ca de la femeie la femeie

noiembrie 23rd, 2011

Am avut o scurta conversatie ca de la femeie la femeie sau ca de la pisica la pisica. Nici eu nu mai stiu exact. Cert e ca faptele s-au petrecut intocmai.

Preludiul povestii ar fi ca sunt anumite momente speciale in viata mea de femeie devenita independenta prin forta lucrurilor in care tare mi-as dori sa depind de cineva priceput. Momentele astea includ si situatii complicate, fine, sofisticate, fara legatura cu forta bratelor sau tehnicitatea actiunilor lor. Dar cel mai tare si mai tare ma arde sa depind de un barbat in toata regula atunci cand viata imi da branci sa fac lucruri peste puterile mele, la propriu.

Unul dintre momentele astea a fost acum doua zile. Ca o cireasa responsabila ce ma aflu, am mirosit in aer frigul si m-am gandit sa ma reped cu sageata albastra la un magazin unde scria service roti. Voiam sa-i pun cizmulitele noi, mai zimtate, pentru iarna.

Dar pana sa ajung acolo, m-am varat cat am fost eu de scurta in boxa, sa recuperez gumele trebuincioase. Rotile de iarna erau insa cocotate undeva sus. Exact atat de sus cat sa-mi fie cumplit de greu sa le iau de acolo. Cireaso, de ce naiba esti asa de scunda. Stiu ca asta are farmec dar totusi, de ce naiba esti asa de scunda iarna asta.

Dupa multe chinuri, echilibristici si praf inghitit, am reusit sa le iau una cate una. Dar erau atat de groaznic de grele. Cireaso, de ce esti asa de prapadita. Chiar daca lucrul asta are si ceva farmec, totusi de ce esti asa de mica iarna asta.

Si taman cand ma cainam eu pentru inceperea acestei activitati fara sa miaun dupa ajutor specializat unde stiam ca e de gasit, apare pisica pisuca. Nu m-am balbait, pisuca o cheama. Este pisica scarii. Este grasuna si are fata de gheisa. Desi castrata, o gramada de motani aratosi ii dau tarcoale. Toata ziulica ii comunica ei prin limbaj nonverbal dar si prin mieunat asiduu ca ar face totul pentru ea. Si totusi pisuca e complet indiferenta.

Cu o roata in brate si o grimasa pe fata, ma uit la pisuca si ii zic cu voce tare. Auzi pisuco, tu sa nu faci ca mine. Tu sa iti iei pana la urma un motan care sa te ajute la chestii de-asta. Pisuca zice doar miau-miau, orice o fi insemnat asta. Apoi se intoarce pe 4 picioare si pleaca in treaba ei. Asa si eu, caci discutia se terminase.

jos comitetul de perversi climatici

iulie 9th, 2009

seasons Of Life Large copy

Da, am plesnit-o. Suntem fericitii castigatori ai climei temperat-continentale.

De cand era cireasa mica i se tot spunea asta la scoala din livada. Profesorii fara mama, fara tata ziceau ca ce bine de ea. Este printre putinii locuitori de pe planeta care au fost daruiti cu acest cadou nepretuit: 4 anotimpuri. Repet: 4 anotimpuri.

Ma gandesc ca asta este o campanie de PR implementata in secret de Ministerul Invatamantului. El a desemnat pentru proiect o celula de criza formata din nu spun nume, persoane importante.

Comitetul de perversi climatici isi predau stafeta din tata-n fiu. Ei au grija sa se inmulteasca neaparat, prin orice mijloace. Este esential sa poata tine secretul si sa spuna minciuni mai departe generatiilor de pici, viitor adulti manipulati cu manipula.

Sediul lor nu este nici macar in minister. Ci intr-o padure virgina din nordul capitalei, au o scorbura uriasa cu internet. Peste costume poarta hainute de frunze. Fiecare are in cap o palarie cu un jder prin intr-o pozitie dimanica.

Bineinteles, toate astea sunt pentru camuflaj. La pranz li se aduce in caserole mancare de la food court, de catre un angajat legat la ochi si cu vata in urechi. Vagauna este inconjurata de gropi, praf, santuri si betoane. Locuitorii stiu ca este, sanchi, ceva in constructie.

Scopul are probabil de-a face cu strategia managementului de tara pe termen lung. Si vizeaza obisnuirea locuitorilor Romaniei cu ororile climatice la care sunt supusi pe parcursul intregii vieti.

