Semeni cu o instalatie de pom, mi-a zis prietenul meu imaginar I. M-a fulgerat imediat gandul ca prietenii, fie ei si imaginari, spun lucruri complet traznite.
Declaratia asta a venit dupa ce ne-am uitat amandoi o vreme, cireasa si fizician, cu ochii fixati in isteriile luminitelor de sub acest pom urias. Bradul nostru de Craciun 2009. Copac intre copaci. Luat cu sudoarea noptii de din vale de Obor.
Parea ca s-a gandit mult la treaba asta, I. Cu ce s-o aseman eu, cu ce s-o aseman eu. Cu o varza nu, cu o barza nu, cu un viezure nu. Si bucuros ca in sfarsit i-a dat ciresei de capat, a facut publica constatarea.
In primul moment nici n-am stiut daca sa ma bucur sau nu. Cert e ca m-a mirat, dupa ce am alocat putin timp de gandire, profunzimea observatiei. Pentru ca, vedeti boieri dumneavoastra, instalatia mea de pom nu e una nobila sau catusi de putin discreta, intr-o singura culoare.
Nu, domnule. Instalatia de pom este o varza de luminite de culori diferite, vreo 5. Care ba se aprind toate odata si raman asa o vreme. Ba fiecare pe rand, cu fade-in si fade-out. Ba se stinge de tot si sta putin in felul asta, sa se gandeasca ce sa faca in continuare.
In plus, din cand in cand, parca e apucata de streche. Ca cireasa. Si din cand in cand clipoceste ca si cum ar vrea sa-ti ia mintile. Ca cireasa. Alteori tace, albastra. Ca cireasa. Sau semnaleaza nereguli in sistem. Nereguli de avertizare, culoarea rosie. Ca cireasa. Alteori afiseaza lumina aurie si atat, solara. Ca cireasa.
Si dupa ce I. mi-a semnalat toate astea, m-am mai linistit. E de bine. Cireasa seamana intr-adevar cu o instalatie. Dar asta nu e rau. Ci bine rau. Cireasa e vie si colorata. Pentru I. dar si pentru altii, care nu s-au prins insa cu ce sa o asemene.
