cireasa si serul adevarului

octombrie 26th, 2010

Ma bantuie o stare noua, ca o razvratire a carnii si mintii mele de cireasa cu pielita subtire si decolteu generos.

Ma bantuie si cand dorm si cand stau treaza si cand ma scald dulce intre cele doua. Ani de zile m-am straduit  sa mint frumos, usor ca o aripa de fluture si mai ales diplomatic. Am si fost mult ajutata de scoala ce facui si anturajul in care lucrai cu spor si rezultate notabile. Un specialist de PR eficient devine un mic cameleon frumos nevoie mare. Toata lumea vrea sa puna mana pe asa lapte si miere. Ce daca se sparge ca o bula de sapun fa la prima mangaiere.

Acum insa ma loveste direct peste frunte reversul medaliei. Patesc pedeapsa pentru ca am mintit profesionist ani de zile. Acum imi vine sa spun toate adevarurile lumii fara de perdea si plina de clabuci la gura. Abia ma abtin si gura mi-e mereu plina de lucruri incomode care se roaga sa iasa la iveala. Cireaso, lasa-ne sa vedem lumina zilei.

Trebuie sa dorm. Iti miros picioarele. Nu mi-e dor de tine. Gatesti rau, sa o lasam balta. Ma plictisesti. Ai gresit rau aici. Asta nu are cum sa mearga, e gandit cu fundul. Uita-ma. Ce film rau ai ales. Nu am avut orgasm. Am nevoie sa merg singura acum. Vreau sa fac revelionul cu x. Ma vad cu altcineva. Ai ticuri gramada si nu-mi plac ticurile. Ma exasperezi cu figura asta. Arati obosita azi. Esti prea consumist si te dispretuiesc.

Si iar.

Sunt doua clase peste. Esti penibil. Ce tunsoare care nu te aranjeaza. N-ai nicio sansa. Tocmai m-ai jignit. Cum poti sa-mi propui asa ceva, intereseaza-te inainte. Taci tu sa zic eu. Ma faci sa rad. Nu ma interseaza. Proportia intre cap si corp e gresita. De multa vreme n-am mai intalnit pe cineva asa primar. N-ai pic de umor. Nu am timp sa ma vad cu tine. Ai matreata.

O fi sfarsitul lumii mele, asa cum o stiu. Daca cireasa incepe sa mearga prin viata impartind ciucuri de adevaruri acolo unde inainte doar zambea se se intorcea pe calcaie, poate ca totul se preface. Cine sa reziste unui asemenea tratament si de ce. Ma abtin cat pot si imi dau mici palme peste gura in mod metaforic.

Dar ma simt injectata cu serul adevarului si mi-e ca digurile n-o sa mai reziste mult. Si ca, dand drumul la gura, dezlantui un noian de vorbe ingrozitoare. Cine o sa ramana pe langa mine, cine. Ce mai experiment.

jos comitetul de perversi climatici

iulie 9th, 2009

seasons Of Life Large copy

Da, am plesnit-o. Suntem fericitii castigatori ai climei temperat-continentale.

De cand era cireasa mica i se tot spunea asta la scoala din livada. Profesorii fara mama, fara tata ziceau ca ce bine de ea. Este printre putinii locuitori de pe planeta care au fost daruiti cu acest cadou nepretuit: 4 anotimpuri. Repet: 4 anotimpuri.

Ma gandesc ca asta este o campanie de PR implementata in secret de Ministerul Invatamantului. El a desemnat pentru proiect o celula de criza formata din nu spun nume, persoane importante.

Comitetul de perversi climatici isi predau stafeta din tata-n fiu. Ei au grija sa se inmulteasca neaparat, prin orice mijloace. Este esential sa poata tine secretul si sa spuna minciuni mai departe generatiilor de pici, viitor adulti manipulati cu manipula.

Sediul lor nu este nici macar in minister. Ci intr-o padure virgina din nordul capitalei, au o scorbura uriasa cu internet. Peste costume poarta hainute de frunze. Fiecare are in cap o palarie cu un jder prin intr-o pozitie dimanica.

Bineinteles, toate astea sunt pentru camuflaj. La pranz li se aduce in caserole mancare de la food court, de catre un angajat legat la ochi si cu vata in urechi. Vagauna este inconjurata de gropi, praf, santuri si betoane. Locuitorii stiu ca este, sanchi, ceva in constructie.

Scopul are probabil de-a face cu strategia managementului de tara pe termen lung. Si vizeaza obisnuirea locuitorilor Romaniei cu ororile climatice la care sunt supusi pe parcursul intregii vieti.

Programul se cheama Ce nu poti schimba, accepta. Si fa-i si pe altii sa accepte. E spre binele lor. In proiect sunt cooptati, contra unor sume uriase, si anumiti parinti. Ei sunt racolati dintre adultii fara scrupule, care sunt deja blazati.

Niciun copil mic nu trebuie sa iasa din scoala fara parerea ca a apucat pe Dumnezeu de un picior. El trebuie invatat sa se bucure cand ploua si natura da ochii peste cap si ii moare in brate. Pentru ca, nu-i asa, ploaia inseamna bogatie.

Tot el, scolarul, trebuie convins prin metode neortodoxe, daca trebuie, sa exulte cand vede fulgi albi cazand din cer. Pentru un fruct matur, ca cireasa, asta inseamna ca totul s-a sfarsit. Scolarul insa, posedat de un optimism indus cu grija, crede ca abia a inceput.

