Ce n-as da sa existe un organism international si neutru, desi bine intentionat. Unul care sa lase deoparte grijile alegerilor necurate de prin statele nu prea democrate sau alte bazaconii pe bune importante. Si sa aiba ca si unic si sfant obiect de activitate reglementarea dietei femeilor mici si lacome.
Am tinut post tot postul Pastelui. Apoi am fost luata pe sus, inca infometata si cu ochii impaienjeniti de pofta, si dusa in tainitele culinare ale Bucovinei. A hapait cireasa tot ce i s-a pus dinainte. Pentru ca este stapana unui organism neindoielnic sanatos, a reusit sa nu cheme ambulanta.
Dar imediat pleacata de acolo, si-a promis cireasa marunt, in barba, ca isi va mentine silueta de invidiat obtinuta cu ocazia pioasei experiente. Dar vezi tu, cetitorule, ca universul a avut alte planuri pentru hulpava cireasa. Care a plecat din obcini cu masina incrosnata de alivenciuri. (In acceptiunea termenului asa cum este el inteles in Campia Romana. Si anume lucruri demne de bagat in gura).
Provizia bucovineana a indestulat-o pe cireasa si prietenul ei imaginar, I., timp de exact o saptamana. In care si-au luat unul altuia de la gura, duduind de pofta. Si s-au mintit reciproc ca tocmai fac o cura de sanatate, intrucat bucatele astea alese sunt pregatite in casa omului, din ingrediente selectionate cu grija de o supergospodina.
Vorbim despre pasca de doua feluri, cu multe umplutura. Drog cu ou intromisionat, caruia i-am zis asa pentru ca nu m-am mai putut opri din el. Apoi cozonuci, pe care i-am numit asa de la preaplinul de nuca, si curnuti: pentru ca se pun pe fund, dupa ce le faci intrarea in corp si le esti gazda buna.
Dupa saptamana groazei, in care am devorat tot, pana la ultima picatura, mi-am impus un ritm draconic. O cireasa cu talia ingrosata de altceva decat o noua viata ce ii palpaie in pantece nu e chiar de dorit. Deci de luni redevenim cireasa binecrescuta, da? Zis si nefacut, as putea adauga, cu gratie.
Imediat dupa hotararea ferma, am abrogat pe data legea bunei cuviinte in ceea ce priveste hrana. Lege pe care abia apucasem sa o public la intrare in scara blocului, sa stie toata lumea. Pentru ca a fost ziua celor doua colege de birou. Care s-au prezentat cu prajituri maro (poreclite moartea ciresei) si tarte cu fructe (cunoscute ca lesinul ciresei).
Am mancat, cred, 24 de bucati. Dar pentru ca numarul asta suna prea rau, m-am oprit la ideea, ce pare ceva mai acceptabila, ca am inghitit fara remuscari 18 bucati. S-a intamplat asa. Am luat-o pe prima, gandindu-am ca e si ultima ce-mi va patrunde in gura.
Ea insa a inceput sa se tanguie ca stai, ca eu nu pot merge singura. Cireaso, nu fi fara de inima, ia-mi suratele cu tine, si ele sunt prajituri si bomboane de isprava, o sa fii multumita, te asigur. Si cum n-am inima de piatra, m-am lasat taraita la platou de catre aceasta prima prajitura.
Si nemernica asta mica, o galusca mica plina cu o crema fina, celesta, a ales cu manute tremurande inca cine-mai-stie-exact-cate-surate. Ce sa fac daca sunt slaba de constitutie si ea a zis ca fara ele nu vrea la mine in stomac. Le-am bagat cu duiosie in gura. Sa fi vazut recunostinta din ochii lor. Pfoai.
Si acum imi verific soldurile din minut in minut, sa vad cand exact se vor umfla. Si cer ajutorul comisiei impartiale, care sa reglementeze excesele ciresei si sa o pedepseasca prin bice pe spinare in caz de nesupunere.