din ce sunt facuti barbatii?

octombrie 20th, 2009

barbat

Ia sa va vad. Din ce material sunt domnule facuti barbatii, de nu le este absolut niciodata frig?

Au izopren pe sub primul rand de piele? Am vazut eu la televizor cum sar ei sa apuce, din valurile unui rau intunecat de ger, cu sloiuri, crucea de Rusalii. Asa s-ar parea, ca au. Altfel cum nu mor?

Au un sistem de incalzire centrala care ii face sa nu mai suporte pe ei nici o hainuta? S-ar putea. Eu am aflat de la un inginer ca sursele de caldura nu trebuie acoperite cu nimic. Ar fi o explicatie pentru care ei nu suporta huse deasupra.

Sau sa fie perisorii care le acopera aproape in intregime corpul. Adica blanita de barbat sa fie responsabila cu aceasta incalzire globala a barbatului. Mai globala de 10X decat a femeii.

Pentru ca e clar. Atunci cand este vorba despre simtirea aceleiasi temperaturi date, diferenta dintre barbati si femei este ca de la taratoare la zburatoare. Monstruos de ampla.

Barbatii mor de caldura vara. Le cauzeaza in asa fel incat au fost semnalate cazuri incredibile. Cum refuza ei uneori sa paraseasca hotelul in vacanta de vara la ore de dupa-masa. Pe motiv ca nu pot face fata distractiei. Pe cand sexul slab rezista la orice calduri.

Mai ales daca merita ceva sa iesi afara pe o asa vreme. Daca s-ar pune un H&M in Baragan, am merge in weekendurile de vara pana acolo. Si am petrece ore in sir cu soarele in teasta. Cu ciulinii tragandu-ne de fusta. Inarmate doar cu o palariuta minuscula si o sticla cu apa.

Si iarna, ce sa vezi. Barbatii nu vor sa puna pe ei pulovere. Si trebuie sa insisti cu cerul si cu pamantul, daca ii iubesti, sa-i faci sa puna geaca. Cat despre fular si manusi, lupta e pierduta. Nu exista nimic pe lume care sa-i convinga sa le poarte.

Iar cand se afla intr-o casa incalzita pe timp de iarna, se plang mereu. Ca aoleu si vai de mine. Ce mai caldura. Cum sa poti trai asa. Sariti. Deschideti ferestrele larg, sa intre gerul. Aruncati plapuma cat colo, ne sufocam.

Din ce sunt facuti, Doamne, barbatii. Fa-ma sa inteleg, ca sa pot coopera cu problema asta a lor. Si sa inteleg de ce au ei nevoie de un frigider ca sa se simta bine.

Oare barbatii fac pipi cuburi de gheata?

cireasa tine un rechin in brate-fapt real

octombrie 18th, 2009

deep_sea

Am apa pana la brau. E iarna si sunt in Praga. Afara sunt minus 2 grade. Marea se misca usor. O farfurie de ciorba cu verdeata in care nu ma supar ca sunt.

Nu sunt speriata. Stanga-dreapta am doua prietene noi dar bune. Si ele stau varate in apa pana la mijloc si susotesc ca niste vrabii cu ochelari mari. Avem toti in brate cate o punga mare de floricele si o cola.

Apoi intru cu totul la fund si incep sa inot dupa pofta inimii. Faptul ca nu trebuie sa ies sa-mi iau aer e irezistibil. Driblez algele care au mancat prea mult si au crescut cat niste cladiri de afaceri prospere. (Trebuia sa aflu cum le zice, lipsesc un pic).

Fara umbrela cum sa ma apar de ploaia asta de pestisori argintii. Cica sunt, mi se sufla din public, macrouri spaniole. Ajung sa ma uit indeaproape la doi pestisori masculi, vecini de fund al marii.

Cel mai puternic se infoaie amenintator la celalalt. Ca sa-l faca sa inteleaga ca aici numai el vaneaza plancton si are relatii sentimentale de durata materializate in pui de pesti. Face pentru asta un guler inalt, asa, ca al reginei Maria Stuart.

Imi face rau atata violeta. Imi vine sa ma implic, varand un deget intre ei. Alunec mai departe. O tentacula de caracatica ma prinde de gat. Dar nu ma supar si ma eliberez floare la ureche.

