barbatul si sincronizarea pipiurilor feminine

februarie 22nd, 2011

Orice barbat care calatoreste are un vis. Ca femeia de suflet pe care o are alaturi sau alte femei ce il insotesc sa nu faca pipi in veci.

Tinand insa cont de experienta din teren, visul oricarui barbat care calatoreste este sortit esecului. Indiferent de distanta pe care o are de parcurs, o femeie trebuie sa faca cel putin de trei ori pipi. Sigur, daca distanta este deosebit de lunga, la aceste trei pipi minime se adauga o suma nedeterminata de pipi in plus.

Barbatul intelege pana la urma asta si atunci visul lui se transforma. Acum vrea macar ca lucrurile sa se sincronizeze cumva, spre a usura soarta tuturor participantilor la calatorie. Ei bine, nu.

Din motive greu de patruns femeia sufera de lipsa de spirit de turma. Ea trebuie sa faca pipi des. Dar ea nu simte aproape niciodata nevoia sa faca pipi atunci cand vede o alta femeie pe cale sa faca acelasi lucru. Oricat ar incerca barbatul sa momeasca femeile in a face pipi in cor, acest lucru este un deziderat greu de atins.

Din proprie experienta cireasa poate sa certifice aceasta stare de fapt. Cand masina trebuie sa opreasca oricum pentru benzina sau pipi iminent al alcuiva, vezica mea este parca sigilata.  Daca barbatul ma obliga sa o storc, merg ca un caine batut la baie si produc plina de frustrare cat intra intr-o pipeta.

N-as putea sa fac pipi decat cu un pistol indesat in a  mea tampla. Sau daca mi s-ar explica faptul ca omenirea este in pericol iminent si doar pipiul meu ar salva situatia.

Ca un facut, nu-mi vine sa fac pipi decat la maximum 20 de minunte de ultima oprire. Adica la un interval suficient de scurt incat sa exasperez soferul. Sigur ca nu fac asta special. Este doar un fapt de biologie combinat cu unul de psihologie femeiasca. Sa ne iertati, fartati barbati/Nu veti reusi niciodata sa ne corijati/.

discutia ciresei cu gpsul

ianuarie 28th, 2011

Daca ma enerveaza ceva la drum este un gps femeie care isi bate joc de mine sistematic.

Lucrul asta mi s-a intamplat de curand, timp de 4 zile lungi si dese. Eu si Aneta, gpsul, am dezvoltat o relatie de nisa, bazata pe ura reciproca si dispret permanant. Asa ca insist sa fac public la ce s-a ajuns. Mai jos, o parte din stenograma discutiei care a avut loc cand pe taramuri streine, cand pe un picior de plai sau chiar o gura de rai, dupa caz.

-You are over the speed limit.

-Atata stii sa spui. Papagalule ce esti, Aneta.

-You are over the speed limit.

-Esti varza, am restrictie de 70 nu 50, baga-ti mintile in cap, ca te sparg.

-You are over the speed limit.

-Lasaneeeee, lasaneeee, ca ne plictisesti.

-After 4-hundred-and-20-meters keep right. (Scurta pauza). Prepare to keep right. Keep right.

-Sunt pregatita, fata mea. N-ai tu bani nici imparatul cat sunt eu de pregatita sa tin dreapta.

-Recalculating.

-Tu mi-ai zis sa apuc pe aici si acum ce faci. Tu cu cine tii, mai animalule.

-Recalculating.

-Vezi ca te balbai si te faci de cacao.

-You are over the speed limit.

-Esti ne*beeep, asta e problema. Acum am inteles.

-Prepare to keep straight.

-Ma bucur ca esti calma. Iti face bine. Noi am gresit drumul si tu esti de un calm dracesc. Vaco.

-Recalculating.

-Recalculating.

-Iesi afara.

-After 4-hundred-and-80-meters prepare to keep straight. Keep straight.

-Mi-ai dat o informatie foarte revolutionara. E un drum drept, nicio cotitura. Tu imi zici sa o tin tot asa dar mai pe dreapta.

-Drive for 224 kilometers.

-Esti sigura ca atat mai e. Ma deprimi.

