cireasa, aniversarea si biserica

aprilie 26th, 2011


Am deschis ochii. Era ziua mea. Ce misto.

Mi-am petrecut ziua in locul ce ma coafeaza mai tare. La tara, departe-departe. Printre copacei infloriti, prieteni buni si curci. Cu mese imbelsugate luate pe-afara. Cu placinte si sporovaieli si rasete si liniste presarata cu pasari mii.

Am iesit pe strada si m-am bucurat sa vad ca toata suflarea se pregatise. Lume imbracata frumos de ziua mea. Soarele sus pe cer, nici prea prea nici foarte foarte. Copaceii cu toate petalele roz si albe la ei.

Ca niciodata, de ziua mea am fost la biserica. De la zece jumate la doispre jumate. Mai era loc doar in banca intai asa ca in timpul slujbei nu am putut face nicio goanga. Am avut 128 de lucruri fascinante de impartit cu a cherry. Dar in loc de asta a trebuit sa ascult tot ce avea de zis popa. Si uneori se repeta nevoie mare.

Am studiat toate fetele sfintilor. Stiu sa reproduc fiecare cuta de sub ochi a celor ce apar in fresce. M-am gandit la viata mea si la viata altora. Slujba mergea in continuare. Noroc de momentele in care eu si restul bisericii cantam cat ne tineau bojocii. Asta era amuzant. Doamne miluieste, Doamne.

Am scapat din biserica si am fugit ca din pusca. Apoi am primit un tort maro cu portocaliu si numele meu pe el. Pe tort erau indesati toti cei 35 de ani ai mei. Fiecare lumanare ascundea atatea intamplari si aventuri si oameni. Puteai tapeta cu ele toate gardurile unui satuc de dimensiuni onorabile.

Am stropit masa de Paste cu sampanie. Pe inserat m-am suit pe unde deal si m-am scaldat intr-o baltoaca de visinata. Am amusinat seara care se strecura pe la mine prin plete. Am inspirat probabil vietatile care zburau prin aer vesele ca primavara frumoasa si perversa a venit pe tacute.

Am dormit fara vise. M-am bucurat. Mi-a priit.

poftele unui fanatic religios

aprilie 22nd, 2011


Asa au poreclit-o prietenii pe cireasa in aceasta perioada. I-au zis ca e un fanatic religios.

Asta pentru ca s-a incapatanat dumneaei sa tina postul Pastelui cu totul si cu totul. Sa ne intelegem, ma refer la punctul de vedere gastronomic. Nu a mancat carne desi a mai avut-o uneori in imediata apropiere, si negatita.

Cireasa, acest fanatic religios. Nu tu o tartina cu unt, nu tu o cana cu lapte cu cacao, nu tu o omleta infulecata din picioare de atata nerabdare. Daca ati sti cum arata poftele unui fanatic religios. Daca ati sti.

Uite-ma in curand intinsa pe un pat de branza, cu o rotita de cascaval drept perna. Si cu o plapumioara de smantana, ca sa nu cumva sa racesc. Uite cum ciocnesc oua rosii si apoi le devorez continutul cu evlavie. Uite cum nu am gurite destule sa incerc tot ce e de rontait pe lumea asta.

Plec departe acum. Plec sa-mi astampar poftele greu de descris. Un fanatic religios care a fost tinut departe de unt si branza atata amar de vreme o sa-si dea arama in petic. O sa se avante intr-un festin culinar. O sa bata darabana de atata incantare, aflat in fata mesei incarcate cu bucate de dulce.

Mi se pare mie sau aud de pe acum cum sfaraie placintele pe plita bunicii freddy. Visez sau tocmai se toarna gal-gal-gal visinata in paharele mici si mai scapa si cate un fruct. Mama cu branza, supa cu galuste, papanasi de branza, va doresc.

