S-a dovedit ca nicio zona din orasul asta mare nu e asa de activa si atractiva pentru mine ca micul si aparent inocentul cartier aviatiei.
Si de fapt vreau sa ne oprim putin asupra strazii maguricea, ca sa fiu mai exacta. Si a unei alte stradute fara de nume, dar in imediata apropiere. Sa ne referim deci la acest domeniu magic de cateva strazi ca la “domeniul maguricea”.
Un domeniu ca oricare altul, cu nume pasnic. Un domendiu, sa fiu sincera, cam uratel. Dar am avut pe-aici imens de multa treaba. Tot mereu mi-am purtat codita in vant, neobosita.
Aici s-au facut si s-au desfacut marile mele emotii in 2008. Trairi izvorate din relatiile cu semenii mei, oamenii. Aici am ras, aici m-am mirat, aici am suspinat si am fost in extaz. Pe maguricea m-a prins ploaia de nu stiu cate ori. Dar m-a batut si soarele tare in cap.
S-o luam pe rand. La inceputul lui 2008 fac cunostinta cu domeniul maguricea. O mut carevasazica aici pe a cherry, cu calabalac cu tot. Cu ace, brice si carice, cu pungute de hartie cu fund indoielnic. In care sunt inghesuite prea multe lucruri.
Cu lumanari parfumate arse pe jumate, cu televizorul prea greu cu firul tarait pe noroiul inghetat in fapt de seara. Tin la subrat foenul. In maini niste cutii ca la circ, in echilibristica. In spate am instalat un sac imens de Mos Craciun.
Pe nas se odihneste precar un ghiveci cu o plata verde. Din care picura sistematic niste pietricele feng shui, ca in Hensel si Graetel. Intr-un buzunar am niste cosmetice. In altul un borcan cu gem de caise facut la 10 ore distanta.
In plisc tin niste tablouri pe care risc la rastimpuri sa le scap cam cum a scapat corbul din fabula cascavalul. In timp ce ii explic lui a cherry ca totul o sa fie bine.
Nu sunt sigura, dar cred ca am si o matura infipta in fund. Cu care sterg urmele dezastrului.
In apartament cu ea, ce sa vezi. Locuiesc inca doua persoane, deloc straine. De fapt una dintre ele, ce soarta, e cel mai iubit dintre pamanteni. Omul care mi-a aratat ca se poate.
Intr-un an, probabil ca am parcat in domeniul maguricea de 228 de ori. De fiecare data cand o iau/aduc pe a cherry. Ma gandesc automat si la cel mai iubit dintre pamanteni.
Cel neeradicat complet din vene. De fapt eradicat destul de de ochii lumii si ai lui si ai mei. Motiv pentru care carnea dulce de cireasa mi s-a strans pe sambure tot de 228 de ori. Dar sa mergem mai departe.
Suntem in luna lui ciresar, pe bune, no kidding. Si ma loveste in cap cu dulce buzdugan cu tepi de martipan, o dragoste noua. Bineinteles ca persoana, sufletul meu pereche estival (SMPE din celelalte posturi). Locuieste tot in domeniul maguricea.
Perioada in care prind in maguricea dimineti de fericire intergalactica de vara. Aici spintec des pepene rosu scos de la rece. Si adorm cuibarita la televizor in cuib captusit cu praf de minune. Minune estivala, fara urmari.
Fac naveta intre a cherry si SMPE. Sunt mai mereu in/pe/spre/de la domeniul maguricea. Ajung aici experta. Stiu cum circula curentii de aer. Unde e cainele marele alb, ce miros are shaorma. Si cand se deschide magazinul preferat de unde SMPE ia painea serilor noastre.
Vine toamna, batrana actrita. Si vraja sentimentala din domeniul maguricea se destrama ca un fum urat mirositor. Deci raman iar cu parcarile in tromba in fata blocului unde sta a cherry.
Incerc sa ma abtin, dar nu-mi iese de fiecare data. Sa nu fug cativa metri mai incolo. Sa dau macar o limba dragastoasa clantei de la celalalt bloc unde am purtat cirese la urechi.
Si sa rastorn pe stergator un sac cu petale de trandafiri muiate in otrava. Ca el sa inhaleze si sa moara. Haideti ca vad ca exagerez. Incerc sa ma linistesc.
E iarna din nou si a trecut un an de cand am dat prima data ochii cu maguricea. Si prietena buna, destista cu cei mai mari sani din univers, alaturi de cei mai adanci ochi negri. Se muta in apartament cu a cherry.
Cum unde? In domeniul maguricea. Mai precis in camera in care a locuit, ca inca e cald locul si are un fel de halou asa, cel mai iubit dintre pamanteni. Particip in fapt de seara. La ridicarea a probabil 15 saci de culoare neagra prin care nu se vede nimic.
Fac ture. Vin, plec. Vin, plec. Ma gandesc la SMPE cateodata. Si la cel mai iubit dintre pamanteni mai mereu. Asta in timp ce incarc/descarc baloti si pe cele doua fructe preferate, prietene bune.
Am petrecut un an de emotii insuportabile calare pe domniul maguricea. Tinand haturile mai bine sau mai prost, dupa caz . Si ce e cel mai incredibil e ca lucrurile, in loc sa se calmeze. Arata ca si cum 2009 sta tot sub semnul maguricei.
