Cireasa are pielita fina prin mai toate locurile. Se mandreste cu asta, va dati seama ca nu e putin lucru. Ea a crescut mai putin ca alte femei. Prin urmare e normal ca a primit bonus tegument matasos, numai bun de mangaiat.
De cate ori deschide gura, zice ceva si despre asta. Ca o gainusa ce tocmai a facut un ou de aur si pretinde drept rasplata portie dubla de graunte, avand drept topping un viermisor.
Si totul merge struna pana la calcaie. Care, in timp ce cireasa doarme fara de griji, se apropie pe muteste si isi pun generalii sa discute la ceas de seara. Si nu se lasa pana nu gasesc cea mai buna solutie sa o innebuneasca.
Sigur, ei nu cu mine au treaba. Dar generalii calcaielor sunt fiinte paranoice si au mereu impresia ca cineva o sa-i atace dinspre susul corpului meu. Se tem ca vor fi facuti robi de catre alta parte din cireasa, mai indrazneata, pierzand astfel toate privilegiile.
Eu ii ridiculizez mereu, pentru ca hai sa fim seriosi: cine e nebunul care sa vrea sa lase imparatia lui, sa zicem gatul de cireasa sau buricul. Si sa cotropeasca taman calcaiele, care sunt zilnic supuse unei presiuni imense. Si trebuie sa trudeasca spre a o duce pe cireasa mereu undeva.
Dar n-ai cu cine sa te intelegi. Pentru asta se pregatesc ei necontenit si orice le-as spune, nici nu vor sa auda. Ma acuza ca tin cu dusmanul. Si uite cum, cu ravna demna de un nebun, ei sapa in calcaiele mele transee adanci, in care stau cuibariti pe timp de zi.
Eu verific ce au facut peste noapte, si incerc sa le zadarnicesc lucrarea nedemna prin tot felul de procedee. Dar pentru ca razboiul asta tine de multa vreme, sunt invatati sa se apere.
Cum vad ei ca ma apropii sa le inec lucrarea intr-o tona de crema reparatorie, dupa ce am nivelat constructia inarmata cu furie si o piatra ponce, cum se da alarma.
Incep sa sune sirenele si generalii isi trag pe ei costume speciale, care sa-i fereasca de urgie. Stau acolo pitulati pe burta, aprigi luptatori de gherila, pana ma iau cu altele si parasesc zona. Apoi noaptea o iau de la capat, bieti zevzeci.
Si de parca nu era destul, mai fac ceva. Ca sa debusoleze, vezi doamne, dusmanul, si sa-l faca sa cada in capcana, fix langa transee plasmuiesc niste constructii solide. Niste ridicaturi facut cu simt de raspundere, pe care le numesc mandri “fortificatii”.
Indaratul carora stau inarmati pana in dinti. Isi mangaie cu mandrie tresele, isi fixeaza mai bine cascheta pe cap si murmura marunt in musteti (pentru ca generalii calcaielor au lungi si stufoase musteti): acum daca incearca, ii nimicim!
Si iar vine dimineata si iar le dau asaltul cu piatra ponce si potiunea fermecata. Dar mai adorm si eu, ca om sunt, desi cireasa. Si atunci ei se incordeaza si, boscorodindu-ma, repara totul cum a fost.
Daca cineva dintre voi are probleme similare, rog sa contacteze cireasa. Impreuna poate le vom veni de hac. Pentru ca eu una, sincer, m-am cam plictisit.
