Am deschis ochii. Era ziua mea. Ce misto.
Mi-am petrecut ziua in locul ce ma coafeaza mai tare. La tara, departe-departe. Printre copacei infloriti, prieteni buni si curci. Cu mese imbelsugate luate pe-afara. Cu placinte si sporovaieli si rasete si liniste presarata cu pasari mii.
Am iesit pe strada si m-am bucurat sa vad ca toata suflarea se pregatise. Lume imbracata frumos de ziua mea. Soarele sus pe cer, nici prea prea nici foarte foarte. Copaceii cu toate petalele roz si albe la ei.
Ca niciodata, de ziua mea am fost la biserica. De la zece jumate la doispre jumate. Mai era loc doar in banca intai asa ca in timpul slujbei nu am putut face nicio goanga. Am avut 128 de lucruri fascinante de impartit cu a cherry. Dar in loc de asta a trebuit sa ascult tot ce avea de zis popa. Si uneori se repeta nevoie mare.
Am studiat toate fetele sfintilor. Stiu sa reproduc fiecare cuta de sub ochi a celor ce apar in fresce. M-am gandit la viata mea si la viata altora. Slujba mergea in continuare. Noroc de momentele in care eu si restul bisericii cantam cat ne tineau bojocii. Asta era amuzant. Doamne miluieste, Doamne.
Am scapat din biserica si am fugit ca din pusca. Apoi am primit un tort maro cu portocaliu si numele meu pe el. Pe tort erau indesati toti cei 35 de ani ai mei. Fiecare lumanare ascundea atatea intamplari si aventuri si oameni. Puteai tapeta cu ele toate gardurile unui satuc de dimensiuni onorabile.
Am stropit masa de Paste cu sampanie. Pe inserat m-am suit pe unde deal si m-am scaldat intr-o baltoaca de visinata. Am amusinat seara care se strecura pe la mine prin plete. Am inspirat probabil vietatile care zburau prin aer vesele ca primavara frumoasa si perversa a venit pe tacute.
Am dormit fara vise. M-am bucurat. Mi-a priit.
