poftele unui fanatic religios

aprilie 22nd, 2011


Asa au poreclit-o prietenii pe cireasa in aceasta perioada. I-au zis ca e un fanatic religios.

Asta pentru ca s-a incapatanat dumneaei sa tina postul Pastelui cu totul si cu totul. Sa ne intelegem, ma refer la punctul de vedere gastronomic. Nu a mancat carne desi a mai avut-o uneori in imediata apropiere, si negatita.

Cireasa, acest fanatic religios. Nu tu o tartina cu unt, nu tu o cana cu lapte cu cacao, nu tu o omleta infulecata din picioare de atata nerabdare. Daca ati sti cum arata poftele unui fanatic religios. Daca ati sti.

Uite-ma in curand intinsa pe un pat de branza, cu o rotita de cascaval drept perna. Si cu o plapumioara de smantana, ca sa nu cumva sa racesc. Uite cum ciocnesc oua rosii si apoi le devorez continutul cu evlavie. Uite cum nu am gurite destule sa incerc tot ce e de rontait pe lumea asta.

Plec departe acum. Plec sa-mi astampar poftele greu de descris. Un fanatic religios care a fost tinut departe de unt si branza atata amar de vreme o sa-si dea arama in petic. O sa se avante intr-un festin culinar. O sa bata darabana de atata incantare, aflat in fata mesei incarcate cu bucate de dulce.

Mi se pare mie sau aud de pe acum cum sfaraie placintele pe plita bunicii freddy. Visez sau tocmai se toarna gal-gal-gal visinata in paharele mici si mai scapa si cate un fruct. Mama cu branza, supa cu galuste, papanasi de branza, va doresc.

Plec la chechis, satul care se afla langa jibou. Cum care jibou. Acel mare nod feroviar, de fapt fruntcea feroviara a judetului Salaj. Merg acolo din motive serioase. Sa cant in corul bisericii in noaptea de Inviere. Sa mi se cante la multi ani, cireaso, de catre prieteni buni. Sa incerc toate bucatele de le au prin casa.

Drum bun, cireaso. Sa rosesti ouale frumos. In curte, la soare, cum te-ai obisnuit.

velikota tarnovotata

aprilie 15th, 2011

Cu inversunare am dat tarcoale si tot cu inversunare am ocolitata acest mic orasel. Si cand n-am facutata asta, m-a ocolit el pe mine. Cert e ca Veliko Tarnovo mi-a scapat mereu printre degetetata si asa nu se mai putea.

Asa ca s-a susotitata cireasa cu gasca si a pus la cale mica mare plecare. Inima ei este plina de dragoste pentru vecini. Si vrea sa vada cat mai mult din teritoriile ce o inconjoarata.

Vestit este oraselul pentru arhitectura mica si placutata, de munte. Cireasa va patrula la pas pe stradutele-i pietruite si in pantata. Cazarea de mas peste noapte este la domnul Lazar, intr-o casuta cu aer taranesc, pisici, mult lemn si o mica jungla de plante ce cotropesc dalele de piatrata din curte.

Vestit este si pentru localul numit Melon. Aici se canta muzica rock live si cireasa e mare amatoare de astfel de desfatari ale menestrelilor moderni. Dar inainte de asta vom degusta vestitata bucatarie a locului. Cu mana pe inima pot depune juramant. Bulgarii astia sunt mari maestri bucatari.

Salate, placinteta, ghiveciuri si alte nebunii, veniti la mine. Trebuie sa prind forte pentru a sui pe biciclete si a cutreiera vaile astea bulgaresti. Avem la dispozitie chiar si o cetate veche. Intre obiectivele turistice si culturale o sa sorbim cafelute la nisip de la o doamnata din capatul strazii pietonale. Stiu tot. M-am interesat.

Avem atata treabata la Veliko Tarnovo de nu ne vedem capul. Tot ce mai am de facut sunt niste incantatii pentru soare. Am nevoie de el ca sa ma pot bucuratata pe deplin de marunta mea aventura bulgareasca.

cireasa, ceapa si usturoiul

ianuarie 12th, 2011

Si azi tot despre mancare propovaduiesc. Sau despre ce mi-as dori sa se puna in continuu intr-ansa.

Caci putine lucruri ii plac cresei mai tare ca a imbucatul. Ca e vorba de bucate, de oameni, de intamplari si/sau obiecte si orice altceva oi mai pica la indemana.

