Si azi tot despre mancare propovaduiesc. Sau despre ce mi-as dori sa se puna in continuu intr-ansa.
Caci putine lucruri ii plac cresei mai tare ca a imbucatul. Ca e vorba de bucate, de oameni, de intamplari si/sau obiecte si orice altceva oi mai pica la indemana.
A treia generatie incaltata, cireasa pastreaza intrinsec obiceiuri legate de glie. Putin lipseste sa intinda un ziar pe internet si sa-l decoreze cu slana si ceapa, pe care sa o sparga cu salbaticie si pumnul ei mic. S-a mai civilizat si cireasa, deci a renuntat la ziar si poate si la slana, pe alocuri. Dar ceapa si usturoiul sunt prieteni buni si nelipsiti in livada.
Ce festin se incinge cand mai fur cate o seara pentru mine. Adica sa raman eu si cu mania mea, inchisa in casa. Cand sunt sigura ca nu trebuie sa surad, sa ma pup sau sa soptesc lucruri la urechea vreunui interlocutor. Doar atunci am curaj sa-mi piparez viata si gura cu ce-mi este mai drag pe lume.
Ce salata e aia fara o ceapa maruntita la intamplare si indesata, drept oaspete de vaza. Si mai ales ce salata orientala e aia in care maslinele se iau de mana doar cu oul, otetul balsamic, uleiul virgin si nu si cu ceapa. Ce guacamoles e ala in care ceapa nu ocupa un rol de solista. O si vad cum se pregateste. Isi pune rochia ei de seara cu multe fuste si se intromisioneaza in spuma verzuie generata de domnul avocado.
Si painii cum ii sta cel mai bine. Frecata cu usturoi, fireste. Frecata pana ii ies painii ochii din cap de placere dar si ciresei, la degustare. Si apoi pastaile urla dupa usturoi cand le fierbi si le imbaiezi cu ulei. Tocanita de cartofi isi cere partea ei si cate si mai cate, imposibil de explicat fara sa lesin de pofta.
Ceapa si usturoiul sunt pentru cireasa cocotate pe acelasi loc pe care il ocupa caviarul pentru restul omenirii. Sunt soarele si luna, sot si sotie, fluture si lampa, pat si patason. Sa traiti, ca ne trebuiti. I love thou guys.
