Da, sufar de boala asta moderna.
Sunt mandra ca am reusit sa inving in lupta mea cu mine. Adica am restabilit balanta intre timpul petrecut pe internet si cel in viata reala. Trebuie sa marturisesc ca a fost o vreme in care am crezut ca o sa pierd eu cireasa de carne, si o sa castige cireasa-holograma. Cireasa de mufe si fire.
Insa am biruit in lupta asta nedreapta. Am invatat sa ma sustrag lui, calculatorului. Mi-am dat seama ca viata mea nu are sens daca nu o petrec indestulator de mult timp cu oameni fizici. Imi trebuie personaje pe care sa le pot pipai si mirosi.
Insa ceva betesuguri cibernetice tot trebuie ca am. Daca ma lasi in in fata calculatorului, imi vine sa dau refresh nu din ora in ora. Nu din jumate in jumate de ora. Nu din 10 in 10 minute. Nu din 5 in 5 ci din minut in minut. Imi vine sa dau refresh in continuu. Doar cu greu ma pot abtine.
Si nu am doar un loc in care sa ma tenteze. Am vreo 5 locuri in care pot da refresh pana ma apuca puia gaia. Si asta si fac, cat timp sunt conectata la internet.
Imi dau si eu seama ca lucrurile nu sunt roze. Dar leacul pentru asa o bolesnita zau daca il posed. Cand s-o impartit norocu’, eu am fost de fata si am primit cu caru’. Insa la pachetul asta minunat am primit si sindromul refresh, sa ma spal cu el pe cap.
Mi-am propus tot felul de strategii. Am inchis o parte dintre platformele pe care imi venea sa le verific din minut in minut. Insa apoi eram atat de curioasa ce se mai intampla acolo incat pur si simplu nu mai puteam sa muncesc. A trebuit sa revin asupra embargoului si sa mi le pun din nou la indemana.
Acum sunt in convalescenta. Ce-a fost mai greu a trecut. Dar in continuare apas tastele eliberatoare. Apas refresh ca sa ma stiu in siguranta. Apas refresh ca sa fiu la curent. Apas refresh fiindca nici nu pot altfel.