A treia generatie incaltata, cireasa pastreaza intrinsec obiceiuri legate de glie. Putin lipseste sa intinda un ziar pe internet si sa-l decoreze cu slana si ceapa, pe care sa o sparga cu salbaticie si pumnul ei mic. S-a mai civilizat si cireasa, deci a renuntat la ziar si poate si la slana, pe alocuri. Dar ceapa si usturoiul sunt prieteni buni si nelipsiti in livada.

Ce festin se incinge cand mai fur cate o seara pentru mine. Adica sa raman eu si cu mania mea, inchisa in casa. Cand sunt sigura ca nu trebuie sa surad, sa ma pup sau sa soptesc lucruri la urechea vreunui interlocutor. Doar atunci am curaj sa-mi piparez viata si gura cu ce-mi este mai drag pe lume.

Ce salata e aia fara o ceapa maruntita la intamplare si indesata, drept oaspete de vaza. Si mai ales ce salata orientala e aia in care maslinele se iau de mana doar cu oul, otetul balsamic, uleiul virgin si nu si cu ceapa. Ce guacamoles e ala in care ceapa nu ocupa un rol de solista. O si vad cum se pregateste. Isi pune rochia ei de seara cu multe fuste si se intromisioneaza in spuma verzuie generata de domnul avocado.

Si painii cum ii sta cel mai bine. Frecata cu usturoi, fireste. Frecata pana ii ies painii ochii din cap de placere dar si ciresei, la degustare. Si apoi pastaile urla dupa usturoi cand le fierbi si le imbaiezi cu ulei. Tocanita de cartofi isi cere partea ei si cate si mai cate, imposibil de explicat fara sa lesin de pofta.

Ceapa si usturoiul sunt pentru cireasa cocotate pe acelasi loc pe care il ocupa caviarul pentru restul omenirii. Sunt soarele si luna, sot si sotie, fluture si lampa, pat si patason. Sa traiti, ca ne trebuiti. I love thou guys.

ei comedie! ardealul

octombrie 17th, 2010

Mi-am facut inventarul de timp liber si uite ce descoperire. Ultimele 3 weekenduri le-am petrecut in ardeal.

Si aici intervine descoperirea numero due. Acest lucru m-a multumit asa de tare incat nu pot sa nu ma intreb ceva simpilist. De ce sa nu fie exact pe dos. Sa petrec mereu timp in Ardeal si niste weekenduri in metropola, daca imi vine pofta mancand.

Primul weekend ardelean m-a dus in Alba Iulia. Am fost chemata acolo de urgenta sa vizitez o fabrica de lapte. Alba Iulia sau White Julia, cum imi mai place sa o dezmierd, o surpriza placuta. Cetatea e mare si in forma de stea si ingrijita ca o bomboniera. Al doilea weekend ardelena m-a dus langa Jibou. Am cules acolo struguri si am ingerat bucate zeci. Este locul in care planuim eu si a cherry sa ne retragem cand n-om mai putea sa tragem.

Weekendul asta, cu numarul trei pe tricou, am ajuns la Cluj. Ce bine ca m-au chemat organizatorii festivalului Comedy Cluj in orasul meu preferat. M-au asezat intr-un hotel pus strategic in centru, aproape ochi in ochi cu Matei Corvin. Asta ca sa ma pot misca usor si sa ajung lesne la cele 3 cinematografe clujene la care mi-am facut veacul: Republica, Arta si Victoria.

Am primit intrare libera la toate cele 100 de filme programate. Dintre care oh, abia am apucat sa vad 7 si 3 sferturi lungi si o sesiune care cuprindea mai multe scurte. Strategia castigatoare a ciresei a fost sa inghita cantitati imense de mancare dimineata si apoi sa goneasca spre salile de cinematograf. Unde sa reziste cat mai multe ore fara a trebui sa refaca plinul.

Si cand refacea plinul, doamnelor si domnilor. Cate bunatati a mai inghitit. In special la locasul cunoscut sub numele de Marty si la Bulgakov. Mmmmm. Apoi era din nou gata de filme de comedie. Filme care au inclus si multe filme romantice si optimiste. La care nu radeai neaparat dar de la care cireasa a plecat cu inima mare si pufoasa. Mi se pare un mare lux sa fie stranse la un loc atatea filme pozitive si cu ras inclus. Fara sperieturi, fara SF-uri si alte dracovenii.

