mi-a fost frica, recunosc. una sunt tastele, alta e realitatea. mi s-a demonstrat de n ori.
asa ca m-am dus la intalnirea restransa tare (tot din frica) cu cetitorii de cirese. cu inima mica si neagra si stransa pe sambure.
daca codo in loc de melc e vreun brontozaur. daca lialia nu e un miel in crestere, cum se lauda, ci o cotoroanta. daca GP, bun prieten cu prietenul dono. nu e doar un ardelean domol si cu bun simt. ci si un ciclop.
si daca, ia ganditi-va, daca diana se joaca nu numai cu jucarii pe blog. ci si cu flacari pe nari scoase catre participanti.
sau daca melcul e melc. si lialia e miel. si diana doar se joaca frumos. si GP e un ardelean get beget. dar n-avem deloc ce sa ne spunem?
oameni buni. am cei mai draguti si mai amuzanti si mai omogeni cetitori. poate data viitoare veniti si voi sa beti ceai cu ciresele. pentru ca a fost incredibil de misto si de relaxat.
am ras tare, prea tare poate. si destul de des. am povestit despre bursa, vulpi, emil boc, oi, berlusconi, iubiri raposate si prezente. melcului nu-i flutura ochii cand alearga. am facut o proba. suntem on the safe side.
imi vine sa fac triplu tulup de bucurie. ca am noroc de asa cetitori minunati. si povestile lor interesante.
si de atata incantare cred ca o sa-mi sa fac o obisnuinta. din a va cunoaste pe cati dintre voi va veti lasa cunoscuti. la intervale regulate de timp. pana cand ajungem o comunitate de fructe, legume, animale si vise.
am cei mai alesi pe spranceana cetitori. si plesnesc de mandrie.
