cireasa isca tablouri

octombrie 9th, 2009

cherry painting copy

Am o prietena foarte buna si foarte noua. Ea e priceputa si la cuvinte. Cum altfel? Dar picteaza si chestii care-i ies in cale.

Daca o cunosti, vezi ca din multitudinea de imagini pe care le vede trecand prin fata ochilor ei de tip viezure. Ea picteaza probabil doar nustiucatdarextremdeputinlasuta. Prietena asta a mea e plina de verva. Tare mult o plac.

Si cu emotie am constatat ca treaba e reciproca. Se pare ca si ea ma place. Motiv pentru care m-a chemat la ea in fapt de seara.

Uite cum imi introduce in mana un sandvis cu zacusta din productia proprie. Un deliciu, nu alta. Mestec si respir usor. Apoi imi ling degetele de la o mana. Apoi le mai ling inca o data.

Sniff-sniff, o mai fi ramas vreo bucatica pe undeva? Buna zacusca ai mai facut, mai N.

Apoi ma pune sa ma afund intr-un fotoliu. Si incepe sa puna verde cu rosu pe o panza. Eu port o rochie rosie-sange. Am parul galben, spicul graului. Si sorb un ceai bun facut de ea dintr-o cana verzulie. Ca pielea de broscuta otravitoare.

Sunt emotionata putintel, nu pot sa mint ca nu. Nu prea vad ce face acolo. Dar se agita mult. Da din maini si la rastimpuri ma priveste fix. Pozitia in care am ales sa-mi tin mana e cam incomoda. Si ciudata, vad dupa. Dar na, m-am comis. Asta e.

Am mai stat eu odata cu gatul fix si corpul meu nemiscat pentru facerea unui tablou. Aveam 11 ani si sotul profesoarei mele de pian, ca de, am educatie de pension, a insistat sa ma imortalizeze. Tot rosu purtam si atunci.

Dar in cazul ala m-am plictisit teribil. Domnul ala era foarte batran si nu stia sa distreze o cireasa mica. Sau macar sa o faca sa se relaxeze. Am stat statuie dureroasa si am plecat de-acolo cu gatul stramb de atata concentrare.

Prin urmare tabloul este asa nu. Cireasa, desi pui, este trista si intelenita. De data asta, pictorita de prietena mea m-a lasat sa zburd intr-o oarecare masura. Chiar daca stateam fixata intr-un fotoliu mic.

Dar acum am avut voie sa-mi rotesc ochii in cap. Am baut din cana. Am ras. Am intors capul dupa pisici. Am dat din picioare.

Rezultatul este surprinzator. N-am vazut tabloul terminat. Dar am exact aceeasi postura pe care a avut-o si mama de cireasa. Intr-un desen facut de un iubit acum ceva vreme.

Si N, surpriza, N s-a prins ca cireasa are gura stramba. Eu credeam ca asta e ceva ce vezi doar dupa ani de studiu. Adica gura mea e dreapta, de la natura. Dar eu o misc ce o misc. Si la sfarsit o strang intr-o ipostaza in bie. Si o asez in liniste pe o diagonala a fetei.

Am plecat inainte sa am ochi cu care sa vad. Sau nas cu care sa miros. Am capatat doar gura asta.

Si sunt foarte curioasa ce o sa iasa pana la final. Asa de curioasa incat nu mai am rabdare. Imi vine sa zgarii la usa. Sa cer un sandvis cu zacusca. Si sa astept cuminte pana mi se arata ceva finit.

Dupa ce am iscat un tablou nasol. Ma gandesc ca asta e un inceput profund promitator. N, cand imi pui ochi? Si nas? Ca vreau sa miros zacusca inainte s-o hapai.

cireasa cameleoana

februarie 3rd, 2009

cameleon

Am o dilema.

Imi trebuie doua zile in ardeal, ca si incep sa vorbesc cu “no”. Pe care il asez priceput atat la inceput, cat si la mijloc, sau poate la final. Dupa caz. Pentru ca am inceput sa inteleg cum functioneaza limba asta.

Am ritmul si ghiersul ardelenesc in sange. Poti sa juri ca am vazut lumina zilei intr-un oras tihnit ardelean. Ca nici n-am auzit de salajan, leagan de civilizatie cireseasca. Si ca nu pot sa ma grabesc la vorba nici sa ma pici cu ceara, pic-pic.

Doua zile imi trebuie si pe langa Gura Humorului. Ca sa pocesc dulce cuvintele moldovenesti. Ca sa mi se para ca pepenele e harbuz. Ca chipsii sunt barabule. Si ca draga de cafia. Se transforma in cafa.