Programul se cheama Ce nu poti schimba, accepta. Si fa-i si pe altii sa accepte. E spre binele lor. In proiect sunt cooptati, contra unor sume uriase, si anumiti parinti. Ei sunt racolati dintre adultii fara scrupule, care sunt deja blazati.

Niciun copil mic nu trebuie sa iasa din scoala fara parerea ca a apucat pe Dumnezeu de un picior. El trebuie invatat sa se bucure cand ploua si natura da ochii peste cap si ii moare in brate. Pentru ca, nu-i asa, ploaia inseamna bogatie.

Tot el, scolarul, trebuie convins prin metode neortodoxe, daca trebuie, sa exulte cand vede fulgi albi cazand din cer. Pentru un fruct matur, ca cireasa, asta inseamna ca totul s-a sfarsit. Scolarul insa, posedat de un optimism indus cu grija, crede ca abia a inceput.

Copiii mioritici trebuie sa creada ca alte natii sunt varza cu carne. Si ca mai toti oamenii de pe planeta plang incetisor noaptea in perna jinduind la ale noastre 4 anotimpuri. Ce mila mi-a mai fost de ei cand eram cireasa necoapta.

Dar mila mi-a trecut, pentru ca stiti cum e omul, nemernic. Asa si fructul. Asa ca mi-am permis sa ma bucur mult de treaba asta. Si sunt jenata sa recunosc faptul ca bucuria nu mi-a trecut pana de curand.

Acum am inteles in sfarsit conspiratia comitetului de perversi climatici. M-am trezit deodata ca eu urasc cu patima 2 din cele 4 anotimpuri. Si ca m-as muta cu catel si purcel la nefericitii aia care au doar 2. Unde as cere azil climatic.

Vreau acum sa demasc intreaga mascarada si voi merge pana in panzele albe, daca e nevoie. Si cred cu tarie ca e nevoie. Bineinteles, am nevoie si de voi. Chiar vreti ca ai vostri copii sa creasca in minciuna, crezand ca 4 anotimpuri e “the shit”? Nu cred.

Mai am o zi pana plec la niste unii cu o clima indoielnica. Asiaticii astia, niste nefericiti. Dar daca va place ideea ciresei si vreti sa o ajutati in darea pe fata a adevarului, nu ezitati. Hai sa ne organizam si cand ma intorc, incepem lupta.

Comitetul pentru scoaterea adevarului la iveala in ceea ce priveste neplacerea de a avea 4 anotimpuri saluta comitetul de perversi climatici. Noi nu o sa ne ascundem ca voi, n-avem nevoie. Noi vom invinge in vazul lumii. Deci?

la ce a fost buna iarna asta

martie 2nd, 2009

200018052-001

Si la ce e buna iarna in general?

La asta m-am gandit eu in momentele de respiro din weekend. Intre bererile din Que Pasa si martisoarele plus turta dulce plus mierea de salcam de la MTR.

Intre crapul proaspat prajit de la mama de cireasa de pe masa, imbaiat in lamaie. Si respiratia rapida, ca puii animalelor. Auzita noaptea pe la 4. Afara latrau cainii din zona de nord, caini nobili.

Intre piesa Regele Lear. Incredibil de lunga, cea mai lunga la care am fost vreodata. Si covorul dus la matusa mea. Nu, nu aia grasa, alta. Urmeaza un post special despre ea si unchiul Sicu.

Si uite ce parere am. Ca iarna asta a fost buna:

1. La refacerea ficatului meu greu incercat timp de un an jumate. Dupa ce am jucat tzontzoroiul direct pe el timp de 6-7 anotipuri, l-au lasat nervii. Si s-a cerut la vatra. Acum am un nou ficat, intr-o noua prezentare.

2. Pentru niste sarbatori placute. Exact ca in cliseele primite sms de la cunostinte: petrecute alaturi de cei dragi mie.

Am mancat minunatii pregatite cu grija de cucoane prietenoase si inrudite cu mine. Daca nu prin sange, macar prin simtire si cuget. La ce cugeta femeile care fac sarmale si cozonac in casa? Vreau si eu sa cuget la fel, macar o zi pe saptamana.

3. La trairea ultimelor momente placute in domeniul maguricea. Care a fost ras oficial astazi, acum, de pe fata pamantului. Eu personal am stins lumina.

