cum il incep, asa il am

decembrie 31st, 2009

inceput

Despre noul an este vorba. Da, chiar asta care se inscauneaza acum. Si de prima zi din el, care se intelege ca este cruciala.

De cativa ani buni mi s-a instalat convingerea asta ferma. Ca ce aleg eu sa fac sau nu pe 1 ianuarie o sa ma bantuie 364 de zile fara oprire.

Prin urmare, trebuie sa fiu extrem de atenta cu ce ma indeletnicesc in aceasta prima zi a unui nou inceput. Trebuie sa raman lucida si sa nu ma culc pe-o ureche.

Nu o sa ma ocup doar cu ingrijirea unei mahmureli. Sau indesarea de cantitati importante de mancare in stomacul deja largit peste masura. Nu.

Avem treaba anul asta. Nu-i timp pentru taiat frunze la caini. Primul lucru pe care il voi creste cu atentie si de care ma voi ocupa ca de copilul meu este activitatea sexuala din aceasta zi.

Inca nu pot sa uit anul ala in care am avut neglijenta ca in primele ore, pe 1 ianuarie, sa practic sex de necalitate. Si am fost sortita sa nu-mi revin din asta timp de 12 luni lungi.

Noptile mele din acel an de negratie au tot cazut la controlul CTC, una cate una. Oricat m-am straduit, tot ce am atins s-a transformat in dezolare senzuala. Dar am invatat din greseli. Si acest 1 ianuarie o sa fie cu ah si oh.

Apoi zbarrrrr la cosmetizarea parului nedorit de pe corp. Potrivit teoriei mele, daca ma prinde 1 ianuarie cu par neeradicat, o sa fiu paroasa tot anul. Nu-mi permit asa ceva, am o imagine de aparat.

Continui cu eforturi sustinute pentru o digestie reusita. Cine vrea sa fie balonat tot anul? Not me. O sa mananc usor si sanatos. Asta e ceva care intra si pe rezolutie. Pana la urma da, cam totul trece prin stomac. Suna primar dar de fapt este complet filosofic.

Dar sa mai las vorbele de saga. Am noroc ca inceputul asta ma prinde by default langa prieteni buni. Pentru ca eu asa vreau sa ma trec prin orice mi se pregateste. Alaturi de cat mai multi oameni misto. Si uite ca imi iese.

O sa dorm bine, o sa vorbesc cu toti cei dragi langa care nu pot fi. O sa si muncesc ceva, chemand muza in ajutor. Am multa treaba anul asta la serviciu si ambitii cat casa. Trebuie sa ma reinventez si sa ma expandez precum o floricica de porumb in ulei incins.

Chiar mi se pare ca am de-a face cu un nou inceput. Si desi 2009 a fost un an foarte bun, insist ca asta sa fie si mai bun. Parca sunt mai coerenta si mai pusa pe pozitii pentru tot ce vine.

Aveti grija sa faceti ceva bun azi, neaparat. Ceva care sa va placa, ca sa o duceti bine tot anul. Cireasa insista si este foarte serioasa despre asta. La multi ani.

despre mancare caineasca si omeneasca

noiembrie 23rd, 2009

mancare

De ani de zile ne piseaza la cap reclamele pentru caini cu un mesaj precis, acelasi. Sa nu le mai dam animalelor mancare de oameni* (vezi in subsol).

La televizor ne-au aratat ani de zile o gramada de catei balonati si grasi. Sau lipsiti de voiosie caineasca si deprimati din cauza dietei. Si tristi ca stapanii nu empatizeaza si nu le inteleg nevoile pana la urma simple.

Bun, am cedat. Razboiul a fost castigat. Niciun caine care se respecta nu mai mananca ciorba de carne cu niste coltuci de paine inotand prin ea. Sau oase de ros, de la masa stapanilor.

Duse sunt meniurile cainilor de altadata, cum am vazut cand eram mica. Si asta desi cainilor parea ca le place teribil. Va amintiti, nu? Si nu e ca mureau pe capete. Dar ma rog, nu e treaba mea.

Acum toti cainii mananca niste bobite uscate cu un miros pestilential. Au diverse forme si marimi: de os, de fundita sau forme incerte. Dar aceeasi culoare cacanie, neplacuta. Sper din inima ca le place cainilor. Si ca acestia nu o mananca doar ca sa nu cada in inanitie.

