aprilie 12th, 2011
Da, sufar de boala asta moderna.
Sunt mandra ca am reusit sa inving in lupta mea cu mine. Adica am restabilit balanta intre timpul petrecut pe internet si cel in viata reala. Trebuie sa marturisesc ca a fost o vreme in care am crezut ca o sa pierd eu cireasa de carne, si o sa castige cireasa-holograma. Cireasa de mufe si fire.
Insa am biruit in lupta asta nedreapta. Am invatat sa ma sustrag lui, calculatorului. Mi-am dat seama ca viata mea nu are sens daca nu o petrec indestulator de mult timp cu oameni fizici. Imi trebuie personaje pe care sa le pot pipai si mirosi.
Insa ceva betesuguri cibernetice tot trebuie ca am. Daca ma lasi in in fata calculatorului, imi vine sa dau refresh nu din ora in ora. Nu din jumate in jumate de ora. Nu din 10 in 10 minute. Nu din 5 in 5 ci din minut in minut. Imi vine sa dau refresh in continuu. Doar cu greu ma pot abtine.
Si nu am doar un loc in care sa ma tenteze. Am vreo 5 locuri in care pot da refresh pana ma apuca puia gaia. Si asta si fac, cat timp sunt conectata la internet.
Imi dau si eu seama ca lucrurile nu sunt roze. Dar leacul pentru asa o bolesnita zau daca il posed. Cand s-o impartit norocu’, eu am fost de fata si am primit cu caru’. Insa la pachetul asta minunat am primit si sindromul refresh, sa ma spal cu el pe cap.
Mi-am propus tot felul de strategii. Am inchis o parte dintre platformele pe care imi venea sa le verific din minut in minut. Insa apoi eram atat de curioasa ce se mai intampla acolo incat pur si simplu nu mai puteam sa muncesc. A trebuit sa revin asupra embargoului si sa mi le pun din nou la indemana.
Acum sunt in convalescenta. Ce-a fost mai greu a trecut. Dar in continuare apas tastele eliberatoare. Apas refresh ca sa ma stiu in siguranta. Apas refresh ca sa fiu la curent. Apas refresh fiindca nici nu pot altfel.
Tags: internet, obsesie, online, refresh, relaxare, sindrom
Posted in Cu curca la raze | 4 Comments »
februarie 22nd, 2011
Din cate am auzit eu, oamenii barbari din vechime obisnuiau sa trateze pacientii cu metode trasnite.
Bolnavii care refuzau sa se faca bine erau crestati pe undeva unde sangele curge repede si la vedere. Apoi li se rapea in mod controlat o parte considerabila din propriul lor sange. E drept ca nu am la indemana vreo statistica dar se pare ca asta era o metoda preferata in cazurile considerate mai grave.
O parte din sangele stricat pleca picurand din omul astfel rastignit. In urma acestei proceduri el se mai linistea. Ii mai ieseau gargaunii din cap, slabit fiind. Si inteleg eu ca lucrurile luau o intorsatura benefica pentru sanatatea de mai apoi a pacientului respectiv.
Ca o fi fost asa, ca nu o fi fost, eu cred ca, in unele cazuri disperate, luarea de sange cu forta ar fi o decizie inteleapa chiar si azi. Ma refer la suferintele din dragoste care nu pleaca din corpul unor victime care se usuca pe picioare. Ce-ar fi daca savantii ar incerca sa vindece flagelul dragostei obsesive si asa.
Bolnavii de dragoste sunt oricum niste persoane suferinde, care nu par sa reuseasca sa se vindece de buna voie si nesilite de nimeni. Propun ca, pentru a curma asa o suferinta, vecinii sa dea de stire despre starea lor. Apoi ele sa fie prinse de catre niste echipe specializate, cu halat rosu.
Sa fie internate intr-un loc fara verdeata, unde sa li se extraga cantitati suficiente dar nu vatamatoare de sange. In felul asta sangele otravit care circula acum prin corpul lor precar s-ar imputina. Si astfel bolnavul de dragoste, un fel de cartita a societatii, care isi desfasoara viata ingropat de viu in probleme, sa renasca.
Ma gandesc ca obligat fiind de context sa supravietuiasca, poate ca ar produce instant un sange nou, mai bun. Unul care si-ar face aparitia prin metode stiintific misterioase in locul celui viciat. Poate ca obsesia ar putea astfel trece din sange intr-o olita smaltuita. Apoi cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele.
Cred ca merita sa incercam.
Tags: barbati, dragoste, inima, medieval, obsesie, sange
Posted in De dragoste si dor | 4 Comments »
