plonjand in uimitoarea bucatarie austriaca

ianuarie 20th, 2009

carnat_alb

Ador austria si ador austriecii. Ceva insa mi s-a parut mereu in neregula cu bucataria de pe meleagurile astea simpatice.

Curcanul, pasarea soprana care isi canta ultimul cantec in mai toate tigaile si oalele austriece, o fi buna pentru sanatate. Dar e o pasare fara niciun chichirez. Ce sa mai vorbim de gust.

Si totusi austriecii insista sa iti indese inainte o farfurie plina ochi de carnita asta alburie. Peste care trantesc la misto un sos alb, fainos, incert. Hm. Bleah.

Carnatii? Sunt fapturi incantatoare. Ca sunt grasuni si albi, cu puncte negre. Weisse wurste. Ca sunt infasurati convenabil in sunculita. Berner wurste. Ca mustesc de branza fierbinte. Si cand ii intepi risti sa ramai orb de la stropii sfarainzi. Kase kraner.

Dar cat poti sa mananci din fapturile astea prevestitoare de grasimi. Care cu greu se vor vrea apoi indepartate de pe tine?

Apoi vin supele. O mare varietate de supe fara niciun Dumnezeu. Supa clara de tot. Adica cu absolut nimic in ea, de culoare galbuie. Next level: supa clara de tot in care au fost taiate niste clatite, care s-au si umflat acolo ulterior.

Supa de tomate. Sa nu va ganditi la aia din Romania. Dulce si buna, plina de morcovei si pastarnac si cu mici buburuze de ulei pe luciul ciorbei. Vine in cantitati mici si are gust de supa de plic.

Supa clara cu intromisie de niste gogoloate. Care cred ca au vrut sa imite amatoreste perisoarele romanesti. Dar n-au reusit. Si de atunci, nereusind sa primeasca esecul cu demnitate. Austriecii insista sa le produca, doar-doar.

Apoi paste cu carnati taiati bucati mai mici si cu grasimea de la prajirea carnatilor la purtator. Cartofi prajiti in ulei cu ceapa si sunculita. Varza murata si iar cartofi. Si snitel uleios care se mananca cu dulceata de coacaze. ?!

Asta e bucataria austriaca. Si cu toate astea. Dupa ce skiaza o dimineata intreaga. Si petrece timp in natura. Si da atata din picioare si de fapt din tot corpul. In cireasa creste o tenie speciala. Altfel decat cele simtite la ora pranzului la birou.

Si cireasa crede ca e indreptatita sa indese sub nas. Doi carnati zdraveni infasurati in bacon, cu garnitura de paste trase la tigaie cu curcan prin ele si ceapa perpelita. Si cu apfelstrudel mit vanilan sose la final.

Cireasa purcel pofticios e mandra de ea pe partie si crede ca i se permite orice. Si zilnic plonjeaza in cap in bucataria asta grasimoasa si nici prea gustoasa. Si stie ca atunci cand va ajunge acasa. Cireasa va fi ceva mai grasa.

Dar ce nu ma omoara ma intareste. Asa ca o pereche de frankfurtari cu mustar si paine alba. Si o bere va rog. Am facut sport, trebuie sa mananca si gura mea ceva. Ca sa ne simtem bine.

fata-n fata cu 14

ianuarie 19th, 2009

fear

Vine o vreme in viata cand ti se face un switch in cap.

De fapt, daca esti norocos, sunt mai multe momente. Cand ai vedenii tip revelatie. Si inarmat cu alte valori la pachet. Poti sa purcezi pe drum nou, nebatut. Cireasa are deja cateva astfel de momente la activ. Si stie ca inca mai vin.

Sigur, eu nu m-am asteptat ca asta sa mi se intample intr-o dimineata insorita la ski. Pe culmile inzapezite tip poveste ale Alpilor austrieci. Eram cu muzicianul grupului, prieten vechi.

Dupa ce ne tavalim jucaus prin zecile de kilometri de partii. Ne vine la indemana o partie ce poarta numarul 14. Si este marcata cu negru. Ciudat, pare inocenta. Ne uitam unul la altul si ne intelegem din ochi. Da coae, ne bagam, de ce nu.

