Cu unii oameni e clar. Stii de unde sa-i iei, cu ce instrumente sa-i masori.
Dintr-o sorbire banui cam ce fel de viata au, dupa ce valori se conduc si cine le sunt superstarurile. Si inghititurile scurte sau lungi care urmeaza nu fac decat sa iti confirme asta.
As imparti lumea, in discutia asta, in domni/doamne si in tarani/taranci. Fara legatura cu obarsia geografica. Sau cu banii care coloreaza acum diferit sangele asta care curge prin vene.
Recunosc ca in catalogarea asta empirica, ma ajut si dupa designul fetei. Care, trebuie sa recunoasteti, arata diferit la domni fata de tarani. Nu stiu cum se intampla exact si care e procedeul prin care se ajunge la asta.
Dar trasaturile fizice de pe chipul unui om. Se schimba in functie de ce soi devine el, odata cu varsta. De preocupari sau lipsa lor. De interese sau lipsa lor. De calatorii sau lipsa lor. De carti sau lipsa lor.
Oricum, am oservat ca verdictul asta se da inca de tanar. Atunci se pune ca o pecete pe mutra. Care zice asta e domn/si asta taran.
Exista domni/doamne fara echivoc. Si tarani/taranci pe fatza. Cu astia e clar. Sau nu? Dar mai sunt doua categorii care ma incurca de fiecare data. Si haosul asta ma baga in bucluc ceva de speriat.
Prima categorie e domnul/doamna impostor. Adica acei oameni care sunt suflati cu un pic de cultura. Sunt inarmati cu niste cunostinte care indica o anumita directie. Si care au anumite preocupari care ii justifica sa se dea drept domni.
Si care nu sunt asa de evidenti, ci mai low profile asa, despre lucrurile care ar putea sa-i catalogheze direct. Clar la o prima privire ii iau drept domni. Dar cand ma relaxez in preajma lor, le atribui din oficiu un set de valori pe care le cred eu trebuincioase in job descriptionul unui domn.
Si uite cum mi-o iau groaznic in freza. Cum arata o freza de cireasa? Nu stiu. Dar dupa ce s-a intalnit cu un domn impostor nu ii sade bine deloc. Domnul impostor apare, soarele ciresei dispare.
Noroc ca apoi ma intalnesc cu taranul aparent. Un om pe care dintr-un foc il trec la categoria “fugiti, e taran”. Care are apucaturi nedemne, se imbraca si se incalta cum cred eu ca se imbraca si se incalta taranii.
Vorbeste cu niste cuvinte pe care eu nu le-as alege nici sa ma pici cu ceara. Are o meserie care in mintea mea e rezervata taranilor. Nu ma intrebati care, nu stiu. E clar ca sunt superficiala.
Dar soarta ma obliga sa petrec niste timp pe langa personajul asta pe care il dispretuiesc, ca doar e taran. Si uite cum raman traznita in scurta vreme. Si inteleg jenata dar multumita ca era vorba de un domn veritabil.
Pe care sunt ingrozita ca l-am nedreptatit teribil cu eticheta mea pripita. Si jos palaria in fata taranului aparent care e de fapt un ditamai domnul. Ca numai asa un om poate sa aiba parerile lui si sa faca alegerile astea fine. Si mi-e rusine de mine.
Mi-e frica de domnul impostor si sunt incantata cand dau peste taranul aparent. Dar linia subtire care delimiteaza lucrurile astea. Si neglijenta mea in a pune verdictul. Si incapacitatea unei cirese de a se prinde corect.
Toate astea ma ingrozesc. Si ma face sa nu-mi placa de mine. Voi aveti dilema asta?