Plec la chechis, satul care se afla langa jibou. Cum care jibou. Acel mare nod feroviar, de fapt fruntcea feroviara a judetului Salaj. Merg acolo din motive serioase. Sa cant in corul bisericii in noaptea de Inviere. Sa mi se cante la multi ani, cireaso, de catre prieteni buni. Sa incerc toate bucatele de le au prin casa.

Drum bun, cireaso. Sa rosesti ouale frumos. In curte, la soare, cum te-ai obisnuit.

o aniversare si un wc buclucas

noiembrie 18th, 2009

veceu

Asa stiu eu sa sarbatoresc cel mai bine doi ani de fiinta. Povestindu-va o intamplare pe care in mod normal chiar ca ar fi trebuit sa o tin pentru mine. Cu tot exhibitionismul de care am dat dovada in astia doi ani, asta chiar nu cade sa fie pove.

Dar am simtit ca trebuie cumva sa marchez momentul si sa duc stindardul mai departe. Am incalecat pe-o sa, ba nu, pe un WC, si o sa incerc sa va redau cat de bine ce s-a intamplat.

Acum o zi am luat o citronada in oras cu prietena care naste fandacsii. O femeie simpatica, ce face cele mai dragute palarii din oras. Potrivite cu personalitatea purtatoarei. Eu am deja trei asemenea creatii. Si e doar inceputul.

Tot vorbind, la un moment dat, m-a taiat. Am lasat pe interlocutoarea mea si m-am dus increzatoare la baie. Suntem intr-un local de fitze din oras, pozitionat in zona de uimitor augur dorobanti-beller.

Ma pozitionez eu cum fac de-o viata, cand nu sunt acasa sau la mama sau alt prieten intim. Foarte rar consider ca pot sa impart cu cineva acelasi spatiu ingust de pus bucile. Deci ma sui cu cele doua picioare de-a stanga si de-a dreapta si-mi gasesc repede echilibrul. Doar sunt o profesionista.

WC-ul nu scoate niciun scartait sau altceva rau prevestitor. Imi termin proiectul in graba si dau sa ma scol. Nu-mi iese miscarea. Si atunci incepe aventura. WC-ul trosneste din toata incheieturile si pleaca vijelios intr-o parte.

Eu, in loc sa-i dau drumul, ma tin tare pe el. Stiti cum fac cowboy-ii aia la rodeo. Calul salbatic vrea sa-i dea jos si se scutura cu nervi. Ei nu si nu, se tin acolo tare, pe el. Asa si eu, cu wc-ul meu. Surfez pe el, infruntand vicisitudinile.

Reusesc sa raman cocotata dar asta nu e neaparat bine. Cadem amandoi intr-o parte. Vreau sa ne intelegem. Nu cad eu si capacul, ci intreg tronul, plus rezervorul. Izbitura e magnifica, se cutremura stabilimentul.

Agila ca o pantera, reusesc sa ma feresc de corpul neinsufletit care sta sa se pravale peste ale mele fine oase.

Primul soc, dupa cel al cazaturii, este lipsa apei. Am vazut eu in filmele americane cum, atunci cand eroul strica ceva in baie, orice, chiar si cand muta sapunul de pe locul lui sau se perie mai tare pe dinti, incepe si sare apa. Multa apa. Acum, nexam.

Evaluez dezastrul. Scaunul de wc este intreg, dar scos complet din tatani. Rezervorul insa este spart rau in partea de sus. Acolo unde ne-am ciocnit si eu si el de zid. WC-ul zace ca un cadavru intr-o rana. Pe jos sunt cioburi de ceramica.

Primul gand e sa-i dau in judecata. Daca imi ciobeam mintea in cazatura. Si nu mai puteam sa scriu cum trebuie. Si dupa ce scriam prostii la job, ma dadeau afara. Dar imi aduc rapid minte in ce tara locuiesc. Si imi dau seama livida ca oh!

Nu numai ca nu o sa-mi dea un pahar cu apa rece cand ies de acolo, ca sa-mi treaca sperietura. Si apoi un purcoi de bani, cu rugamintea sa nu-mi angajez avocat si sa uitam intreaga intamplare.

