt o cireasa tip cameleon. Si sufar de mimetism, o foarta grava de pierdere de sine. Iar limbajul este doar inceputul acestui secerator flagel de degradare personala.
