Povestitorii cei mai talentati au job-uri de vorbitori inspirationali. Iar talentul lor este platit cu bani buni.
Au salarii uriase. Se plimba, vad lumea. Li se da sau au de la ei o tema buna. Si ei o spun cum nu se poate mai potrivit. De lasa generatii intregi de oameni cu gura cascata. Apoi isi cumpara yacht si ies la pensie devreme.
Micii povestitori insa colcaie printre noi. Dornici sa zica mereu ceva. Si incantati cand au gasit un public suficient de bine crescut incat sa-i opreasca.
Cand ei prind o musca in iatacul lor, o securizeaza repede infasurand in jurul ei lanturi grele. Si in loc sa o manance, incep sa-i susure in ureche chestii plicticoase, oribile, imposibil de ascultat.
Am identificat pana acum 4 categorii mari de povesti care pot omori usor un ascultator mai timid. Care nu se poate scutura de jugul nedreptatii ce i se face.
Prima: criticul neautorizat de filme.
Cum ajunge si el la film, povestitorul arde de nerabdare sa impartaseasca apoi experienta. De fapt, tind sa cred ca povestitorii anume merg sa vada filmele pritre primii. Ca apoi sa poata omori vreun biet trecator cu relatarea.
El pierde din vedere faptul ca nu poate suplini toate chestiile cu care te incanta a 7-a arta. Nu poate interpreta toate personajele. Nu stiu sa cante muzica respectiva intocmai. Nu poate sa genereze efecte speciale si alte procedee.
Ca sa fie sigura ca nu da peste anticristul asta povestitor de filme, cireasa s-a hotarat. Oricine o intreaba ai vazut filmul cutare, ea zice da preventiv. Ca sa se apere de o potentiala musca care ti se pune cu insistenta pe gura.
A doua: cronicarul de accidente.
A patit un accident usor. Si ti se arata teafar, in deplinatatea organelor si suprafetii lui de piele, ce pare nealterata. Cireasa se bucura ca a scapat dar nu vrea sa stie mai mult.
Omul insa, nu se lasa. El ii da inainte cu detalii hidoase despre cum s-a intamplat. Si eram acolo, stii tu. Cand iesi de pe straduta aia cu cedeaza si intri direct in bulevard si se fac trei benzi si este si linie de tramvai. Cireasa deja e trista.
Asa, si eu m-am incadrat pe banda a doua, ca voiam sa fac stanga. Si vine asta cu viteza mare si eu trag de volan, dar nu puteam nici sa ma feresc prea tare, ca stii ca e scuarul ala. Vezi scena da? … … …
Astia nu renunta niciodata. Singura posilibitate este sa fugi urland, ca si cum ai o albina in chiloti, inca de la primele vorbe. Fara sa te mai explici.
A treia: nostalgicul din armata
El incepe prin a aminti vag perioada, pe post de preludiu. Apoi incepe si da cercuri concentrice relatarii care il intereseaza. Afli, complet in contra vointei tale, ca doar nu esti nebun, afli tot.
Cat de naspa era seful ala de la armata. Cum se imparteau pachetele venite de acasa. Gustul unei permisii. Culoarea parului curvei care deservea regimentul in serile lungi. Corvoadele pe care era obligat sa le faca. Si niste portrete, balzacian de detaliate, de colegi pe care nu i-a mai vazut niciodata.
Ultima dar nu lipsita de importanta: menestrelul scolar.
Vrea sa rememoreze alaturi de tine momentele placute din pruncie. De ce nu face asta singur, cum procedeaza fiecare dintre noi cand il taie melancolia, nu stiu. Dar nu poate, are nevoie de public.
Pentru a explica pe larg cum e cu profa de bio, cat de tare era diriga. Ce pozne incredibile, complet diferite de cele ale altor copii, facea cand era doar de-o schioapa. Cum nu prea invata si era mereu pus pe sotii. Ce note proste lua si exact situatiile in care se intampla asta cu preponderenta.
Nu-i pasa ca la sfarsit esti lesinat la podea. Si incearca sa te aduca in simtiri cu o povestioara piparata despre cum fuma in wc-ul elevilor.
Cireasa, cand da peste oricare dintre categoriile astea neplacute, fuge de mananca nori. Pentru ca nu este asa de curajoasa sa zica nu ma intereseaza. Si atunci mimeaza diverse probleme.
Voi ce povesti si povestitori detestati? Mai exista si altii de soiul asta. Mi-au scapat?
