marketing buimac aplicat ciresei

decembrie 5th, 2009

craciun

Sunt la sala. Am pierdut ora de aerobic la care planuiam sa merg.

Si uite-ma suita din nou pe calaul groazei. Aparatul stair master, cel care suge din cireasa vointa, energia si mandria. Si apoi o scuipa pe dansa fara scrupule pe podeaua salii. Si cand cireasa afiseaza semne de lipsa respiratie, o intreba: atata poti?

Cireasa nu cuteaza sa se prezinte la stair master decat daca a intrunit o suma de conditii, destul de dure. Se suie pe el daca a dormit bine noaptea, a mancat mic dejun copios. Daca e fericita si a facut dragoste de curand.

Cireasa nu se va sui pe stair master, caci va fi cu siguranta infranta, in urmatoarele situatii. Daca e duminica, daca a visat urat, daca se simte (caci n-are cum sa si fie) prea grasa sau are dileme profesionale.

Ziceam eu ca sunt in buna stare. Asa ca ma invartosez si ma cocot. Daca tot ma sui pe stair master, durata trebuie sa fie 40 de minute. Abia cand atingi varful asta poti sa zici ca ai lucrat cumsecade.

Incep sa ma uit la televizor, sa nu ma plictisesc. E pus pe fashion tv si o adunatura incredibil de mare de femei silfide umbla in chiloti pe ecran. Zambitoare si parca nepasatoare de faptul ca, in vremea cand nu sunt la televizor, dieta lor contine o frunza de salata si doua capere degresate.

Privelistea asta n-are darul sa ma monteze. Eu nu o sa arat niciodata ca slovencele si rusoaicele astea, cu buci mici si manere reglabile. Dar ma rog, incerc sa continui gandindu-ma ca, dupa ce ma scobor de pe el, poate cine stie. O sa am totusi par pana la talie si ochi albastri.

Ma demoralizeaza dar incerc sa nu ma las. In fond conducerea salii le-a pus acolo clar pentru a ma motiva. Cireaso, da din craci si o sa te mantuiesti. Ok. Probabil ca stiu ei ce stiu.

Stair master, cum te simte mai slab, ataca la ficat. Pare din ce in ce mai greu sa apesi cele doua scari. Greutatea lumii intregi se pune pe umerii tai. Si gata, s-a sfarsit. Gafai de-mi sar capacele unul cate unul. Si sunt gata sa promit ca nu mai pun paine cu unt in gura.

Ma uit iar la slovence si apas mai abitir, cu ochii iesiti cam de 7 centrimentri din cap. Si atunci incepe sa rasune in incinta, data teribil de tare, o muzica de Craciun. Cu zurgalai pe fundal, veselie si tot tacamul.

Si atunci chiar nu stiu ce sa mai fac. Pentru cireasa, muzica si atmosfera de Craciun inseamna. Opreste-te cireaso, din iuresul in care ai stat prinsa tot anul. Ai muncit destul, ai tras tare. Odihneste-te putintel, ai dreptul asta, si de fapt obligatia asta.

Pai si cum se pupa asta cu slovencele in fundul gol, cele cu care trebuie sa incep sa seman daca trag tare? Salbaticilor la minte, cum zicea Moromete, de ce imi faceti asta?

Imi puneti slovencele ca sa ma faceti sa dau tot ce pot, in speranta ca o sa devin ca ele. Si apoi trantiti o muzica isterica de Craciun, care imi aduce aminte ca destul m-am zbatut tot anul. Si ca acum e perioada tolerantei, chiar si fata de corpul mult incercat.

Huo. Cireasa astfel buimacita de mesaje contradictorii se da jos de pe nemernicul care chitcaie superior. Si se arunca in bazin, pentru izbavire. Chiar daca acolo cineva ingana dramatic Noel, Noel, o sa fie bine. Trebuie sa fie bine.

Dar strategia de marketing adresata clientilor care cred ca trebuie sa se chinuie la sala constant este contradictorie. Si rauvoitoare. Atat am avut de zis.

sunt sarbatorile, deci avem afectiune de dat

ianuarie 1st, 2009

Tango-doves copy

Trebuie sa recunosc. Sunt uimita de amploarea flagelului. Marketing-ul asta emotional legat de sarbatori ne-a facut pe toti sa ne apuce puia gaia.

In jurul meu pica una dupa alta victime nebanuite. Combatanti pe care nu i-as fi crezut asa de moi in lupta cu lumina care se insinueaza in suflete in aceasta perioada din an. Se dovedesc facuti din carpe si vata si burete.

Am constatat cu uimire ca eu. Desi nu ma consideram cine stie ce femela cu sange rece si capul bine infipt in umeri. Am mai reusit cum am mai reusit sa ma abtin. Si sa fiu penibila doar putin. Cat sa par umana.