Urmeaza, zice municipalitatea, a se face acolo un iaz cu pesti exotici portocalii. Pe marginea caruia sunt planificate sa pasca zebre si iaci si inorogi. Ca totul sa iasa ok si la standarde europene, probabil o sa mai inglobeze cateva strazi adiacente.

4. O iarna necesara pentru citirea unor carti grele. Ca numai iarna te poti inhama la asa ceva. Este vorba de exemplu despre Cartea neagra, de Orhan Pamuk. Una din cele mai grele carti ever. Parerea mea. Si Mi se spune Capucin, de Daniil Harms. Brrrr.

5. Buna iarna si pentru extrem de multa munca inspre a-mi atinge telul. Dezvoltarea rapida si eficienta a ciresei. Adica m-am straduit tare cu scrisul si alte activitati si nu a fost in zadar. Stiri in curand, odata ce primavara va fi bine instalata.

6. Iarna e pentru vacanta de ski mirobolanta din Kaprun. Unde am skiat ca disperata, ca si cum nu mai urma sa urmeze inca vreo iarna cu zapada asa buna. Vacanta m-a multumit pana in ultimele cute de pielite subtire de cireasa.

Si gata. Nu am cum sa mai inventez nimic. A fost, am folosit-o, sa plece. Si inca degraba. Nici nu mai am rabdare s-o astept sa-si stranga lucrurile. Sa plece asa, goala pe strada. Sa-i fie si ei frig, sa fie vanata de frig.

Nu mai gasesc niciun motiv pentru care trebuie sa mai indur. Am inceput sa ma imbrac penibil de subtire. Tremur mereu, cu parerea ca in modul asta se milostiveste cineva. Si aduce naibii odata frunzele inapoi.

Pasarile au inceput sa cante. Le aud dimineata. Dar cu ciocul anchilozat, asa. Canta pentru ca le-au lasat nervii, pe vrabiutele astea nevrotice. Frigul e un personaj in carne si oase, de culoare gri. Daca-l vedeti, dati si voi cu pietre-n el. Ca eu am obosit.

La ce-a fost buna iarna voastra? Si la ce e buna iarna in general. Tare v-as ruga sa impartasiti cu mine. O cireasa de vara pana-n seara care nu mai poate indura mult.

cireasa si gura goala pusca

noiembrie 19th, 2008

gura-cu-maci

ochii sunt ferestrele sufletului. nu asa se zice? o fi, nu zic.

cand gura tace, ochii oamenilor, frumos asezati in gavane, incep sa turuie ca nebunii. spun vrute si nevrute si-l dau de gol pe emitatorul de mesaj.

degeaba incearca apoi proprietarul lor sa dreaga busuiocul. ochii isi spun povestea lor. si dau la iveala simtamintele pitite prin suflet. bucurie, ura sau ambele.

singura modalitate sa-i opresti e sa tragi obloanele peste ei. sa ii inchizi si sa ii obligi in felul asta sa taca. ca sa nu te faci si mai tare de ras.

la mine e diferit cumva. adica ochii spun povesti adevarate. dar nu acolo sta riscul. e gura mea, care chiar inchisa fiind, are vointa proprie.

atunci cand incerc sa nu ma dau de gol. mai ales in dragoste si sentimente conexe. trebuie sa astup gura repede cu ceva. cu umbra unui copac sau mai bine. sau mai bine cu mana mea.

fara ca eu, purtatoare de gura, sa pot face ceva, gura se misca. se strange boboc. se desface floare. si cand emotia e mare, se misca atat de primordial. incat sunt jenata ca si cand stau in pielea goala in fata interlocutorului.

cand inima bate budi-bum budi-bum. si fluturii dau buzna sa iasa din stomac. fac repede o cafea. si ma pitesc pe dupa cana uriasa aburinda. las numai ochii la iveala. ca sa mai repar din atata exhibitionism.

daca e iarna e mult mai bine. chiar si in casa pot sa ma pitesc dupa vreun fular pufos, pretextand un guturai rebel.

insa gura isi scoate cel mai repede hainele de pe ea mai ales cand vorbeste. si atunci, ca sa nu ma intrerup brusc, pretextand un lesin. si sa pot totusi duce cuvantul pana la capat. trebuie sa ma intorc cu spatele.

sunt tot goala, dar cu spatele. parca e mai bine.

si cum simtz enorm. si vaz monstruos. gura mea sta goala pusca mai tot timpul. in public. pe timp de iarna.

ps: eu si gura mea suntem plecate la plantat de copacei azi. fara net.