Copiii mioritici trebuie sa creada ca alte natii sunt varza cu carne. Si ca mai toti oamenii de pe planeta plang incetisor noaptea in perna jinduind la ale noastre 4 anotimpuri. Ce mila mi-a mai fost de ei cand eram cireasa necoapta.

Dar mila mi-a trecut, pentru ca stiti cum e omul, nemernic. Asa si fructul. Asa ca mi-am permis sa ma bucur mult de treaba asta. Si sunt jenata sa recunosc faptul ca bucuria nu mi-a trecut pana de curand.

Acum am inteles in sfarsit conspiratia comitetului de perversi climatici. M-am trezit deodata ca eu urasc cu patima 2 din cele 4 anotimpuri. Si ca m-as muta cu catel si purcel la nefericitii aia care au doar 2. Unde as cere azil climatic.

Vreau acum sa demasc intreaga mascarada si voi merge pana in panzele albe, daca e nevoie. Si cred cu tarie ca e nevoie. Bineinteles, am nevoie si de voi. Chiar vreti ca ai vostri copii sa creasca in minciuna, crezand ca 4 anotimpuri e “the shit”? Nu cred.

Mai am o zi pana plec la niste unii cu o clima indoielnica. Asiaticii astia, niste nefericiti. Dar daca va place ideea ciresei si vreti sa o ajutati in darea pe fata a adevarului, nu ezitati. Hai sa ne organizam si cand ma intorc, incepem lupta.

Comitetul pentru scoaterea adevarului la iveala in ceea ce priveste neplacerea de a avea 4 anotimpuri saluta comitetul de perversi climatici. Noi nu o sa ne ascundem ca voi, n-avem nevoie. Noi vom invinge in vazul lumii. Deci?

strutocireasa

februarie 7th, 2009

strut

Am un obicei ciudat. Ma mir si eu de el. Ai zice ca nu se mai poate asa ceva. La o cireasa care a trecut prin tot felul de situatii de viata.

Dar uite ca naivitatea bate experienta la fundul gol pana il inroseste. Am sa povestesc ceva, ca e bun de preludiu. Eu conduc de vreo 4 ani. Si nu m-am gandit niciodata ce se ascunde sub camasa de piele ecologica a schimbatorului de viteze.

Mie mi s-a explicat ca trebuie sa tin mana pe maciulie. Asa ca nu mi-am batut capul cu altceva. N-am pipait mai jos. La ce bun sa fac asta? Totusi, mi-am dat seama ulterior, aveam eu pierduta prin cap o parere despre obiectul asta.

Credeam ca fiind bufant asa, sigur e ceva gros si zdravan dedesubt. Si ating intr-o zi din greseala betisorul ala de sub camasa umflata. Si raman traznita. Cum domnule, de asta trag eu si imping cu atata forta herculeana? E, asa fac eu cu toate lucrurile.

Pentru ca tot din seria asta. Cand oamenii vin la mine la ghiseu si imi povestesc lucrurile intr-un anumit fel. Eu ii cred 100%. Nici nu-mi pun problema ca ar putea sa ma dezinformeze voit. Sau sa ma minta pe fata.

Ei vin cu un scenariu oricat de cusut cu ata alba, eu cumpar cu placere. Mie imi plac oamenii si eu cred ca ei sunt in esenta buni. Si zau daca mi se pare ca m-am ars prea tare cu teoria asta.

M-am ars doar extrem de rar. Desi poate mi-a curs ceva mai mult sange din nas decat de obicei. Dar nu, nu ma descurajez. Nu vreau sa fac altfel. Sunt fericita asa.

Si mai e ceva. Lucruri de care nu am auzit eu, ei bine ele nu exista. Va zic eu, nu exista. Si din cauza asta, cand vedeti sau credeti ca vedeti lucrurile rele care plutesc deasupra capului meu ca niste norisori otraviti, nu vreau sa le stiu.

Nu veniti la mine sa-mi ziceti orori din care nu am nimic de castigat, daca le aflu. Nu veniti, ca va omor. Lasati-ma asa, in bezna. Nu-mi dati vesti proaste care nu duc nicaieri si cu care nu ma pot lupta. Si care ma pot face doar profund nefericita, prin facere publica.

Si mai este o situatie, care da si numele postului. Eu fac exact ca strutii. Cand apare la orizont vreun pericol. Mai uit putin la el. Perisorii de pe corp, niste cili. Mi se pun in stare de alerta. Si imi indes repede fructul de cireasa adanc in pamant. Si las afara doar codita.

Si cred ca e gata, ca am rezolvat-o. Sunt acum in siguranta, problema pur si simplu nu o sa ma gaseasca, m-am ascuns bine de ea. Bineinteles ca nu functioneaza mereu.

Ca se intampla ca dupa ce raul ma atinge pe codita pe neasteptate. In mod si mai gogonat acum, pentru ca a avut timp sa se intremeze in timp ce eu il ignoram. Eu sa ma sperii mult mai grozavnic. Si sunt si complet nepregatita.

Dar n-am ce face. Asa sunt construita. Si nu cred ca o sa ma schimb prea curand. Eu traiesc intr-o lume care arata ca in The Shire din Fratia inelului. Sau ca in Grinch care a furat Craciunul.

Si cand ceva risca sa mearga altfel decat asa. Alftel decat in lumea mea de turta dulce. Ma fac imediat strutocireasa. Si cine stie, poate scap. Si de multe ori merge. Cine poate si stie cum, sa faca bine sa ma ajute sa raman asa.