Ci ca o sa ma alerge cu o haita de caini infometati bine in prealabil, pana le dau banii. Si la ce basini pare ca are in cap patronul, sa vezi cum nu mai plec eu la ski. Ci stau si platesc rate la ceramica italiana, pana imi sar mucii.

Asa ca imi vine gandul cel rau. Ma aplec si iau wc-ul de umeri. Asa, ca pe un betiv drag. Il iau incetisor, dar tot pica o ploaie de stelute din el. Zidarie amestecata cu ceramica de calitate.

Reusesc sa-l aduc in pozitia initiala. Ii calibrez si capacul, care se descentrase grozav. Umblu fara delicatete. Cam cum ii aranjezi cravata unui mort. Si ii mai indesi pe cap si o palarie. Ca sa para ca e viu, dar doarme.

Sta acum putin cas, dar e prezentabil, acest mort fardat. Daca nu esti atent, crezi ca n-are nimic. Unesc apoi cele doua sparturi ale rezervorului. Vai de bietul urmatorul pretendent la usurare. Asta e. Din baie scapa cine poate.

Imi compun apoi o mutra versatila. Daca ei se reped asupra mea furiosi, ma plang ca au incercat sa ma omoare si ca ii dau in judecata si la ziar. Daca nu zice nimeni nimic, platesc si rup pamantul de fuga.

Sterg sudoarea de pe frunte. Intru in local si ma duc la masa prietenei, neoprita de datornici. Explic ca am avut un accident si spun ca trebuie sa plecam degraba. Ea se amuza grozav si in loc sa inteleaga importanta unei plecari pripite, o tot taraganeaza.

Ba priveste un borcanel cu nu stiu ce, ba mai baga o maneca de palton, ba isi da parul pe spate, ba mai spune cate o gluma. Buna, nu zic, dar na, ma intelegeti. Reusesc totusi sa o scot de-acolo si parcurgem un pas pe ora, in ritmul ei. Artistii, ce vreti, in lumea lor.

Abia dupa ce ma pierd in valtoarea de tarani din zona incep sa mai prind inima. Tot ma mai uit ca un hot in spate. Pregatita sa vad niste angajati cu sort care ma urmaresc cu reteveie si facalete. Sfarsit.

Unii apropiati m-au intrebat daca apucasem sa trag apa. Raspunsul este nu, nu apucasem. Altii, si mai fara de perdea, au vrut sa stie daca facusem No. 1 sau No. 2. Despre asta chiar nu vreau sa vorbesc.

Insist ca astazi este si ziua internationala a wc-urilor. Deci postul asta s-a potrivit de minune.

astazi e ziua cireselor, zi frumoasa ca voi

noiembrie 17th, 2009

la_multi_ani

Astazi se fac doi ani in cap de cand ciresele au intrat pe piata.

As vrea sa multumesc pe aceasta cale lui a cherry. Care sustine, daca o intreaba cineva, ca ea a deschis blogul doar ca sa-mi ofere mie o trambulina scriitoriceasca. Mintindu-ma miselesete atunci, la inceput, ca o sa contribuie si ea. Asta doar ca sa ma faca sa ma apuc odata.

Asa o fi, mai draga prietena. Ai reusit.

Astazi e ziua cireselor, zi frumoasa ca voi. Nu vreau sa sune asta ca editorialul de pe prima pagina a unei reviste de femei. Materialul ala scris de redactora sefa, odata cu tiparirea numarului 100. Dar ce sa fac, daca eu consider ca avem asa un parteneriat de mare succes.

Ador tot ce v-am facut in timpul asta. Doi ani m-am gandit la voi zilnic, de cand ati inceput sa existati. Intai 2, doar eu si a cherry, care intram de mai multe ori, ca sa apara mai multe vizite. Apoi 3, cu mama de cireasa. Apoi 7 cititori.

Apoi cati sunteti acum. Cam 300 de oameni in fiecare zi.