Respir lejer pe fundul marii si mangai creaturi. Se intampla sa trec exact prin locul in care se dragostesc toti calamarii. Ce noroc am, asta se intampla o singura data pe an. Vrie de trupusoare strans imbratisate asa letal. Calamarii mor dupa ce fac sex. Ce noroc pe noi ca nu.

Ma incurc printre fustele albastre ale unei meduze. Ma gadila. O mangai pe cap si fac triplu tulup printre pestii stea. Vine un rechin care poarta semnele unei lupte recente. Mi se cuibareste prietenos in poala. Imi place sa ma joc cu vietati salbatice cu dinti multi.

Ma sperie putin morenele rele dar imi trece. Ele se bat doar cu neaparat necesara, pentru ei, caracatita. Cu blondele n-au nimic.

Ma apropii de iesire. Vad soarele deasupra capului intr-un ochi si apa clipocind. Imi scot ochelarii si ies din apa, perfect uscata. Si cu multa incredere in mine.

De aproape o ora scot ah si oh de incantare. Iau totul foarte personal. Nici nu prea am incotro. Sunt in mijlocul filmului Lumea din adancuri 3D. Cireasa participanta activ la viata pestisorilor portocalii Garibaldi si a altor vietuitoare simpatice.

Tocmai am avut 40 de minute de vacanta. Sunt in singurul cinematograf cu tehnologie Imax din Praga. Trebuia sa vad cu ochii mei mariti de incantare cum e. Ca sa stiu exact la ce sa ma astept. Si sa va spun si voua cand putem inota impreuna si aici.

Imax vine la noi adus de Cinema City, intr-un mall special construit pentru asta. Afi Palace Cotroceni. O sa ma imbulzesc prima in sala ca sa simt cum imi mananca T-Rex din floricele. Mai sunt pana la prima proiectie exact 32 de zile si cateva ore.

la praga pentru sunca si magie

octombrie 16th, 2009

magie

Proshe. Arabelo, panie rumburaku. Panie profesoru. Sunt vorbe care mi-au marcat copilaria.

Daca ma gandesc bine, sunt femeia de azi care este. Si din cauza acestor vocale si consoane puse impreuna intr-un mod atat de armonios. Si in plus, cine nu si-ar dori asa un partener ca Petr Majer? Arabela inseamna magie si relatii reusite.

In plus, toata copilaria mea a fost marcata de sunca de Praga. Mai capatam o bucatica, ca mama de cireasa facea mereu smecherii si matrapazlacuri cu o ceainarie. Cand nu, ma multumeam si cu mai putin. Sunca sa fie. Asa ca mancam presata.

Si acum ma duc la Praga. Weekendul asta. Cred ca am plecat deja cand cititi voi asta. Ma duc acolo in interes de serviciu. Asta pentru ca sunt prinsa in valtoarea unui trend. Care ma surprinde, dar ma plec lui.

Eu ma consider scrib. Dar vad ca din ce in ce mai multa lume considera cu sunt jurnalista. Cine sunt eu sa-i contrazic?

Si prin urmare se asteapta de la mine purtari jurnalistice. Pareri jurnalistice. Si activitati jurnalistice. Motiv pentru care plec cu alti colegi jurnalisti in orasul suncii si al magiei.

Abia astept sa vad cu ochii mei ce lauda toata lumea. Orasul de aur. Am la mine aparat foto cu un card mare si gol. O carte pentru avion, un pulover pufos, o umbrela, niste banuti de buzunar si atentia marita. Ca sa vad tot ce misca.

Nu am net.

Cum ajung, cer o bere locala. Apoi caut un inel potrivit pentru giumbuslucuri magice. Pe care sa il rotesc des. Ca sunt o cireasa nesatioasa, care mereu pofteste cate ceva. Si o pelerina pentru deplasari rapide, in conditii de maxima discretie.

Praga, detextileaza-te ca vin.

am gasit la dragos bucurenci

octombrie 16th, 2009

Un film incredibil de misto. Este un domn care zice cu voce tare, in fata unei sali, exact ce cred eu despre lume si a trai bine.

