Uite si transa de poze cu numarul doi. Ea se refera la culori si texturi asiatice.
Mortale poze, va rog sa le consultati pentru scurte calatorii in absolutul asiatic.
Cireasa.
m-a strans iar de gat
mai 24th, 2009
Cu un fular bogat de matase rosie m-a strans de gat de data asta, sfanta duminica.
Unde trebuie sa platesc o taxa babana? La cine sa ma caciulesc? Pe cine sa impresionez tinand in echilibru perfect o mingiuta pe nas si facand cu ea dulci giumbuslucuri? Unde sa fac eu o cerere ca sa fiu sigura ca duminica la ora 4 nu sunt pe Stefan cel Mare, in Bucuresti.
Cu fiecare duminica astfel patita, se mai duce putin din cireasa. Care o sa ajunga confiata daca mai are de trecut multe zile cu acest nume, in intervalul orar 3-7 dupa-masa. M-am topit si ieri, inca o data, ca un limax pe care pui sare.
Cu cine trebuie sa vorbesc, sa ia haturile vietii mele furtunoase intre orele astea. Si sa se asigure ca duminicile mele viitoare or sa ma prinda pe drum, veninda dintr-o calatorie?
Cam pe unde m-a apucat plansul data trecuta. Probabil ca e un loc critic, in mod sigur un procent important din sinuciderile metropolitane au loc in sectorul ala de drum de pe Mihai Bravu. Rog autoritatile locale sa se autosesizeze. Aici m-a apucat amocul.
Mi-era foame dar nu ma tenta nimic de mancare. Mi-era dor dar nu stiam de cine. Voiam sa stau pe-afara dar abia asteptam sa ajung acasa. Am state vechi eu cu starea asta de spirit. Dar niciodata nu stiu sa gestionez cumsecade o asemenea psihoza duminicala.
Nu prea stiu matematica. Dar ce pot sa zic sigur este ca astfel de duminici care sa scoata raul suprem din cireasa au fost mai multe decat toate degetele de la o mana. Mai multe decat cealalta mana, de la un picior si apoi celalalt picior al ciresei.
Am fost si neatenta, nu zic. Cum sa ma las eu nonsalanta in voia unei duminici care sa ma amusineze, apoi sa ma apuce cu gura precum o orca apuca o foca? Stiti cum o arunca si o prinde iar, inainte sa o manance de tot.
Orca sinistra, desi cu un penaj asa de frumos care vrea sa-i mai dea focii senzatia falsa ca nu e totul pierdut. Ca ar mai fi ceva de facut si ca poate scapa.
Asa si duminica mea, presara deznadejdea cu impresia ca dupa-masa nu e complet ratata. Si ca, vezi Doamne, s-ar mai putea face ceva. Un program care sa salveze cireasa de la un inec sigur din apele involburate ale depresiei la termen.
Am ajuns acasa, am iesit pe balconul meu mereu incantator, care acum semana in mod izbitor cu valea plangerii. M-am uitat cu neprietenie la adultii care se zbenguiau in piscina de la poalele ciresei.
Mi-am reprosat inca o data, cireasa sleampata ca nu am prin casa, alaturi de ibric, perie de WC si aparat de strans firmiturile de pe masa. Si un aruncator de flacari productie germana, care sa ma ajute sa aduc putina liniste in viata mea si-a lor.
M-am pus pe pat, cu mainile desfacute. Am pus Amalia Rodrigez, ca sa sufar pe un fundal potrivit. Am pus de un ceai turcesc. Si am asteptat cuminte duminica, ora 8. Izbavirea.
Nu pot sa suport duminici acasa. As vrea sa le dau shut down. Nu le fac fata. Cu cine trebuie sa vorbesc sa fiu sigura ca nu se mai repeta.
cireasa si maturitatea rodnica
mai 9th, 2009
Trebuie neaparat sa-mi pun sosete de bumbac.
Asta trebuie sa fac, inainte de orice. Sa-mi gasesc cele mai comode sosete de bumbac pe care le am prin livada. Si sa le trag pe picioarele mici de cireasa.
Este firul rosu conducator ce imi trece in mod obsedant. Prin samburele de cireasa sculata impotriva firii. E abia 6 fara un sfert, cand toate fructele dorm. Si eu plec in dimineata asta la Istanbul, pe inima goala.
Ma bag apoi pana la brau in dulap. Sunt in cautarea perfectiunii, in cutia cu sosete. Scap inauntru si inot pe spate, cu miscari largi. Pritre tesaturi roz bombon si galben serbet de lamaie.
Dau peste sosete cu roi de stelute. Sosete cu ghirlande de flori. Sosete care parca nici nu sunt sosete, ci hainute de fluture lipite impreuna. Le dau deoparte cu aripioara de cireasa-pestisor.
Inot bras si ma zbengui, iscand stropi de licra in jur. Si in sfarsit la vad. Albe, stralucitoare, pufoase ca insusi cocolino. Stiti, luptatorul impotriva materialelor tari.
Vezi doamne, ratiunea din spatele sosetelor. Fiind ca daca tot conduc 11 ore, macar sa am picioarele bucuroase. Cu degete culcate confortabil pe pernuta de bumbac moale si pufos.
Analizand toate astea. Mi-am dat apoi seama. Asta este un gand izvorat dintr-o maturitate recenta. Abia ajunsa, ea insasi, la maturitate. Cireasa nu s-a gandit in viata ei in felul asta. E prima data.
Am crezut ca e ceva trecator. Dar nu. Plecand de la Istanbul spre Bucuresti, am avut acelasi gand. Sa pun neaparat sosete de bumbac. Generatoare de multumire neconditionata pentru picioare.
Si gandul asta a mai fost insotit de inca unul, din categorie geamana. Sa-mi scot sutienul. Am in fata 11 ore de covrig, o vama turca, una bulgara, una romana. Fara sutien pot infrunta mult mai bine toate astea. Deci zbrrrr cu el, in valiza.
Uimita de asa ratiune, noua pentru cireasa. Ea si-a dat seama. Ca in sfarsit universul incepe sa capete sens pentru ea. Ca lucrurile se leaga intre ele intr-un sistem ordonat.
Si ca probabil urmeaza sa-si ia umbrela chiar daca afara e soare. Ca nu se stie. Sa ia un fular de lana de pus in jurul soldurilor. Preventiv pentru curentul care nu a deranjat-o niciodata.
In viitor se pregateste sa-si ia periuta de dinti oricum. Ca poate doar-doar o ramane peste noapte. Si trebuie sa aplice un periaj corect, chiar si in delegatie. Niciodata nu poti fi prea prevazator.
Gata cu cireasa aleatorie. Va previn ca acum sunt de-o intelepciune sora cu senectutea. Sunt cireasa care emana maturitate rodnica prin toti porii.