Ce mi se pare mai curios, este ca si oamenii au inceput sa-si schimbe dieta. Si lucrurile par a se indrepta demential tot catre actuala mancare pentru caini**. Tot reclamele au inceput sa indrume oamenii sa manance produse din ce in ce mai uscate.

Si rezultatul concret este ca oamenii pun dimineata in lighenasul cainilor bobite inchise la culoare. Si apoi pun si la ei in burdihan la pranz nu mancare de oameni. Ci cu uscaturi sau bobite sau baghete sau fulgi sau o combinatie din toate astea.

De fapt, dieta oamenilor difera de cea a cainilor prin faptul ca uscaturile de om sunt bej sau galbene. Deci de culoare mai deschisa decat a cainilor. Iar mirosul este unul usor diferit. Dar nu extraordinar de diferit, daca ne gandim putin.

Cum de lucrurile au luat intorsatura asta, stau si ma mir.

Ma gandesc ca ar fi caraghios sa suferim mutatiile astea, oameni si caini, doar de dragul izbanzii in vanzari a unor industrii: cea de mancare pentru cainii actuali si cea de mancare pentru oamenii actuali.

Si oricum, cainii nu se pot apara. Ce le dam noi sa manance, aia e. De prieteni ce sunt cu omul, trebuie sa se supuna. Dar omul? El ar trebui sa fie capabil sa aleaga. Si totusi, el se indreapta ca un robot spre punguta lui, cu uscaturile lui.

Oare merge lumea in directia buna?

*Unde mancarea de oameni este formata din ciorbe curgatoare si mancaruri cu sos umed si salate unsuroase sau friptane sfarainde de grasime si garnituri colorate si deserturi moi cu ciocolata.

**Unde actuala mancare pentru caini este exclusiv uscata si pare sa inglobeze toate minunile lumii, de la vanat pana la peste si vitamine si oase si alte trufandale pentru cainii care stiu ce vor si sunt caini de succes.

pranzul ciresei de la A la Mi sau de la U la Mo

ianuarie 16th, 2009

lunch

Am probleme legate de blogroll si de masa de pranz, interconectate intre ele. Care sunt in felul urmator. Descopar pe masura ce traiesc on-line. Tot felul de noi bloguri care imi plac nespus. Trebuie sa le consum.

Si dupa ce ma chinui o vreme sa le caut pe google ca sa vad ce au mai scris. Vezi fluture. Despre care paranteza. Nici macar nu m-am prins ca imi place. Decat dupa ce am cautat blogul lui pe google de vreo 9 ori.

Si m-am entuziasmat asa de tare la postul care a aparut la acea cautare. Incat crezand ca e proaspat, din ziua respectiva, am comentat pe loc. Ca sa descopar apoi ca sunt penibila si ca am comentat pe ceva vechi de luni de zile. Ma rog, ca sa nu mai patesc, pun in blogroll.

Dar blogroll-ul se gogoneaza pe zi ce trece. Ii curge untura pe nas. Si problema nu e ca nu se mai intelege acolo om cu persoana. Si ca e un lung carnat. Si ca trebuie sa dau scroll. Ci ca eu chiar imi citesc blogroll-ul.

Si fac asta mai ales in pauza de pranz. In timp ce infulec cate un pestisor. Sau bobinez la vreo ciorbitza care sare cu plosc pe taste si pe pieptu-mi generos. Cand dau peste ceva care ma emotioneaza.

Dar cum sunt o cireasa cumpatata si cu pielita subtire. Si tin la silueta. Pentru ca viata m-a invatat prin exemple hidoase. Ca nu doar interiorul unui om conteaza. Nu mananc o ora intreaga. Si prin urmare nu imi ajunge timpul.

Asa ca reusesc de obicei sa citesc de la A. Cand iau prima imbucatura. Pana la Mi. Cand ling farfuria cu painitza. Si ma uit cu ochi duiosi la strachinutza goala. Pulsand de dorinta sa mai hapai ceva. Si apoi gata.

Si va intreb. Ce vina au blogurile bune de la Mo la U. Si cum se poate ca soarta neprielnica. Sa imi refuze citirea lor din cauze asa de meschine. Am incercat de cateva ori sa incep invers, de la U la Mo.

Dar m-am incurcat ingrozitor in strategiile astea. Si n-am mai tinut minte de la o zi la alta ce trebuie fac. Si ce e si mai presant. E ca blogroll-ul meu creste amenintator.

Ca si silueta mea. Daca tot o sa insist sa mananc in timp ce ma cufund cu totul in blogosfera. Si sa citesc tot, de-a fir a par.