cavalerul cu halat alb din valea rinichilor

ianuarie 5th, 2010

rinichi

Cireasa are putine betesuguri. Dar si cand are, se da cu totul lor.

Stiti drama mea cu piticul din vezica. Ei bine, dupa ani de cautari frenetice si tanguieli publice, cireasa ajunge in valea rinichilor. Adica un spital intreg, scos acum dintr-o cutie, plin ochi cu posesori de rinichi paraditi, care le dau batai de cap.

Cireasa simte ca in sfarsit a ajuns pe pamantul fagaduintei medicale. Ideea ca toti cei prezenti aici ba sufera de rinichi ba sunt semizei care stiu sa manevrezi rinichi, o bucura enorm. Paseste pe taramul rinichilor luati in serios si respira usor ca pana gastei.

Ce lux. Un intreg stabiliment imens care respira ca un plaman doar pentru perechile de rinichi ale oamenilor. Cum de n-am stiut eu pana acum de existenta acestui templu medical special dedicat. Asezat, ca un facut, taman in zona mea de interes din buricul urbei.

Aici intra in scena cavalerul cu halat alb. Un domn atat de bine, dupa vorba, dupa port. Cu par complet alb si pantaloni reiati si vorba potolita. Care nu se pierde cu firea cand da de o cireasa povestitoare din fire, fara lecuire.

Cavalerul intreaba pe cireasa ce pot face pentru tine, spune-mi degraba. Sa ma faci bine de tot, cavalerule. M-au lasat nervii, repara-ma. Apoi cireasa incepe cu povestea ei. Cum locuieste de ceva vreme cineva la ea in corp, in stramtul spatiul care este destinat vezicii.

Cavalerul nu rade, nu se mira, nu da ochii peste cap. Confirma cu multa calmeata faptul ca o crede pe cireasa. Si ca sunt multe sanse ca cineva chiar sa locuiasca acolo jos. Ei bine, da-l afara pe nemernic, cavalerule. Ca eu asa nu mai pot trai.

O sa fac tot ce se poate, cireasa. Esti casatorita? Nu domnule. Dar ai o relatie cu un partener stabil? Da, domnule. Sunt mandra sa recunosc in fata dumneavoastra, cavaler al rinichilor, ca am reusit. Dupa destula vreme, am o relatie care sa depaseasca 61 de zile.

Super, cireaso. Da, domnule.

Domnule, va rog aveti grija de mine si de rinichii mei. Si dati afara chiriasul nepoftit. O sa vin si maine si poimaine si de cate ori o sa fie nevoie. Dar va rog, faceti-ma bine. Doar sunteti cavaler. Si aici suntem in valea rinichilor.

cine locuieste in vezica mea?

octombrie 6th, 2009

creatura

Cine locuieste in vezica mea? Si de ce?

Pe ce criterii a ales vietatea groazei locul asta. Probabil mai mic si mai neospitalier decat alte vezici. Ma gandesc asa pentru ca si eu sunt maruntica.

Am mai scris despre cistita. Si am amintit si atunci de prezenta unui potential chirias nepoftit.

Ce chestie, cand eram mica se tot pomenea termenul asta in legatura cu mine. Adultii ziceau ca sigur am. Dar era vorba despre paduchi. Care mi se tot lipeau de cap si nu mai voiau usor sa plece. Trebuia sa tai parul blond, sa ma dau cu gaz, sa ma scutur tare.

Ma rog. Ziceam eu ultima data ca trebuie ca locuieste cineva in ea. Dar ezitam atunci cu teoria asta. Era mai mult o figura de stil. Acum sunt sigura. Am in vezica nu o vietate, ci o familie intreaga de locatari din soiul cel mai rau.

Familia asta de mitocani, ca altfel nu stiu cum sa le zic, are un stil de viata dezordonat si excentric. Se comporta exact cum uram noi sa avem niste vecini.

Vorbesc tare, ca si cum sunt numai ei pe lume. Au si un caine care alearga neobosit toata ziulica prin vezica. Si latra asa de intaratat incat face vibratii. Care ma ating pana-n sambure.

Membrii, tata, mama si doi baieti, cred, deschid geamurile larg. Si asta iarna-vara. De-acolo, din josul fiintei mele, imi urca in tot corpul frisoane. Care imi fac perii de pe maini gaina si ma fac irascibila.

Trantesc usile tare, parca inadins. Cand eu vreau sa lipesc pleoapele si sa fac incantatii pentru binemeritata odihna, ei pun manele. Freaca toata ziua pardoseala cu niste materiale abrazive. Provoaca avalanse si cutremure, doar ca sa se distreze.

Daca ma apuca pipi pe undeva prin afara unei incinte, e groasa. Ei fac ce fac, se agita acolo, si reusesc cumva sa scurteze plaja pe care o am de obicei. Eram capabila sa ma tin un timp x. Acum nu mai raspund de putirintele mele.

Cum am senzatia de pipi, cum trebuie sa ma eliberez numaidecat. Daca ma vedeti prin oras mergand contorsionata caraghios, sa stiti de ce. Nu, nu cred ca asa e cool. Pur si simplu incerc sa ajung la baie.

Cateodata sarbatoresc ceva. Ma prind de asta pentru ca slobozesc acolo, jos, artificii. Apoi fac sa sara dopuri de sampanie si cionesc pahare mari, cu zgomot. Rad ca niste nesimtiti. Si putin le pasa ca eu tresar din senin.

Sunt in pericol sa ma fac de ras cand fac mutre schimonosite in timpul orei de sport. Sau invitata fiind la cineva la masa. Sunt ingrozita sa nu ma apuce chiar cand aduce omul mancarea. Cum e sa strambi din nas taman la vederea bucatelor?