Par o nepoata a lui Stefan care a stat ceva mai mult prin regat. Si de-aia a reusit sa inabuse ceva din dulceata trilului bucovinean. Asa de bine si natural imi iese. Incat chiar si eu tind sa uit cum au stat lucrurile.

Ca primul lucru pe care l-am vazut a fost tramvaiul din Ozana. Dar nu cea limpede ca cristalul si frumos curgatoare. Ci cealalta Ozana, din metropola. Nu spui unde, zona importanta.

O saptamana imi trebuie oriunde in Italia. Ca sa vorbesc ca o rezidenta get-beget. Sa cant cuvintele in mod dantesc. Incat sa ti se para. Ca cireasa a fost rapita de mic copil. Si dusa cu forta peste hotare. Unde a invatat romana de hobby asa, de la diaspora.

O fi simpatic, dar e si putin jenant. Pare in final ca sunt lipsita de personalitate lingvistica. Care ascunde personalitatea in general. Ca ma dau cu orice limba ar fi. Ca n-am mama, n-am tata. Cand vine vorba de vorbit orice.

Mi-e rusine de cum devin eu. Dupa cum devine cazul. Ba ardeleanca, ba bucovineanca, ba italianca. Si de fapt, la cerere si imediat orice altceva. Doar un pic sa ma lasi pe plaiul respectiv.

Si acum dilema.

O fi legat de faptul ca am facut pian si am o ureche insuportabil de fina si buna si fina si buna. Si nu ma pot abtine sa nu cant? Sau ca sunt generoasa si vreau sa fac placere gazdelor, fara sa ma pot opri?

Sau ca. Si tare as vrea sa-mi ziceti ca nu e asa. Sunt o cireasa tip cameleon. Si sufar de mimetism, o foarta grava de pierdere de sine. Iar limbajul este doar inceputul acestui secerator flagel de degradare personala.

un an de sentimente amestecate pe magurice

decembrie 21st, 2008

amazing_tree

S-a dovedit ca nicio zona din orasul asta mare nu e asa de activa si atractiva pentru mine ca micul si aparent inocentul cartier aviatiei.

Si de fapt vreau sa ne oprim putin asupra strazii maguricea, ca sa fiu mai exacta. Si a unei alte stradute fara de nume, dar in imediata apropiere. Sa ne referim deci la acest domeniu magic de cateva strazi ca la “domeniul maguricea”.

Un domeniu ca oricare altul, cu nume pasnic. Un domendiu, sa fiu sincera, cam uratel. Dar am avut pe-aici imens de multa treaba. Tot mereu mi-am purtat codita in vant, neobosita.

Aici s-au facut si s-au desfacut marile mele emotii in 2008. Trairi izvorate din relatiile cu semenii mei, oamenii. Aici am ras, aici m-am mirat, aici am suspinat si am fost in extaz. Pe maguricea m-a prins ploaia de nu stiu cate ori. Dar m-a batut si soarele tare in cap.

S-o luam pe rand. La inceputul lui 2008 fac cunostinta cu domeniul maguricea. O mut carevasazica aici pe a cherry, cu calabalac cu tot. Cu ace, brice si carice, cu pungute de hartie cu fund indoielnic. In care sunt inghesuite prea multe lucruri.

Cu lumanari parfumate arse pe jumate, cu televizorul prea greu cu firul tarait pe noroiul inghetat in fapt de seara. Tin la subrat foenul. In maini niste cutii ca la circ, in echilibristica. In spate am instalat un sac imens de Mos Craciun.

Pe nas se odihneste precar un ghiveci cu o plata verde. Din care picura sistematic niste pietricele feng shui, ca in Hensel si Graetel. Intr-un buzunar am niste cosmetice. In altul un borcan cu gem de caise facut la 10 ore distanta.

In plisc tin niste tablouri pe care risc la rastimpuri sa le scap cam cum a scapat corbul din fabula cascavalul. In timp ce ii explic lui a cherry ca totul o sa fie bine.

Nu sunt sigura, dar cred ca am si o matura infipta in fund. Cu care sterg urmele dezastrului.

In apartament cu ea, ce sa vezi. Locuiesc inca doua persoane, deloc straine. De fapt una dintre ele, ce soarta, e cel mai iubit dintre pamanteni. Omul care mi-a aratat ca se poate.

Intr-un an, probabil ca am parcat in domeniul maguricea de 228 de ori. De fiecare data cand o iau/aduc pe a cherry. Ma gandesc automat si la cel mai iubit dintre pamanteni.