Dar altii n-au avut parte de luxul asta. Si s-au pus pe treaba cu ravna unui harciog. Care doreste sa stranga in barlog ghinda vietii.

Am fost personal solicitata in mai multe proiecte abracadabrante. Am fost si martora indeaproape a altor proiecte. La fel de disperate. Iar pe altele, trebuie sa recunosc. Le-am crosetat chiar eu.

Dar sa explic. Treaba sta asa. Avem oricum o cantitate de afectiune pe stoc si in mod normal. Dar care acum, odata cu magia sarbatorilor. Cand ni se pare ca oamenii perechi au castigat si noi, neperechi, am pierdut. E destul de imensa si exacerbata.

Avem deci o afectiune crescuta ca o ciuperca otravitoare din povesti. Si pur si simplu nu avem pe cine sa o varsam. Pentru ca ne-ar trebui cineva de care sa ne placa mult. Si la care sa putem si apela.

Fiti amabil. Sunteti de acord sa imi luati si mie putin in gestiune. Afectiunea asta pe care nu mai pot sa o duc de una singura? Stiti, sunt sarbatorile. In mod normal nu v-as deranja. Doar un pic lasati-ma sa va iubesc. N-o sa doara si o sa dureze putin.

Si pentru ca nu prea avem cui sa zicem asta. Riscam sa ramanem cu ea in traista. Cu halca de afectiune pura, neimpartasita corect. Ne apuca niste stari sore cu nebunia. Pe care nu putem sa le tinem sub control corect si cu sange rece. Asa cum am face la job.

Si nu ma/ne putem opune. Asa ca intai incepem sa ma/ne gandim. Si imediat ne sar in minte, ca niste floricele premiante. Care infloresc primele in ceaun si se lovesc mandre de capac. Doua-trei nume.

Nume cu care am incercat recent sau poate nu chiar, sa avem o relatie multumitoare. Si am esuat lamentabil. In lumina sarbatorilor, pentru ca speranta moare ultima. Esecul trecut pare acum complet reparabil.

Cum de n-oi fi reusit atunci sa ne intelegem omeneste. Cum de nu, nu pricep. Poate ca daca as incerca acum, pe 23-24-25-26-27-28-29-30-31-1-2-3-4. Poate ar merge diferit. 5 o sa arate diferit. Simt eu ca acum e momentul. Da da, simt eu.

Asa ca ne apucam si incercam marea cu degetul. Suntem simpatici. Spunem si facem giumbuslucuri. Tinem o mingiuta pe nas. Ma prefac ca lesin. Scap batista. Imi trebuie ceva tocmai acum, nu puteam amana. Da-mi si mie te rog, ca numai tu stii/poti.

Mai ai cumva numarul lui…Eu nu si ma gandeam ca tu da. Aaaa, buna. Din greaseala treceam pe aici, nu ma asteptam sa te vad. Dar daca tot ne-am intalnit, ce faci. De sarbatori adica, ce faci. A, pleci. Cu cine pleci. A, ok.

In mod curios, ce chestie. Lucrurile refuza sa mearga dupa asteptari. Fostele esecuri nu se lipesc cu miere de albine. Si insista sa ramana esecuri.

Si fericirea de care eram absolut siguri fuge printre degetele facute gheara. In timp ce gheara tip infarct ne strange carnea mica si frumos stilizata plasata convenabil in mijlocul pieptului.

Suntem tristi, dar nu ne dam batuti. Luam agenda la puricat. Ce daca nu a mers cu iubirile astea principale. Trebuie sa mai existe niste nume, macar cateva. La care putem sa incercam acum. Sa le vindem o apropiere si un commitment pe termen scurt. Dar care sa para lung. Un armistitiu.

Trimitem mesaj. Sau sunam, ca niciodata. Si ne vine sa fim penibili si sa zicem asta. Spunem lucruri pe care nu le rostim in mod normal.

Facem promisiuni stirbe si schioape si cocosate. Doar-doar om prinde ceva in plasa. Chiar si plevusca, daca the big fish n-au stat. Parca te mai uiti. Sunt sarbatorile. Nu e cazul sa facem mutre.

In unele cazuri, gasim aceeasi disperare la capatului firului. Asa ca victima pe care am ales-o e si ea cumva agresor. Si accepta sa joace sceneta emotionala. Alteori, mai dai peste cineva care se tine demn. De unde o avea puterea asta, nu vreau sa stiu. Ma subrezeste.

Fie ca tragem de un mort pe care e ar cazul sa-l lasam sa doarma in pace. Asezat cuminte in groapa, cu mainile pe piept. Fie ca zgandarim portite cu mize mai mici. Un lucru e clar.

Sunt sarbatorile si noi, oamenii nepereche. Avem afectiune de dat pe termen scurt. Rugam seriozitate.