forensic camera detectives

iulie 3rd, 2009

forensic

Va amintiti emisiunea Forensic detectives, de la Discovery Channel. Cand inca Brian de la Placebo si Brandon de la The Killers nu veneau sa ne faca verile mai fierbinti chiar decat fruntea de cireasa cand ea gandeste.

Forensic detectives ne-au infiorat de placere si teama atatea seri la rand, cu amanunte macabre despre cadavre necunoscute. Cu care pana la urma am ajuns intr-un grad ridicat de intimitate, neavand incotro.

Cireasa este o mare adepta a repararii lucrurilor si a folosirii lor pana la trecerea in nefiinta. Si este fireste complet impotriva noilor cumparaturi cand cele existente se mai pot folosi. Asa ca s-a prezentat cu aparatul foto in varsta de doi anisori la doctorul Sony.

Am dat aici peste o doamna care parea un fel de matusa cumsecade. Genul care face otet de mere in casa, intr-o lume in care nicio mancare nu se mai face in absenta unui chimist bun, certificat ISO.

Ce vrei cireaso? Doamna, nu mai imi merge aparatul asta si plec in China si imi trebuie. Dar ce-a patit cireaso. Face bibibibibibi si imi zice sa il inchid si sa il deschid si cand fac asta, iar imi zice, la fel. Si iar bibibibibibi.

L-ai lovit? Nu, doamna, cum sa fac asa ceva. Nu ne-am certat si oricum eu nu sunt genul. Eu mai bine injur, daca e. Bine fructissima, spuse matusa, trebuia sa te intreb. Asa e procedura, suntem un brand mare si respectabil.

Ia matusa asta a cuiva o lupa mare si se pune sa-mi studieze bietul aparat. Cireaso, ai fost la mare? Da, doamna. Pai se vede ca si aparatul asta a facut plaja cu tine, e plin de nisip inauntru, se vede clar.

L-am protejat cat am putut, doamna. Dar cum l-am scos din sacosica aia a lui, cum a inceput un vant napraznic. Un fel de tornada gri si fioroasa ca-n Texas. Si asta fix unde-mi pusesem eu prosopul, in fata la Ovidiu.

Sa vedeti, a ridicat fustele doamnelor, a luat mesele din capul domnilor, a luat pe sus copiii nesupravegheati si smantana amestecata cu dulceata de capsuni de pe papanasii de la Dinamo, tocmai din 2 Mai. A fost oribil, a zis si la stiri.

Cand a fost asta? O sa verific. Dar dupa cum arata, aparatul a fost tinut cu obiectivul deschis catre atacator. Si fortat sa inghita bobite mai mici si mai mari de nisip si alte mizerii de neconceput.

S-a pastrat in cutia lui neagra chiar si o poza in care se vede clar grimasa de groaza pe care o avea in timp i se facea asta. Si se si aude cum ingaima: n-am fost eu, vreau la matusa, n-am facut nimic, vreau la matusa.

Bibibibi-ul pe care il scoate acum nu este de la trauma mecanica, ci sunt tarele psihice. Ii trebuie si terapie cu un specialist in violenta tehnologica. O sa vezi matale cireaso la nota de plata. Nimeni nu se poarta asa cu produsele noastre.

Bine, doamna. Aaaa, ia stai asa. Cireaso, l-ai lovit. Se vede cu ochiul liber. Obiectivul e infundat. Asta se putea intampla numai in urma unui soc puternic. Si dupa cum vad ca e unghiul, lovitura brutala a venit din partea stanga. In timp ce aparatul statea culcat pe burtica, nebanuind nimic.

Nu doamna, nu am facut asta. Ne intelegeam bine, marturie imi stau atatia prieteni. Facea poze bune si era vesel, n-a fost nici macar nevoie sa ridic vocea la el.

Cireaso, si aici matusa s-a uitat la mine cu ochi de foc. Mi-e teama ca numai gugumanii indrugi. Daca se dovedeste ca minti, nu intra pe garantie, sa stii. Eu inaintez raportul meu mai departe cu niste observatii si semne de intrebare. Om vedea.

Si aici matusa mazgaleste recalcitranta ceva pe o fisa. Apoi se uita la garantie si zice. Cireaso, acum vad ca oricum a expirat garantia. Tie ti s-a dat doar un an, pentru ca ai state vechi in proasta tratare a tehnologiei.

Daca ma intrebi pe mine, ai mare noroc ca am acceptat sa ti-l vindem, probabil ca stateam slab la target. Si mai e ceva: expertiza mea si a colegilor mei costa oricum 70 de lei.

Iar daca te decizi sa-l repari la noi, dupa cum vad eu stricaciunile, o sa iti mai sara din buzunar inca minim 400 de lei. Aici cireasa a inceput sa planga, pentru ca aparatul nou costa 700 de lei si e absurd ce i se intampla.

In felul asta simplu, ea va trebui sa fie consumista degeaba si cumpere un aparat nou. Dar sufera ca service-ul costa asa de mult si nu poate sa-si duca mai departe teoriile ei ecologice sanatoase.

Iar aparatul tinut de gura sa inghita nisip impotriva naturii si lovit cu bestialitate in cap va zacea prin vreun sertar si nu va mai vedea in viata lui vreo plaja. Desi e destul de nou si facut de o firma serioasa, care imi placea.

Dar jos palaria pentru echipa de forensic detectives competenti. Cat despre mine, ce nu ma omoara, ma intareste.