Am scos pateurile din cuptor si m-am ars cu tava. Cu un pateu intr-o mana si o cana cu ceai de menta in cealalta, am scrutat incruntata cerul. Am inteles ca nu, asta nu e o zi de dat cu bicicleta. Ce pacat. Ma ardea.
Asa a inceput o zi mizerabila. Mi-am tras in picioare niste pantofi frumosi de panza, cu inimioare pe ei. De ce panza daca mi se parea ca o sa ploua, nu prea stiu. Dar asa am facut. Si cand sa parchez unde aveam treaba ca mut niste hartii, ia loc de unde nu-i.
Multe locuri libere dar absolut oriunde as vrea sa parchez, ma atentioneaza o placuta isterica sa nu fac asta. Sau ceva rau o sa mi se intample negresit mie si probabil si familiei mele si prietenilor lor de cand era mici. Unde vreti mai oameni buni sa pun masina asta, unde. Vreti sa o sfaram intre dinti si sa o inghit bucata cu bucata. Sau vreti sa fac din ea origami-coif de ploaie si sa o port asa prin lume. Grrrrr.
Gasesc loc departe de tot. Taman acum dar fix fix fix acum afara se dezlantuie un potop. Uite-l pe Noe cum vasleste cu a lui barcuta si uite si cate doua animalute din fiecare. Sunt si ele nelinistite de atata umezeala. Ies si ma ud imediat, pana la prasele. O masina mare si noua trece in goana, sa desavarseasca ce nu am izbutit eu sa ud. Am apa in chiloti si nu de pofta.
Un nor merge deasupra capului meu si ma face ciuciulete pana ajung inauntru. Restul e senin. Cine sa mai inteleaga si ce. Sus, unde am treaba, e prea cald. Transpir in timp ce astept hartiile si asta ma enerveaza ingrozitor. In plus, reusesc sa lipai apa din mine pe niste hartii importante si ma simt prost.
Dau sa scap de toate astea si fug inapoi la masina. Dar vai, imi intra cineva in ochi. Cineva invizibil caci oricat incerc sa il reperez cu ochiul bun, ia-l de unde nu-i. Si conduc asa, clipind dureros dintr-un ochi, ca un om nebun.
Pe drum ma suna un om cu care nu o pot scurta, desi ma plictiseste ingrozitor. Ce mai urmeaza. Poate doar sa-si faca niste pasari un cuib in capul meu. Si sa fiu nevoita sa le dau in judecata ca sa le fac sa plece, caci ele sustin ca au locuit mereu acolo si arata si acte.
Am ciupicii uzi de tot. Ma scapa pipi ingrozitor. Sunt la volan si clipesc intr-un ochi in care scobesc cu o mana. Cu cealalta mana conduc si vorbesc la telefon. Ce mai zi. de dat la spate, de uitat, de pus cruce.
Tags: absurd, mizerii cotidiene, ploaie, serenitate, wonder woman
Unele zile sunt mai frumoase iar altele par nasoale si plictisitoare…
Mă numesc Andrei si am intrat pentru prima data pe acest blog care incepe sa imi placa. Vreau să vă felicit atât pentru articolele scrise dar şi pentru faptul că aţi ajuns unde sunteţi (o blogarita respectata şi citita de multe persoane).
Eu sunt un student care îşi doreşte să câştige un ban cinstit oferind meditaţii la limba engleză. Deoarece nu sunt un profesor şi nu am contact zilnic cu nenumăraţi copii, m-am hotărât să mă promovez pe internet.
Am un blog de prezentare în care scriu articole utile pentru părinţi în ceea ce priveşte educarea copiilor. Momentan am puţine articole dar mi-am propus să scriu zilnic.
Am apelat la dvs. în speranţa că m-aţi putea ajuta. Orice ajutor este binevenit, de la un sfat prietenesc până la recomandarea unei persoane interesate de meditaţii (prima şedinţa este gratuită). Momentan am văzut că google nu m-a indexat şi cum vine în curând vacanţa, şansele să mai găsesc elevi interesaţi scad pe zi ce trece. V-aş rămâne îndatorat dacă am putea face un link exchange în care să rămâneţi pentru totdeauna în blogroll-ul meu iar dvs. să îmi ţineţi link-ul pe blog-ul dvs. timp de o luna.
Îmi cer scuze dacă prin acest mail v-am ofensat în vreun fel. Ştiu că aţi ajuns unde sunteţi prin muncă şi timp şi va mulţumesc că mi-aţi citit acest mail.
Cu respect,
Andrei
o zi de dat la spate — SANUCA…
“Filmul” unei zile de groaza. “Ce mai urmeaza? Poate doar sa-si faca niste pasari un cuib in capul meu. Si sa fiu nevoita sa le dau in judecata ca sa le fac sa plece, caci ele sustin ca au locuit mereu acolo si arata si acte.”…