Are cireasa in casa o vaza roz somon, numai buna pentru buchete de flori. Dar pentru ca acestea totusi nu se bulucesc mereu sa o umple, ce si-a zis dansa. Ia sa-i gasim o alta intrebuintare. Cum ar fi sa facem pipi in ea.
Am inaugurat-o in momente palpitante. Intr-o noapte cand din diverse motive m-am pomenit in casa cu trei musafiri barbati. Unii care nu-mi erau nici rubedenii de grad 1, nici colegi de la gradi. Ci trei barbati tineri, necunoscuti si care vorbeau alta limba.
Frumusei nevoie mare, altfel. Cu par cret si ochi verzi si vioi, majoritatea coplesitoare dintre ei. Adica un 66%.
Niste musafiri pe care m-am angajat sa-i gazduiesc si apoi mi s-a strans samburele de atata emotie sora cu groaza ca ma aflu sub acelasi acoperis cu ei in casa, noaptea pe la 3.
Am observat ca mai toti purtau casti in urechi si nu vorbeau unul cu celalalt, desi stiam ca erau buni prieteni. Adica fix genul ala de baieti antisociali si prin urmare inofensivi ca niste eunuci. Pareau cumsecade si calmi din cale-afara si nedornici sa pangareasca pielita subtire de cireasa. Cu toate astea, eu teribil de tematoare am devenit.
Pe scurt m-a cuprins o paranoia si m-am incuiat in camera. Cand sa rasucesc cheia in broasca, ghinion. Facea un zgomot ca si cum se schimba lemnaria din tot blocul in acelasi timp. Asa ca a durat o vesnicie pana cand, inaintand cu 1 mm pe sec, am reusit sa incui fara zgomot.
Vezi bine, nu voiam ca ei sa stie ca mi-e frica si sa-i intarat. Se stie ca un potential vanator care miroase sange, vaneaza chiar daca nu are pofta de mancare in momentul ala. (Aici va fac cu ochiul).
Mai e ceva. Eu nu fac pipi noaptea. Dar atunci m-a scapat. De stres m-a scapat. Si cautand innebunita o metoda sa nu mai deschid iar usa timp de 100 de minute, mi-au picat ochii pe vaza roz. M-am repezit la ea si am inceput sa ma simt bine. Aproape ca m-am integrat in absolut.
Ca sa nu va tin cu inima la buze, noaptea a trecut cu bine. Dar de atunci s-a nascut un precedent. Noi si noi situatii in care a trebuit sa fac pipi in vaza roz au inceput sa apara in viata mea. Ca ciupercile dupa o ploaie zdravana de primavara grabita.
Sigur, nu vorbesc de situatii cand sa merg la baie e simplu si la indecodita mea. Ci de momente cruciale din dimineata, mai ales, cand vaza devine singura scapare. Ma indrept spre ea in fuga dar voi inchipuiti-va ca se intampla in slow motion, cu incetinitorul, ca in filmele americane cu batai.
Si mai e ceva. Orice alta vaza pur si simplu nu-si face treaba. Doar cea roz e buna. Asa ca am grija sa fie mereu la indemana, pentru situatii mictional-imposibile din viata mea.