Viceversa, ma prapadesc si de placerea a ceea ce mi-ati facut voi mie. Cum veniti voi aici zilnic. Unii intrati tiptil, cu caciula-n mana, pentru prima data. Altii ca la voi acasa. Beti cafeaua si semnati zilnic condica.

Este o onoare pentru mine ca ma lasati sa va incep zilele.

Astazi este ziua blogului meu. Care fara voi, mai ales, n-ar mai fi existat. Pofta mea de scris tot voua vi se datoreaza. Poate chiar si talentul. Poate chiar si ceaiul care are atata gust dimineata.

O sa va fac cadou maine, cu ocazia acestei aniversari, o povestioara. Nu intamplator maine e si ziua internationala wc-urilor. WC-ul, un subiect tare drag mie. Stiti deja.

Atata pot eu. As vrea sa va invit pe toti la tort de ciocolata la Capsa. Dar nu prea am cum. Trebuie sa inchiriez pentru asta Ateneul si nu sunt acum in forma maxima.

Va multumesc frumos ca ma cititi. Si va rog din inima sa nu renuntati. Ca ma ofilesc si mor.

La multi ani. Mai mult voua, dar si mie.

bilant de cireasa

aprilie 24th, 2009

cireasa_multumita

Tocmai a trecut prima zi din restul vietii mele. Care se anunta oh, asa de tumultoasa. O zi plina ochi. Care are atarnat de degetul meu mare de la picior eticheta 33.

Zic 33. Si daca e sa trag o linie. Si uite ca trag. Lucrurile arata cam asa. Fix 103 persoane mi-au zis la multi ani.

Unii au facut asta prin viu grai. Cu vorba si zambet, insotit de un usor pipait. Aplicat dupa cum s-a nimerit. Doar pe mana sau pe spate. Sau si pe mana si pe spate, cu doar o mana (a lor).

A existat si varianta cu doua maini pe spatele meu. In timp ce mainile mele erau pe spatele lor. Si cu toracele plus abdomenul meu infratit cu al uratorului de LMA. Rezultatul = increngatura de corpuri. Complicat, ha? S-o numim imbratisare.

S-au intamplat niste atingeri de buze. Daca luam drept punct de referinta gura de cireasa. Ele au fost depuse mai la stanga sau mai la dreapta. Mai sus sau mai jos de ea. In functie de cum o cerea situatia. Am numit asta sarut.

Altii au dat navala prin sms/telefon/mess/hotcity/facebook/dasiprimeste/blog/twitter. Fiecare cum a putut. Dar au curs valuri, va zic.

Deci avem pana acum 102 urari, pupaturi, zambete si imbratisari.

Am mai beneficiat ieri de. Lalele si liliac pe intrecute. Un orgasm si jumatate. Cinci pahare pline ochi cu niste campari orange. Un pahar cu vin rosu. Trei felii de tort negru in cerul gurii.

Apoi un prieten bun care mi-a fost livrat in conditii express. Cu avionul de la Londra. Niste fluieraturi insotite de vorbe demiporcoase obtinute pe Magheru. Din cauza ca cireasa era varata intr-o rochie si cocotata pe tocuri.

Fiind cireasa asa fericita posesoare a unei colectii de asemenea sentimente si intamplari. A luat o oala incapatoare, poate cea mai incapatoare oala. Ca pentru ciorba de potroace, sa zicem.

A indesat intr-nsa toate cele. S-a luptat putintel cu saruturile, care nu voiau neam sa sada frumos dimpreuna cu liliacul. A amestecat cu o lingura mare, poate cea mai mare lingura.

Si a obtinut o zama deasa, perfect mirositor-imbatatoare. Pe care a dat-o dusca, ca pe un shot de B52, in toiul noptii.

Si s-a lasat apoi pe spate, coplesita. Si multumita ca evolueaza in cea mai tare livada. Si ca nu s-ar hrani cu altceva. Nici s-o tai cu cutitul.