Ma tot intreb cum s-o fi agreat, la nivel mondial, materialul din care se fac etichetele pe care le poarta oamenii direct pe pielea lor.
Imi inchipui ca a fost treaba serioasa si s-a facut o licitatie, unde lucrurile s-au petrecut asa.
Intai s-a prezentat un industrias avangardist. El a propus ca fiecare obiect de imbracaminte, inclusiv chilotii, sa poarte o placuta din tabla zimtata, cu zimtii orientati spre interior, adica spre om.
Apoi a mai fost o doamna ramasa nemaritata si care credea ca lumea merge intr-o directie gresita. Dansa a sustinut sus si tare o eticheta mai subtire si mai flexibila, realizata din glass papier. Unde partea grunjoasa era tot inspre om.
Si ultimul pretendent a fost un domn care avea indigestie si de-aia a si intarziat rau de tot, incat era sa nu-l mai lase inauntru. Scuturat de friguri, el a scos din servieta catre comisie un plastic alb si abraziv. Poate un fel de rafie tesuta mai marunt, pentru care n-a mai dat nicio explicatie suplimentara.
Cum timpul ii presa pe cei de la asociatia textilistilor anonimi si au fost fortati sa ia o decizie, a ramas pana la urma bolnavul, cu inventia lui. Dar va dati seama ca asta nu pentru ca era extraordinar de potrivita, ci pentru ca restul erau vadit sadice.
Poate ca greseala a fost facuta inca de la inceput: o proasta intocmire a caietului de sarcini. Dar cine sa mai stie…
Cum de nu s-a mai revenit niciodata la aceasta decizie, este de necrezut. Dar, nu-i asa, lumea geme de prioritati. Cert e ca acesta este materialul care s-a perpetuat pana in prezent si populeaza toate obiectele noastre de imbracaminte.
Doare putin, starneste mancarimi aprige, ciupeste cu sete, enerveaza cumplit. Acestea sunt calitatile materialului. Dar ne-am obisnuit toti cu ele, ce sa facem.
Ce e de apreciat este ca materialul rezista totusi la apa si de fapt rezista cam la orice. Murim noi si etichetele astea o sa dainuie.
Acum insa, ma intreb altceva. De ce au inceput textilistii sa faca etichetele din ce in ce mai mari. Si de ce au ele mereu mai multe file.
Am ajuns eu oare sa am fuste asa de complicate, incat trebuie sa imi aloc o zona orara in care sa ma asez jos si sa citesc cu atentie tot ce a vrut sa-mi transmita producatorul?
Fiecare bluza de-a mea vine cu un fel de cartitica cusuta cam in dreptul coastelor, care ma face, pana ajung sa o tai, sa-mi smulg carnea de pe mine. De ce imi fac ei asta? Cu ce le-am gresit? Promit sa nu mai fac.
Mi se pare mai normal, daca tot vor sa vorbeasca cu mine, sa imi dea mai bine o brosura sau un CD. In care sa imi si explice toate simbolurile alea de neinteles pentru o cireasa, pe care insista acum sa le puna in carticica cusuta langa coaste.
Sau mai bine sa-mi puna un cip sub piele, cu toate informatiile vitale, de care nu se pot lipsi. Pentru ca oricum, simt cum se ingroasa gluma. Cred ca nu mai e mult si o sa adauge la carticica actuala si niste paragrafe gandite de avocati.
Cum ca daca folosesc produsul altfel decat scrie in contractul cusut langa coaste, textilistul este exonerat si eu imi asum intreaga raspundere. Asta ca sa bage groaza in cireasa, si sa o oblige sa citeasca cu evlavie toate simbolurile.
Unde o sa se ajunga, intreaba cireasa cu inima mica si neagra de spaima. Unde?
