Si nu dorm cu orice armasar, ci cu cel mai frumos armasar din sud-estul Europei. Cred ca nu comit o aroganta.
Pana de curand sedeam in dormitor uitandu-ma la 3 maci mari de tot, cumparati de la Ikea. Cu greu pot sa spun ca erau urati. Dar nici cine stie ce potriviti cu sangele meu fierbinte nu prea erau. In plus, ideea ca alte sute de mii de oameni se uita la fix aceiasi maci consumisti, nu stiu de ce, nu ma infiora placut.
A fost suficient sa-i zic asta Nonei, cea mai mare pictorita din sud-estul Europei. Cred ca nu comit o aroganta. De doua zile-ncoace dorm in fiecare noapte cu faptura asta tulburatoare. Un inorog de-a mai mare dragul. Unul alb dar nu chiar, pufos dar nu neaparat, diafan dar oh, asa de puternic.
Unul care isi tine picioarele in iarba, sa se racoreasca dupa ce a alergat pe campiile pline de roua din visele ciresei. Se vede treaba asta. Inorogul este invelit intr-un abur galbui, ca o fantasma sexy. El are muschi puternici si bretonul in vant, ca o streasina buna pentru ochi. Iar ochii…
Armasarul meu powered by Nona are ochii negri de fum si se uita ziua la cireasa intr-un fel anume. Si noaptea, noaptea intr-un cu totul alt fel dar nu vreau sa vorbesc despre asta. Tine capul putin intors, exact atat cat ii trebuie ca sa ma vada cand dorm.
Cand prietenul meu imaginar, I., sta intors cu spatele, inorogul scoate un abur usor pe nari si ma priveste insistent. Racaie nitel cu copita lui maiestoasa in iarba. Si ma intreaba din cap daca ma prind in aventura. Pana acum am rezistat. Ce-o mai fi, om vedea.
Dar am cu mine mereu, cand am eu chef, si mai ales noaptea, cand oamenii dorm, cel mai frumos armasar treaz si neastamparat. Merci Nona, desenezi pereti ca nimeni alta. Si nu cred ca tocmai comit o aroganta.
