coprocireasa si coprolamaia

noiembrie 4th, 2009

shit

Cireasa s-a obisnuit pana la urma sa duca pipi la analiza. Desi nu poate sa zica ca se omoara dupa actiunea in sine. Si nici nu o face cu inima usoara.

Zic eu ca urinatul pe parcursul aceleiasi sesiuni, in doua sticlute distincte, ambele cu gura mica, nu e chiar pentru amatori. Si apoi drumul aproape initiatic cu cele doua sticlute la doftor, iarasi nu e pentru cei prinsi cu imunitatea sau chilotii jos.

Dar examenul copro este alta mancare din altfel de peste. Unul mai nasol. Cel mai nasol peste.

Cireasa a mai facut asta cand era mica. Si burtica era presupus plina cu viermisori. Nu stiu de ce dar adultii banuiesc mereu copii pe care ii au in gestiune, chiar cirese sa fie, ca au viermisori. Si ii verifica in continuu. Doar-doar li s-o confirma teoria.

Dar cireasa, in calitate de adult, nu a mai fost siluita la asa demers pana azi. Cred ca prima problema vine din faptul ca inteleg in sfarsit ca sunt nu doar ceea ce mananc. Ci si ceea ce … ma rog.

Faptul ca cineva are nevoie de treaba asta ca sa ma inteleaga mai bine, ma uimeste. Sunt redusa la statutul de mamifer primar. Si degeaba insist eu ca mai degraba as da sange sau saliva sau suvite de par. Sau chiar ganduri proaspet scoase din cap, insirate pe o ata.

Nu. Ei vor the shit. Si asta e greu de acceptat.

A doua problema, si nu e ultima, vine din logistica. Pentru ca, Sfite Sisoe, treaba asta mare si importanta nu e de facut intr-un apartament. O, nu. Hai ca daca ai wc cu anticamera, cum ziceam mai demult aici, mai treaca-mearga.

Dar de nu, tocmai ai de rezolvat una dintre cele mai absurde si rusinoase treburi din cate se exista.

Iar daca viata iti ofera un bonus. Si se intampla ca in locuinta urbana in care ti-ai propus sa faci abracadabra. Si sa transferi prin magie o bucatica de nenumit in sticlisoara si mai mica decat cea pentru pipi. Atunci se dubleaza disconfortul.

Ma rog, sa zicem ca am trecut si de faza asta. Desi cand am iesit din scara, mi se parea ca toti vecinii stiu. Si ca se uita pufnind in batjocura de dupa perdele imaculate catre cireasa maculata. Dar na, m-am aruncat in masina. Si dusa am fost, cu praf pe coada.

Ajunsa la centrul medical, cireasa a trebuit sa se explice intr-o sala cu multi oameni care aveau analize sau boli mai demne. Apoi, fara pic de menajament, a fost pusa sa scoata la iveala cele 3 sticlute.

Oamenii straini s-au uitat la ele. Apoi la mamiferul cireasa, care produsese toate astea. Apoi si-au vazut aparent de treburile lor. Dar pentru cireasa nimic n-a mai fost la fel.

Prin urmare, ma repet. Orice om mare care are de facut o coprocultura, sa nu o ia in tragic. Dar nici sa nu bagatelizeze. Recomand asa, cu multa caldura. Sa-si ia concediu 2 zile de birou. Una inainte, pentru preparare. Si alta dupa, pentru revenire psihica.

Apoi sa se izoleze de societate, inclusiv si mai ales de cei foarte apropiati. Care incearca sa fie draguti in legatura cu subiectul. Si asta este cel mai greu de suportat.

Poti pretexta o delegatie urgenta impusa de seful absurd. Ariciule, cum ai putut. Apoi sa fuga in padure singuri, cu un ciorap pe fata, pentru orice eventualitate. Inarmati cu un ziar format vechi, nu tabloid.

Sa se afunde pana in inima frunzetului. Si doar dupa ce urla timp indelungat si nu le raspunde nimeni in afara de ecou si 2-3 veverite voaioriste, sa se apuce de treaba.

Apoi, cand proba trebuie prezentata la doctor, femeile isi vor lipi o mustata si vor purta parpalac inalt. Ca sa nu fie recunoscute. Iar barbatii vor fi fardati si barbieriti proaspat si cu pantofi cu toc si o peruca buclata. Tot ca sa-si ascunda identitatea adevarata. Si sa nu fie astfel asociati cu sticluta aia.

Apoi 2-3 sedinte de terapie, in saptamana imediat urmatoare, ar putea inchide cu demnitate experienta. Va spune asta coprocireasa. Un fruct care a inteles cat e de mic. Si de nepregatit pentru asa o treaba mare.