Uite aici. Are 16 minute dar merita investit timp in ele.

Pentru postul meu zilnic, click un etaj mai jos.

lumea lui cine a plecat si cine e de venit

octombrie 15th, 2009

prost

Stau sa intru la sala. Sa ma rup in doua in mod organizat. Si petrec de nevoie 8 minute in compania un jupan de parcari autorizat.

Nu era de felul celor care se erijeaza in moguli ai locurilor libere dorite din oras. Ci soiul care are ecuson si uniforma asemanatoare cu cea a angajatului de la paza si protectie.

Gata de lupta dreapta. Si cu acelasi aer de stapan absolut al micii lui tarlale. Si in curand, doar putin timp sa-i mai dam, stapan al universului intreg. Ati observat cum seamana incredibil de tare cu totii la mutra? Parca sunt jde mii de boabe-ntr-o pastaie.

Si mi-am dat seama cum e omul asta. Si de fapt toti ca el. Interpreteaza tot contextul in functie de efectele asupra gestiunii lui: parcarea cu x locuri. Este un loc din buricul urbei, deci foarte dorit de toti posesorii de masini.

Asa de cautat, incat eu nu jinduiesc niciodata sa gasesc loc acolo. Desi mi-ar fi extrem de comod. Pur si simplu consider ca nu exista si imi fac mendrele prin alte parti. Nu ma amestec eu cu golanii. Sa ma lupt pentru un amarat de loc de parcare.

Si vine unul cu o masina. Si urla la asta, langa care ma gaseam eu. Bai, nu poate sa treaca. Aratand, vezi bine, catre un altul, care incerca sa se strecoare prin harabura asta de smecheri.

Ce, cine-ai zis ca pleaca? Omul meu trece totul prin filtrul dorintelor personale. Ca adica i-ar cadea tare bine sa plece cineva.

Dar si prin infrigurarea profesionalismului. Trebuie sa fie pe faza daca ceva se misca in parcarea lui. Ce, sa afle altul inaintea lui ce se petrece? Stiti zicala ca prostul s-a nascut jignit. Omul nostru insista sa ii dea viata, zicalei.

Si de aici mi-am dat seama ca absolut tot ce ii trece pe la urechi sau dinaintea ochilor, are musai legatura cu parcarea lui mereu inghesuita si disputata. Exact asa cum ala a zis treaca si el a inteles pleaca. Un cuvant pe care vrea sa il auda mereu.

Daca vine iarna, isi bleastama zilele. Iar o sa alunece astia de nebuni cu masinile prin parcarea mea. Iar pocnituri, iar balamuc, iar stres. Iar sa ma rog sa inchida amiabil si sa zica ca au gasit-o asa. Urasc iernile.

Cand cade guvernul, da cu caciula taraneste, de pamant. Iar o sa fie un du-te vino aici la sala asta de basini. O sa vina toti bastanii sa se relaxeze, dupa stresul asta sinistru al guvernarii sau de fapt al lipsei ei.

Sarbatorile inseamna ca tot omul care parcheaza aici o sa fie mai pios. Si o sa-i dea mai multa spaguta. Ca de, le-a placut sa parcheze tot anul pe naspa, desi locurile erau rezervate. Acum sa plateasca.

In ianuarie se bosumfla. Abia a digerat caltabosul si stie ca parcarea o sa se umple de femei care vor sa slabeasca in grup. Cucoane care conduc prost, sunt isterice la volan si parcheaza ridicol. Ocupand mereu cate putin din alt loc de parcare. Pfiiii.

Si orice alta situatie pe care si-o poate cineva imagina. Ca e una de incalzire globala, proteste ale bugetarilor, un incendiu in apropiere sau perioada concediilor, se intampla la fel. Jupanul nostru o judeca in termeni de cum ii afecteaza lui parcarea.

Si mi-am dat apoi seama ca asta nu se rezuma doar la parcagii. Ci si cu toti ceilalti oameni care au ganduri mici si fixe.

Asa am fost tare tentata sa ii strig, dupa ce m-am departat: vezi ca e bineeee. Pentru ca el sigur ar fi percutat in felul lui. Si m-ar fi intrebat: ce zici cireasoooo? Cine vineeeee?