Suntem asa de buni incat putem aborda orice partie din puanie. O jucam din tastatura. O jucam in picioare. Alunecam lejer, fara stres. Si ne miram ca austriecii au decis sa puna eticheta cu negru pe partia asta incolora.

Radem de ei si de partie. Skiam cu spatele, facem tumbe in aer. Sarim cu skiurile printr-un cerc de foc si cu ochii inchisi. Radem cam un minut, poate mai putin. Suntem singuri pe partie, nu e nimeni.

Am inchiriat-o doar pentru noi, se pare. Dar incepe sa ni se para ca asta nu prea e o veste buna. Ar fi trebuit sa fie macar 5 romani. Asa e peste tot in Kaprun. Apoi inghetam. Sub noi se deschide o prapastie frumos tapetata cu alb.

Schimbam priviri. Nu prea avem de ales. Si ne e si cam rusine sa recunoastem unul fata de celalalt ca nu am mai vazut asa ceva niciodata. Si ca ne vine sa ne punem pantalonii maro, ca in bancul cu Stefan cel Mare.

Pe un ecran urias apare scris cu rosu. Cireaso te asteptam. Arunca-te in cap in caldarea asta fara fund. Stim ca ai curaj. Dovedeste-ne. Semnat niste oameni de bine.

Incepem timid, haul se casca sub noi si se stramba ca o hidra. Inaintam melceste, ne trec toate transpiratiunile. Recunoastem in fine public ca ceva nu e deloc in regula. Macar ne-am luat o piatra de pe inima. Si nu mai trebuie sa ne prefacem ca suntem demni.

Imi trec incet, prin fata ochilor, tot felul de momente de-a lungul vietii ciresesti. Ma gandesc la mama de cireasa. La vacantele placute. La ce am realizat si ce nu. La ce as fi facut altfel in continuare. Daca mi s-ar da sansa. Dar mi se da sansa?

Muzicianul, mare schior cujaros altfel, shontacaie si el. Stim amandoi ca daca apucam sa cadem. Trecem direct pragul catre lumea cealalta. Si nu prea vrem asta. Incercam sa stam drepti. Dar presiunea e mare.

Pe ecran afiseaza acum. Cireaso, te rad si curcile. Credeam ca poti mai mult. Ma fac ca nu vad. Inca putin derapaj.

Inainte de fiecare noua cotitura. Ai zice ca se termina. Dar cum dam coltul, o noua prapastie de perle stralucitoare de gheata se deschide. Ma gandesc ca am gresit in atatea chestii.

Lasati-ma zei, sa va dovedesc cum pot face mai bine. Nu fiti haini. Daca am sansa sa ies biruitoare, o sa fiu mult mai dibace. Si mai folositoare planetei in general. Dar imi dati sansa?

Ciudat ca e tot iarna, parea ca au trecut niste anotipuri. Oricum destul cat sa mi se para ca totul e schimbat. Acum vaz enorm si simtz monstruos. Ajungem jos lamai stoarse.

Ne simtim mult mai uniti. Ca toti participantii la un cataclism. Decidem ca viata acum nu mai e la fel. Si ca putem clar sa vorbim despre viata de dinainte de 14 si viata de dupa 14.

Asa nou-nascuti dar si iesiti dintr-un travaliu. Facem legamant ca ne intoarcem cat de curand amandoi, impreuna, la cumatra 14. Asta ca sa putem fi normali din nou. Si sa incepem urmatoarea era. Si sa stiti ca nu o mergem cu nervi si cu trufie.

Mergem cu umilinta si cu steag alb in varf de bat. Cu un ecran personal, la fel de mare, pe care scrie. Draga 14, nu am venim sa ne razbunam. Am venit sa incercam sa te skiam. Sper ca nu pornim pe picior gresit. Nu vrem sa plecam ca niste papagali.

Intai am zis ca ne intoarcem peste ani. Apoi ne-am hotarat ca peste 4 zile. Tineti-ne pumnii. 14, gaura neagra se iteste la noi ranjind. Hardau fara fund din care scapa cine poate.