Si de aici incolo, asa grait-a lamaie, sora mea invitata sa zica de shity business. Sa continuam:

Alo, alo, aici Lamaia. Mi s-a permis acest “guest paragaraph”, sa ma fac si eu de ras, ca intr-o buna intelegere a fructelor.
Coprolamaia nu vrea sa mai vorbeasca despre ce inseamna sa indesi o treaba mare intr-o sticla mica. Ca-n bancul acela cu esentele tari.

Eu vreau sa va spun despre transportul coproculturii. Cand n-ai masina. Si ti-e rusine in taxi. Insa in mod absurd, nu ti-e rusine de sute de oameni in autobuz. Iesi din casa, taras grapis, pe langa ziduri, ca ultimul infractor. Desi bomba chimica e ascunsa in cutii, cutiute, pungute, folie de aluminu si iar niste pungute, tu crezi ca toti din jurul tau vad cu raze x. Direct la sursa biologica.

Desi in pungute, pungi si cutiute ai bagat si un odorizant de masina, just in case, ti se pare ca plimbi un wc public. Si ca lumea crede, ce sa mai, ca te-ai cacat pe tine. Ieri.
Si-atunci cand ajungi la doctor si vezi ca ia sticluta linistit, cu mainile goale, dintre miile tale de pungi si pungute si ridica din sprancene la vederea bradutului odorizant, uiti asa de toate necazurile cu productia si transportul si te gandesti la consumatorul final.

Care scarma in cacat zi de zi. Si se si uita inauntru. Si ia notite. Si pe langa levuri, streptococi si samburi de rosie, se gandeste poate la ce va manca la pranz.

Dumnezeule. Acum realizez ca eu am avut partea usoara.

fizicianul care-mi sufla-n ceafa

noiembrie 3rd, 2009

Hotcity.ro a deschis o serie de materiale scrise de blogarite despre barbatii care le stau in spate.

Am scris pentru site un fel de oda pentru prietenul meu imaginar, I.

Here we go.

am nesocotit motivele cainilor

noiembrie 2nd, 2009

om

Ies din masina. Am doua sacose grele. Doi dintre cei cativa caini care locuiesc in curtea liceului se reped la mine.

Incep sa ma miroasa. Mi se incurca printre picioare. Ma trag de sacosa. Sunt foarte excitati de aparitia mea. Se cearta intre ei care sa ma aiba primul. Banuiesc ca pentru ei sunt doar o friptura cu garnitura mexicana.

Eu reprezint carnita dulce miam-miam. Si legumele din sacose, aduse de la piata, formeaza garnitura. Care le trebuie, de asemenea. Ca si cainii trebuie sa manance sanatos. Nu doar carne, ci o dieta echilibrata, ca sa traiasca mai mult in orasul nostru.

Matroana lor, adica femeia de la liceu, o doamna care umbla mereu romaneste in halat de molton. Si care urla la toti oamenii dar se intelege de minune cu cainii, imi explica zambind.

V-au vazut cu sacose. De-aia au sarit la dumneavoastra. Altfel nu se comporta ei asa. Este vorba despre caini in propozitie. Altfel nu ar zambi la mine.Veniti la mama, haideti. Nu fiti asa de rautaciosi. Lasati pe doamna in pace. Cainii nimic.

Eu nu raspund la invitatia ei de a sporovai despre cat sunt de dragute si indreptatite aceste animale sa traga de mine. Mi-e frica sa nu o musc, eu. Mi-e frica si ca, daca o musc, imi raman dintii in molton. Si nu fac mare branza. Ma umplu de penibil.

Incerc sa nu-i arat cata consideratie am pentru alegerea ei. Caini versus oameni. Cainii trebuie intelesi. Cainilor trebuie sa li se acorde circumstante atenuante. Cainii primeaza. Oamenii sa mai astepte pana capata bunavointa si zambetul ei emanat din halatul de molton.

Oh, pardon me, stimata doamna. Iertati-ma ca am nesocotit motivele cainilor. De ce mai umblu eu cu sacose, cand stiu ca ei, cainii, le vor pe loc? Ca daca ii sfidez si umblu, e vina mea ca ii intarat. Apoi de ce ma mai plang ca asa si pe dincolo.

De ce vreau sa ma dau cu bicicleta, daca ei nu sunt de acord. Si daca actul asta al meu ii invrajbeste? De ce vreau eu sa fac jogging. Cand stiu fara echivoc ca asta interfereaza cu linistea cainilor.

De ce port gluga uneori, cand e frig. Desi stiu ca e in dreptul si firea cainilor sa imi vada ochii. Ca sa stea ei linistiti psihic.