Cel neeradicat complet din vene. De fapt eradicat destul de de ochii lumii si ai lui si ai mei. Motiv pentru care carnea dulce de cireasa mi s-a strans pe sambure tot de 228 de ori. Dar sa mergem mai departe.

Suntem in luna lui ciresar, pe bune, no kidding. Si ma loveste in cap cu dulce buzdugan cu tepi de martipan, o dragoste noua. Bineinteles ca persoana, sufletul meu pereche estival (SMPE din celelalte posturi). Locuieste tot in domeniul maguricea.

Perioada in care prind in maguricea dimineti de fericire intergalactica de vara. Aici spintec des pepene rosu scos de la rece. Si adorm cuibarita la televizor in cuib captusit cu praf de minune. Minune estivala, fara urmari.

Fac naveta intre a cherry si SMPE. Sunt mai mereu in/pe/spre/de la domeniul maguricea. Ajung aici experta. Stiu cum circula curentii de aer. Unde e cainele marele alb, ce miros are shaorma. Si cand se deschide magazinul preferat de unde SMPE ia painea serilor noastre.

Vine toamna, batrana actrita. Si vraja sentimentala din domeniul maguricea se destrama ca un fum urat mirositor. Deci raman iar cu parcarile in tromba in fata blocului unde sta a cherry.

Incerc sa ma abtin, dar nu-mi iese de fiecare data. Sa nu fug cativa metri mai incolo. Sa dau macar o limba dragastoasa clantei de la celalalt bloc unde am purtat cirese la urechi.

Si sa rastorn pe stergator un sac cu petale de trandafiri muiate in otrava. Ca el sa inhaleze si sa moara. Haideti ca vad ca exagerez. Incerc sa ma linistesc.

E iarna din nou si a trecut un an de cand am dat prima data ochii cu maguricea. Si prietena buna, destista cu cei mai mari sani din univers, alaturi de cei mai adanci ochi negri. Se muta in apartament cu a cherry.

Cum unde? In domeniul maguricea. Mai precis in camera in care a locuit, ca inca e cald locul si are un fel de halou asa, cel mai iubit dintre pamanteni. Particip in fapt de seara. La ridicarea a probabil 15 saci de culoare neagra prin care nu se vede nimic.

Fac ture. Vin, plec. Vin, plec. Ma gandesc la SMPE cateodata. Si la cel mai iubit dintre pamanteni mai mereu. Asta in timp ce incarc/descarc baloti si pe cele doua fructe preferate, prietene bune.

Am petrecut un an de emotii insuportabile calare pe domniul maguricea. Tinand haturile mai bine sau mai prost, dupa caz . Si ce e cel mai incredibil e ca lucrurile, in loc sa se calmeze. Arata ca si cum 2009 sta tot sub semnul maguricei.

pepenele rosu care uneste oameni

august 4th, 2008

DSC05929

suntem pe plaja. aruncam priviri piezise. tensiunea e mascata cu zambete amabile de plastic. muschii sunt incordati distructiv. nu pentru sport. ci pentru intoleranta.

si vine pepenele rosu. acest batran actor al verilor noastre. rosu transparent. datelat si cu insertii de mici alunite regulate.

ochii se intorc cu luciri de pacat catre el. privirile se inmoaie a pace. prin sange ne curge soare si sos rosu de zahar indoit cu apa.

gurile se lipesc cu pofta de cocos. si se afunda din ce in ce mai tare in felia de luna rosie. curge sos peste tot. pe noi, pe ei, pe noi. marea vine cu valuri de pepene rosu acum. care lasa in urma nisip roz bon-bon.

soarele ne bate in cap. dar avem pepene rosu si rece cu noi. si nu ne pasa de nimic. suntem iar prieteni. pt juma de ora. dar tot e bine.

de ce se duc razboaiele cu arme si aparaturi si munitii. daca li s-ar da din jumate in jumate de ora pepene rece tuturor combatantilor, victoria ar fi de ambele parti. iar costurile minime. ar trebui doar un pic mai multe frigidere. si tiruri cu pepeni romanesti trimise in zona de conflict.

inainte sa cerem marire de salariu, ar trebui sa oferim sefului nostru o felie rece de pepene. n-are cum sa-i reziste. se inmoaie.

cand ne certam acasa cu cate cineva cu care impartim perna/patul/lingura, ar trebui sa pornim tot cu pepene rece la bord. make love, not war.

pepene rece, te ador. si simt cum si tu ma iubesti inapoi.