Bicicleam inspre Mogosoaia in viteza de croaziera. Probabil ca aveam o fata senina si care prezenta incredere.
Asa stand lucrurile, am fost oprita de un cuplu de englezi aflati intr-o masina pe care o pilotau in deriva. Ei au dorit sa stie cum ajung la Aeroportul Otopeni. Eram pe 1 Mai. Cuprinsa de un sentiment cald de ospitalitate, am zambit frumos, chiar daca eram incurcata nevoie mare.
M-am scarpinat a paguba in chelie si m-am concentrat de mi s-au umflat venele pe frunte. Eu nu stiu pe unde sa o iau nici macar cand imi fac un plan detaliat de-acasa. D-apai cand mi se pune sula in coasta sa zic repede. Insa nu puteam sa nu le zic nimic, caci m-as fi simtit tare prost.
Am ingaimat convingator ceva si ei au plecat bucurosi. Tot biciclind eu asa, mi-am dat seama ca i-am imbarligat nevoie mare. Si ca traseul propus de mine englezilor era unul absurd. Ma simt oribil dar stiti vorba a fugit puiul cu ata. Adica nu mai e mare lucru de dres.
Ca un facut, ma paste tot acum, doar cativa kilometri mai sus, o a doua intamplare pe care o cos cu ata alba.
Am ajuns la centura si un domn batran, cu par coliliu, ma intreaba unde e Chitila. Pe loc ma bucur, caci mi se pare ca stiu exact unde e Chitila. Si mi se mai pare si o oferta divina prin care sa-mi rascumpar prima greseala, cea cu englezii.
Aici, la dreapta. Multumesc mult cireaso, imi zice batranul recunoscator. Tot biciclind, ajung la adevarata intersectie cu drumul spre Chitila. Si azi ma mai intreb unde a ajuns domnul cu pricina. Si de fapt daca a mai ajuns vreodata. Sau s-a intalnit cu englezii si si-au pus capat zilelor in cadrul unui eveniment festiv dar modest, dupa posibilitati.
Si despre aceste doua intamplari survenite la 20 de minute distanta, m-am hotarat sa scriu abia azi. Azi, cand mi-am trimis matusa sa cumpere niste creioane fistichii de la o Diverta care s-a desfiintat de o buna bucata de vreme. Ea m-a sunat din fata magazinului sa ma roage sa-i explic ceva mai cu amanuntul, caci magazinul nu pare ca exista.
Feriti-va de cireasa. Ocoliti-o si nu o intrebati pe unde este drumul vostru in viata. Caci cireasa, desi bine intentionata si plina de remuscari dupa, o sa va indrume pe o cale absurda, gresita.
Tags: batranel, bicicleta, cireasa, drumul drept, englezi, ospitalitate romaneasca, simt de orientare
pe mine mă frământă aşa de tare ideea c-aş putea îndruma pe cineva greşit, încât îmi vine să-i duc de mână la destinaţie, să fiu sigură că nimeresc! culmea e că atrag neajutoraţii ca un magnet. aş fi ilustrarea vie a proverbului ăla cu un câine cu drumuri lungi şi grija altuia…
@cat: haha, ce echipa facem:D
@lavinia: esti dulce in aprecieri. aiurita e putin spus, stii:)