De ce vreau sa plimb alt caine, in lesa. Intaratand astfel cortegiul de caini fara lesa. Care nu suporta asa afront. Cum sa treaca alt caine prin cartierul lor. Cum sa treaca alt caine prin orasul lor. Cum sa treaca alt caine prin tara lor.

Cum sa treaca oricine prin universul lor si sa-l tulbure.

Oh, cat am gresit, stimata doamnna. M-am purtat prosteste eu, femeia-cireasa, nesocotind complet doleantele, psihicul, placerile si obiceiurilor cainilor salbatici de pe strada. Nu e vina lor. Eu am exagerat in alegerile mele de om.

E clar. Sunt o persoana egoista si anticaineasca. O femeie care, in tot ce face, nu tine cont de ce ar vrea cainii. Dar nu, nu mai fac. Abia acum, mi-am dat seama ca sunt in eroare.

balada lui sir spamalot

noiembrie 2nd, 2009

spamer

And now the spam is near
And so my friend
You have to read it
And let me make it clear
That there is
No way around it

I spam you till you’re full
I used each and every spamway
And more, much more than this
I’ve spammed you my way

And there were times
I’m sure you knew
When I spammed oh
More than you could chew

But then again when there was doubt
I spammed some more
I’ve spammed you out
I’ve spammed you my way

Regrets? I’ve had a few
But then again, to few to mention
I’ve spammed what i had to spam
And saw it through without exemption

I’ve spameed
And though i did
I had my share of losing
I know that all my spam
For you was not amusing

To think i’ve spammed alot
And may i say, not in a shy way
Oh, no, Oh no not me,
I’ve spammed it my way!

For what is a spammer, what has he got?
If not his junk, than he has not
To spam the things he never reads
And hope that you
Will click his ads

The records show
I’ve had some balls
And spammed you
Myyyyyy waaaay!

Textul este gandit indelung impreuna cu lamaie. Titlul ii apartine nadiei.

de ce ajung eu tarziu acasa

noiembrie 1st, 2009

trafic

A fost o vreme cand ajungem tarziu acasa pentru ca nu mai suportam sa imi vad sotul in ochi.

La ideea ca intru in casa si il gasesc dormind un somn apropiat cu cel de veci, fugeam degraba. Oriunde vedeam cu ochii. Si ma inchideam in coafor si porunceam sa mi se invarta parul cu peria.

O data la doua zile mergeam la coafor si stateam cate o ora si ceva. Inelus invartecus roboteau coafezele pe langa mine. Eram cea mai coafata femeie din oras. Atunci, cred, nu eram chiar o cireasa. Ci umbra unei cirese. La capatul puterilor. Asta a fost odata.

Acum ajung tarziu acasa posibil din trei motive. Din cauza unei femei, a unui BMW sau a unui om din provincie. Toti trei sunt soferi. Si toti trei s-au aflat la covrig aproape de locul prin care trec zilnic. Cu ceva timp inainte ca eu sa trec pe acolo.

6 minute. Atat dureaza sa se petreaca un dezastru in trafic. Am studiat problema cu atentie. Am intrebat lumea. Am batut Bucurestiul in lung si-n lat.

Asta trebuie sa fie explicatia pentru care unele zile sufera de o viermuiala fara seaman pe anumite artere. Si alte dati, desi pe drum sunt iesite aceleasi masini si aceiasi soferi rai, e cat de cat ok. Deci teoria cireseasca suna asa.

Inainte sa trec eu prin valoarea asta rea de masini prinse in trafic, pe aici au trecut in acelasi timp cel putin doi soferi din categoriile expuse mai sus. Ori o femeie cu un om care nu cunoaste orasul. Ori un BMW cu un om din provincie.

Ori o femeie cu un conducator de BMW. Ori doar o femeie, din provicie, care conduce un BMW. Buuun.

Ei fac ceva rau. Se poarta nesimtit sau absurd cu ai lor colegi de trafic. Si pentru ca it takes two to tango, lucrurile incep sa miroasa urat. Ajutata si de infrastructura nefericita a orasului, coada rezultata dintr-o astfel de incurcatura se va perpetua pana vine noaptea.

Dupa o astfel de lovitura in plex data de femeie, BMW sau provincial sau combinatia intre ele, traficul nu mai reuseste sa se puna pe picioare. N-are importanta la cat se petrece incidentul. Poate sa fie si la 11 dimineata. In mod sigur n-o sa mai izbutim s-o scoatem la capat.

Si trebuie sa astept o noua zi, cu un nou trafic, inceput de la zero. Doar asa poate se mai dreg lucrurile. Pe Polona trec mereu astfel de soferi, in grupuri mari. Ghinionul meu. Ca de-astea ajunge cireasa mai tarziu acasa.