Festivalul asta a ajuns abia la editia a doua si probabil ca il asteapta viata lunga. Nu de alta dar salile au fost seara si in weekend destul de populate. Semn ca lumea vrea sa rada si sa ofteze plina de speranta la lucruri simpatice proiectate pe ecran. Sa stiti ca Sebastian Papaiani si Geo Saizescu au luat premiu pentru intreaga cariera in weekend, la Cluj.

Iar cand filme bune le condimentezi ba cu o amandina mancata in intuneric, ba cu o gluma buna facuta cu un prieten si iti vine sa razi ca atunci cand erai cireasa mica, la scoala, si nu aveai voie, totul se termina cu bine. Probabil ca o sa-mi fac drum si anul viitor in Cluj, pe vreme de Comedy Cluj. Ca sa rad la ecran, sa mananc castane coapte si sa combin toate astea cu orasul ardelean preferat.

pi buni

aprilie 6th, 2010

Pi buni ca m-am uns si pi suflet si pi mintii cu aer di Bucovina cea primavaratica si molcom cantatoarii. Bucurestiul ma strangea di cap. Iarna asta s-o pravalit pisti mini cu asa forta, auaa.

Dar uitii cum am pus pansament pi suflet si am rinascut. Ca pasarea Pheonixana. Serenitatea din aerul di Humor a barbierit di pe mini diversi angoasi. Primavara timida a fost adusa cu forta si berzele instalate pisti casile oamenilor si pi stalpi stau marturii. Chiar si undi di obicei i frig tarii s-o instalat anotimpul optimist.

Cu ce m-am ocupat in Bucovina? In primul rand cu 2 feluri de pasca, cu cioco si branza dar si cu branza si stafide. Cu niste castronase mestesugit umplute cu piftie de curcan asezonata cu hrean cu sfecla, di mi-o sarit basca. Cu galusti care inseamna sarmale, cu tigir care inseamna drob si smantana cu care poti tencui o casa, daca ai chef.

M-am flenduit in locuri vechi, adica Moldovita si Sucevita si Arbore. Care m-au injectat a cata oara, ma intreb, cu suflu nou, de entuziasm. Poate ca le-am vizitat pana acum de 10 ori, poate de 18. Probabil ca nu o sa ma plictisesc in veci de mutra de piatra a lui Petru Rares din curtea uneia, de foisorul cu armonie arhitecturala perfecta si scaune de pitici din curtea alteia si de tacerea semnificativa de la Arbore.

Dar am batut si poteci noi si cu foarte mari foloase. Am descoperit Dragomirna cu brau de piatra zdravana, cea mai frumoasa manastire de pe lac, asezata intre campuri si mici dealuri. Si m-am minunat de albetea de Alba-ca-Zapada a manastirii Slatina. Si de culoarul de brazi ordonati, vecini cu merii tunsi, cred, cu unghiera.

Sa va spun cum miroaseau campurile a brazda de pamant proaspat intoarsa. Sa va povestesc cu ce precizie dementiala roboteau maicutele, acest mecanism perfect care daca s-ar hotari sa porneasca un razboi ne-am duce toti pe copca.

Sa aduc aminte de cum mireasma ce vine prin geamul larg deschis de face sa ne falfaie pletele (mai mult mie) asfaltul ud de la ploaie, pe care tocmai am gonit cu masina. Si de magia de lumina de la Manastirea Humor, cand s-a dat lumina si maicile inganau canticelul ala subtire, ca de copii care nu au mancat tot lapticul azi.

La o bucata, mi-a soptit in ureche din nou si in continuu acelasi pitic ideea aia a lui fixa. Ca adica eu aici trebuie sa-mi fac musai o gospodarie. Ca un aprig inceput, am aranjat ca la vara sa invat sa mulg vaca. O sa iau cursuri intensive probabil doua zile legate. Apoi ma gandesc ca voi invata pe altii, la randul meu, instalata intr-o livada pe bune, reala.

O fi drumul catre Bucovina prea lung, caci e. O fi cateodata prea frig cand acasa e deja cald, caci e. Dar rar exista loc mai frumos pe pamant. Si daca ati gasit totusi, sa-mi spuneti si mie negresit.

Insa daca nu ati fost inca in pelerinaj pagan sau relgios sau o combinatie in Bucovina, e timpul. Aici s-a inventat tihna si serenitatea. Aici s-a inventat si cireasa care in sfarsit sta locului, parandu-i-se ca se afla la locul si momentul potrivit.