Draga Brandon,
Stiu ca abia i-am scris lui Brian. Doar ce au trecut cateva zile si poate nu s-ar cadea. Poate m-am pripit. Sau poate ca totusi nu. Pentru ca ce e frumos, tentant, sexy si tanar, se stie ca si lui Dumnezeu ii place.
Stii Brandon, ce chestie ca te cheama tot cu B, imi placeai si inainte. Dar acum, dupa concertul asta, traiesc pentru tine, intr-un fel. Chiar daca nu mi-ai cantat melodia mea preferata, Bones, in care sa-mi propui sa-ti simt osul, eu tot te stimez enorm.
Ploua cumplit cand am ajuns in fata scenei tale. A trebuit sa renunt la umbrela desi cerul siroia peste noi. Dar sunt pitica si in timp ce ma bataiam i-am impuns de cateva ori pe colegii mei de petrecere cu ea in ochi, pana m-au obligat sa o inchid.
A inceput sa-mi curga apa in cap, dar nu conta. Cu placere am lasat ploaia sa-mi intre in suflet. Eu nu aveam ochi decat pentru tine. M-a fascinat cum ai lasat rusinea deoparte si mi-ai facut gestul ala catre inima, in vazul lumii.
Am simtit ca toti ochii sunt atintiti asupra mea. Si dupa aia m-ai intrebat cum ma simt. Mmmmm. Si mi-ai mai zis ca am o voce minunata. Sa vezi Brandon cum e vocea asta a mea cand sopteste lucruri doar pentru tine, ferite de urechi straine. Rrrrrr.
Prietenii mei se uitau la mine cu subinteles. Ei stiau ca tu pentru mine canti, pentru mine respiri, pentru mine te duci dimineata la toaleta. Chiar daca nu mereu ai chef sa recunosti asta.
Sunt si eu constienta ca n-ai cum: ce rocker s-ar da in vileag cu faptul ca e mort dupa o fusta? Brandon, nu te mai impotrivi. N-are sens. Hai sa salvam timp si nervi. Am suferit destul amandoi. In plus, Brian nu a dat niciun semn, e prins probabil.
Ai inceput cantarea in forta, nu ca alti artisti. Care intai te lalaie cu ceva ce stiu numai ei si abia apoi iti trag la cap cu ce te doare pe tine. Toti au mania asta. Tu esti altfel.
Lumea zice ca esti unul dintre cei mai bine imbracati rockeri. Si mie imi place cum te prezinti, recunosc. Poate ar merge cateva retusuri, dar nu insist. Lasa ca vorbim noi cand om petrece mai mult timp impreuna. Ma gandesc ca un rocker are orgoliul lui, asa ca o sa incerc sa nu te calc pe bataturi.
Ce costum aveai, cu paiete doar pe umeri, ca niste epoleti ai dragostei. Parca marcasei cumva locul unde se pun picioarele. Sfinte Sisoe, cum ma faci sa sporovaiesc de desucheat. Sa stii ca eu nu sunt asa, cunoscutii imi sunt martori.
Cand o sa-i intalnesti si tu pe prietenii mei, o sa poti vorbi cu ei despre asta. Noi facem des picnicuri, cred ca o sa-tiplaca cum ne distram in timpul liber. In weekend-uri plecam mereu undeva, o sa fie fun.
Abia astept s-o cunosti si pe mama. Nu e ca toate mamele, e cool, ca tine. Sunt convinsa ca o ai chimie instant cu ea, asa ca sa nu fii emotionat. Ma distreaza ideea primei voastre intalniri, hihi, ce gasculita sunt.
Acum imi dau seama ca nici nu stiu exact ce sa-ti propun. Daca in cazul lui Brian stiam ca sunt capabila sa-i tai unghiile de la picioare contra masa si casa pe langa vizuina lui, tie…
Tie ti-as spune ca vreau sa te scutesc de suferinta si incercari nefericite. Lasa tot si vino in Romania, cu sediu central in Floreasca. M-ai intrebat daca pot sa-ti citesc mintea. Mai incape indoiala? Mai e nevoie sa-ti raspund? M-am nascut pentru asta.
Tu trebuie sa te concentrezi pe muzica, nu sa tot incerci sa injghebi relatii cu felurile pitipoance. Langa mine ai siguranta si confort de calitate sporita. Stiu, o a zici ca astea sunt dorintele unei femei, ca barbatii nu cauta asta. Ca lor le place aventura.
Ce sa mai ma fac! Eu zic ca tu, ca rocker, trebuie sa fii foarte atent sa nu mori la 42 de ani, dintr-o supradoza sau de plictiseala ca ai facut tot si nu mai e nimic tentant pe lume.
Iar eu, o cireasa salajeana, te pot ajuta taman cu asta. Nu vreau sa vad cum te consumi ca o lumanare prea scurta, pe vant puternic. Si vreau sa-ti arat cum e sa obtii fericire band o cana cu lapte cald seara, pe balcon, in timp ce ma mangai pe mine in cap.
Brandon, iti ofer viata. M-am hotarat la asta si eu nu sunt genul flusturatic. Cand zic o vorba, ma tin de ea.
Deci daca la Festivalul Werchter, care se tine acum in Belgia, o sa porti pe scena ceva alb, orice, fie si chiloti, o sa stiu ca ai zis da.
Ai grija de tine Brandon, pana te iau eu in gestiune.