Imi pare rau ca nu pot sa reproduc pentru public si mimica ciresei, gestica si alte elemente ajutatoare. In discutiile mele cu Aneta, pe care unii insista sa o cheme Marta, am trecut prin multe stari. La inceput de drum ingaduitoare. Pe masura ce calatoria se prelungea, zeflemitoare. Cand ajungeam la capatul puterilor, ajungeam rugatoare. Aneta insa, nimic. Ii dadea inainte.

-Drive for 164 kilometers.

Daca sunt oameni care inteleg nervii fructului cireasa si au patit lucruri similare, sa vina sa se prezinte. Cireasa nu vrea sa fie singura vietate care a ajuns bataia de joc a gpsului.

caut mereu mirosul ei

mai 2nd, 2010

Sa vorbim putin despre el, acest miros, ca merita. E mirosul libertatii, al apei curate cu sare in ea, al algelor vii, al nisipului neintinat, al vantului care canta rock si al soaptelor de zeci de prieteni care sunt stransi la un loc.

Asta si multe altele compun mirosul ei, mirosul vamii. Pe care l-am simtit si acum doua saptamani, cand n-am mai putut si m-am dus buluc peste ea. Si pe care eram ferm pregatita sa-l adulmec si acum. Oh, sunt asaaa de pregatita sa las mirosul vamii sa ma ia brate, cu toate ale ei bune si rele.

Da, stiu ca de 1 mai la mare sunt si pui de rockeri si punkeri care inca nu s-au prins ca sa fii treaz e misto si prin urmare se imbata pana cand cad in subuman si vomita in timp de merg si isi dau ocazional sangele pe nasurile lor mici si tinere, de atata adrenalina jalnic gestionata.

O sa treaca ceva vreme pana o sa se prinda hoardele astea ce misto e sa vii de 1 Mai la mare si sa ramai cu hainele si parul curat. O sa reuseasca sa agate chiar si gagici. Unele care au facut un dus in ultimele 8 ore.

Am stiut si ca o sa fie frig desi soarele o sa arunce peste noi cu raze din belsug. A batut vantul prea tare, ne-a fost greu sa gasim toti mancare, pentru ca nu s-au deschis toate chioscurile cu prajeala proaspata. Stiam ca o sa ne plangem ca vama a fost asfaltata si ca anul asta parca au venit mai multi tarani ca niciodata.

Si totusi am stiu si ca nimic din toate astea n-o sa-mi strice cheful. Am avut cu mine o echipa de elita: prietenul imaginar I., a cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Si dupa ce ca sunt incadrata in trupa asta de soc, am mai gasit acolo alti prieteni tari de tot.

Am baut cu masura, pana am prins licurici in ochi. Am dansat pe mese, am reusit sa gasim loc. E bine de spus ca n-am mai vazut atatia oameni in vama niciodata, in cei 33 de ani. Un fel de exod. Am pus pe noi haine mai mult calduroase decat cele mai sexy si mai flu-flu. Am mancat salata de icre si hamsii prajite cu mujdei. O da, la Dinamo.

Daca asta nu e viata, atunci care e? Am avut cu mine si o carte buna, si un hanorac cu fluturi si gluga pentru vantul de langa malul marii. Am luat cu mine si costum de baie (sunt o optimista fara cusur) si prosop de plaja si slapi. Le-am folosit, o zi intreaga am stat la soare doar in bikini si un sutien neincapator. Ce lux sa inghiti atata soare.

Mereu ma emotionez la prima intalnire cu vama. Si sa stiti ca nici ea nu ramane chiar indiferenta. Mi-a oferit un golf cu apa doar un pic inspumata, cat sa ma intarate. Si oameni misto, cu chef de petrecanie. Ovidiu a ajuns deja si s-a straduit sa imi pregateasca cea mai cea cafea de pe litoral.

Bilantul: imi arde fata si nu doar mie. Sutele de masini pe langa care am trecut la intoarcere erau pline ochi cu oamenii foarte rosii la fata.

Este unul dintre cazurile fericite, cu happy ending american. Caut amusinand mirosul vamii si l-am si gasit. E bine la mare. Ne intoarcem curand. In doua saptamani.