Apartamentul era foarte frumos. In buricul centrului, cu uitare fix in Biserica Alba. Blocul nu prea hatanat. Pretul nu aberant de mare. N-aveam ce sa-i reprosez, ofertei.
Proprietarului insa, cam da. Cum am intrat, am simtit paloarea mortii. Si al sau rigor intiparit in fiecare cuta interna a locuintei.Ziceam ca blocul nu e prea hatanat. Insa proprietarul evident da, la mansarda.
Mama lui foarte batrana murise de curand. Mi-a parut rau sa aud asta. Dar intamplarea pur si simplu l-a dat peste cap in asa hal, incat nici nu mai putea sa fie decent cu un potential cumparator. Adica o cireasa.
Casa era intesata cu poze cu mama lui foarte aproape de deces. In ipostaze greu de digerat. De exemplu cu gura deschisa nenatural de mult. Parca intr-un ultim strigat indreptat catre fotograf. Probabil fiul acum de fata.
In bucatarie era cadrul pe care batrana mama il folosise pana de curand. Proprietarul nu s-a putut abtine. Si cu lacrimi in ochi, ne-a oferit detalii vii despre obiect. Impreuna cu o mana de suspine.
In sufrageria spatioasa trona o masa mare si profund trainica. Parca urla la tine momentul special la care fusese martora. Am stiut, cum i-am dat roata, ca aici a stat intinsa mama proprietarului plangacios.
Draperiile erau trase. Sa nu poata patrunde inapoi in incapere lumina vietii. De rigor mortis erau cuprinse toate mobilele. Ca si viata proprietarului incremenit in durere. Care credea ca in felul asta o sa poata sa-mi vanda aratosul apartament.
Dormitorul era cel mai rau. Desi intr-o viata de om el trebuie sa fie cel mai bine. Patul era ca un catafalc profesionist. Piciorusele lui erau pesemne inaltate cu talonete.
Tablia de la capatai era incadrata de doua perdele mari si visinii din catifea. Care parca tocmai au dezvelit publicului o scena. Pe care era acum asa de evident ca nu o sa mai evolueze nimeni.
La fiecare cativa pasi, proprietarul se oprea. Si mai povestea cat de greu a fost. Totul. Cat a suferit mama lui. Nici nu era nevoie de cuvinte. Casa toata era impregnata de suspine, intuneric si boala. Fizica dar si psihica.
Dupa vizionarea a poate 64 de poze batrana doamna din ce in ce mai aproape de sfarsit. Dupa ascultatea a 851 de detalii deloc picante despre viata grea a mamei proprietarului. Dupa cine mai stie cate suspine, am spart usa cu capul.
Apartament ca ala greu o sa mai gasesc. Si da, toata povestea asta mi-a cersit mila. Dar m-a si facut sa fug departe, cat mai departe. Poate in alta tara. Si nicidecum sa cumpar apartamentul asta plin de durere si ochi inlacrimati.
Am invatat atunci cum se vinde un apartament frumos in centru. Sau mai bine zis cum nu.