Exista si situatii cand imi place si mie cineva. Si dupa ce bineinteles i-am scrutat bine sufletul, timp de luni de zile, as vrea sa devin mai apropiata de corpul lui fizic. O reactie fireasca, spun eu.

Ei bine, taman atunci familia asta prost crescuta si fara niciun Dumnezeu innebuneste de-a binelea. Isi pun picioroange si se antreneaza cu ele prin casa. Ma trag de maneca si cand nu le dau importanta, urla de-acolo de jos, cat ii tin bojocii.

Taman atunci vor ei, vezi bine, sa mearga la baie. Si cum fara mine nu se poate, de aici conflictul de interese. Eu sincera sa fiu, cred ca nici nu e o urgenta pentru ei. Dar pentru ca isi dau seama ca ma simt bine, vor cu orice pret sa-mi strice cheful.

Nu stiu cat mai pot indura asa. Mi-e ca imi pierd rabdarea de tot. Si asa a mai ramas extrem de putina. Si trimit peste ei toate urgiile pe care le poate dezlantui o cireasa. Peste o familie netrebnica ce locuieste la ea in vezica.

Eu nu zic, nu sunt genul nemilos, care ar arunca fiinte in strada degeaba. Dar nici asa nu se mai poate. Am si eu o demnitate. Si in fond, vezica asta e a mea. Si nu inteleg sa inchid ochii la asa neamprostie.

cireasa si cistita necinstita

iunie 28th, 2009

pee

*Acest post este despre ceva ce o femeie n-ar trebui sa vorbeasca, fiind un topic putin rusinos, asociat zonei inghinale. Dar cireasa nu cunoaste sentimentul asta, nu.

Parte dintre voi stiti ce inseamna cistita. Parte nu, si atunci sa explic in cuvinte putine: un fel de infectie pe care o au fructele. Si care se manifesta prin usturimi si dureri si frisoane atunci cand fac ele pipi.

Cistita vine de neunde si cand nu te astepti si pleaca cu greu. Poate fi declansata de frig la picioare, un microb rebel, sex apasat, sau o combinatie intre toate astea, in procente greu de dibuit.

Cireasa poate sa indure diverse dureri metaforice si fizicesti, dar senzatia cu care vine cinstita ba. Dardaind de friguri in toiul verii si mergand des la toaleta sa faca pipi desi nu mai are de unde, ca ea e maruntica, cirasa o ia razna.

Prin urmare, ar semna cu usurinta orice i s-ar baga sub nas in momentul in care este bantuita de flagel, daca solicitantul i-ar promite ca astfel se va izbavi. Norocul ciresei ca nu ii stie toata lumea slabiciunea.

Altfel probabil ca ar tot fi solicitata de catre semeni sa le coseasca iarba crescuta mare si sa o organizeze apoi frumos in capite in forma de inima. Grabeste-te cireaso, ca apune soarele. Si nu vrei tu sa uiti ca ai vezica?

Sa se taraie pe burta in pesteri umede, cautand un organism nou ce pare sa aiba habitat acolo. E important pentru stiinta, cireaso. Si o sa vezi ce bine o sa te simti cand il prinzi si ni-l aduci aici. Ca noua.

Sau este chemata de urgenta sa mulga o vaca naravasa pe inserat, cu grija sa nu-i rastoarne galeata plina. Cireaso, adu galeata fara niciun strop irosit si o sa-ti treaca negresit durerea.

Unde voiam sa ajung este aici. Ce credeti trebuie sa faca cireasa ca sa pacaleasca cistita sa plece la ea acasa. Boala perversa, aceasta loveste unde o doare pe dansa mai tare.

Cireasa trebuie sa se abtina de la a sorbi draga de cafeluta de doua ori pe zi, cum ii place dumisale. Cafeaua excita cireasa, si specialistii spun ca asta se intampla cu vezica cu tot.

Cireasa trebuie sa mai lase paharul cu zama portocalie, si sa bea in loc de asta apa. In timp ce semenii ei se veselesc, cireasa sta posaca, plouandu-i in gura de pofta. Cireasa trebuie sa se indoape cu afine, asta ingrozeste teribil cistita. De unde afine?

Cireasa trebuie sa se uite la mare dar sa nu se cufunde in unda ei. Apa rece face cistita sa sada mai bine in corpul astral de cireasa, si nu vrem asta. E cald afara, tare cald. Cireasa da tarcoale malului, fara o cafeluta in mana si vai, complet lucida.

Dar se abtine de la erezie. Pentru ca simte cum cineva, o faptura fara inima, locuieste la dansa in vezica si umbla acolo fara sa-i pese. Alearga prin incinta, deschide larg geamurile, pune muzica proasta si tare, facand totul sa vibreze.

Si in fine, cireasa, tineti-va bine, cireasa nu are voie sa se dragosteasca. Iubirea fizica o scoate pe cistita din minti. Si degeaba n-a baut ea cafea, si degeaba s-a abtinut sa plonjeze cu nesat in mare. Daca calca pe bec, s-a ispravit.

Se uita cireasa cu jind la cafea, la paharul portocaliu, la mare si la sex. Face un pas spre oricare dintre ele, si totul e pierdut. Dar ce viata e asta, sa-mi spuneti boieri dumneavoastra.

Pentru ca am uitat mentionez ceva: cand are cistita, cireasa trebuie sa poarte doar chiloti lalai din bumbac. Ce ironie. Iar cand in sfarsit are voie sa iubeasca, (daca se incumeta cineva sa treaca de budigai), trebuie sa o faca scurt, pe grabite. Facand pipi si inainte, si dupa.

Cistita, un fleac, m-a ciuruit. Nu credeam ca doare-asa.