ovare frumoase & rinichi de nota 10+

ianuarie 23rd, 2010

frumos

Poate credeati ca doar pielita obrazului mi-e frumoasa. Subtire si fina, ca pielita de pe carnita unei cirese. Ntz. Gresit.

Am aflat fara putinta de tagada ca am ovare frumoase. Probabil mult mai frumoase ca ale altora. Si eu care mergeam cu a mea coada destul de intre picioare. Crezand ca ursitoare m-au inzestrat cu multe daruri iesite din comun. Dar probabil cu niste ovare normale.

Din cauza asta ma gandeam sa nu fac mare tamtam despre ele. Sa merg pe burta. Sa atrag atentia prazii si sa o seduc folosindu-ma de alte pancarte stralucitoare. Priviti talia! Admirati sanul generos! Ce ziceti de proportii!

Precum pestisorul vorace vanator, dar lenes, care sta calm pe fundul oceanului. Si scoate doar din gurita, doar cand ii e foame, o ata lunga de care atarna un stegulet la final. Care flutura si atrage alti pestisori. Care vin sa se joace si el ii mananca cu fulgi cu tot. Asa si eu.

Dar acum gata. S-a ispravit cu mersul sovailenic, pe langa pereti. Mi s-a confirmat de catre un cadru medical. Am ovoare frumoase, amandoua. Poate iau si premiu cu ele. Sau poate nu. Important e sa participi, nu castigul. Haha.

Si nu, nu-i tot. Am si niste rinichi de nota 10+. Sunt foarte curati. Mi-i si inchipui stralucind. Nici aici nu eram sigura. Ma batea gandul ca poate sunt si ai mei putin ingalati. Ca atatea alte lucruri in jur.

Dar acum am dovada. Alt specialist a fluturat in aer poza cu ei. Si mi-a zis sunt luna de curati. Pfiii. Ce noroc pe mine. Inarmata cu aceste 4 organe respectiv anexe, care sunt in asa stare impresionanta, altfel imi incep ziua.

Uite ca in drumul meu spre identificarea si exmatricularea omuletului din vezica, am aflat si vesti bune. Cum arata el, si daca e la fel de reusit, om vedea. Va tin la curent, chiar daca nu va doriti neaparat asta.

mandria fabricantilor de pantofi

decembrie 23rd, 2009

sireturi

Oamenii de stiinta au manat omul sa ajunga pe luna. Si acum ei se chinuie sa faca obiecte din ce in ce mai mici, pana la minuscule si in final inexistente.

Asta e masura progresului adevarat. Sunt mic, abia ma vezi si ma poti utiliza, deci exist.

In vremea asta, producatorii de pantofi dau in branci zi si noapte. Cam din aceeasi perioada in care omul se straduia sa calce in picioare luna. Am ajuns la niste fineturi, in ceea ce priveste incaltarile, incat ma astept la chestiuni uimitoare, cat de curand.

Simt ca nu mai e mult si pantofii nu doar o sa inveleasca laba omului. Ci o sa te incalti si o sa stii brusc sa faci sufleu pufos de conopida. Desi nu ai petrecut nici 10 minute in bucatarie. O sa te incalti cand te simti inghitit de depresie si o sa capeti forte sa te lupti cu ea.

Probabil ca cireasa nu o sa ajunga sa vada asta. Dar o sa exista cu siguranta momentul in care omul o sa traga in picioare pantofii lui scumpi si o sa zboare deasupra orasului cu ei. Minunandu-se de cat de bine arata lumea de doar putin mai sus. Parca il si vad pe Hermes, bombanind invidios.

Toti producatorii de pantofi trudesc fara incetare ca sa ne faca sa ne simtim din ce in ce mai bine. Vorbim aici de materiale performante. Picioare care inspira si expira. Umezeala care nu mai poate sa intre dar este invitata sa iasa pe usa din dos. Piciorul are parte de confortul suprem.

Dar asupra unui anume punct, fabricantii de incaltaminte de la vladica la opinca, au cazut de acord. Domnule, noi refuzam sa ne ocupam de sireturi. Noi avem grija de pantof. Bagi piciorul si esti in rai. Dar cu ce se leaga el, chiar nu ne mai intereseaza. Avem si noi mandria noastra.

Ei sunt, imi inchipui, enervati de subiectul asta care tot revine in discutie, desi ei il tot baga sub covor. Sireturile. Un flecustet care nu mai are importanta, odata ce ai creat o capodopera pentru picior, cred ei.

Si atunci end userul sau utilizatorul final, adica cireasa, sufera tot felul de traume. Ce folos ca a cheltuit ea si pe mama si pe tata ca sa achizioneze incaltaminte vrajita, daca sireturile se desfac la fiecare 10 pasi.

Si oricat strange, folosindu-se de muschii anume castigati la sala. Si oricand se opinteste dumneaei si face funde duble, sireturile se desfac si amesteca prin praf, zloata, ud, noroi, muci, mucuri si alte spurcaciuni.

Toti pantofii au sireturi defectuoase. Existau unele de bumbac, care nu aveau obiceiul asta. Dar producatorii de pantofi au hotarat sa nu mai faca sireturi de bumbac. Pe ei ii intereseaza doar pantoful. Calci si esti in extaz. Anexele sunt lasate in voia sortii.

Prin urmare cireasa petrece mare parte din timp protapita in pozitii improprii pe stada, legand sireturi. Si ii injura pe fabricantii de pantofi, cu mandria lor cu tot. Unde esti, copilarie?

pacatul cel (mai) mare

decembrie 18th, 2009

pacate

Pacatul cel mai mare al ciresei este mandria.

O meteahna care nu apare in forma asta printre cele sapte pacate capitale. Dar simt eu ca ea este un derivat direct din trufie. Care este cap de lista. Si o simt eu ca atarna greu de gatul meu.

Nu cred ca e cazul sa discutam despre faptul ca cireasa este cumva atinsa de lacomia pantecului sau iubirea de arginti. Chiar nu vad cine ar putea elucubra pe tema asta. Cat despre desfranare, ce sa mai discutam. Daca s-ar organiza lunar concursuri de virtute la mine in livada, pe toate le-as castiga.

Dar e atat de hiper ea, bucata asta de maglavais neplacut, mandria. Incat ar putea, de ar fi transformata cumva in energie alternativa, sa asigure o baie calda pentru fiecare dintre focile unei banchize. Ce s-ar mai balaci ele zbenguindu-se si scandand: cireasa, cireasa, cireasa. Mda, mandria. Exact ce ziceam.

Mandria imi deschide gura cu forta si ma obliga in mod regulat sa spun lucruri pe care nu le simt si este exclus sa le gandesc. Ca nu cumva sa par mica si lipsita de forta. Si sa ma vadesc uriasa in cuget si-n simtire, in fata oricui.

Dupa ce le zic, sufar prejudicii sufletesti. Ba resping persoane care imi plac. Ba imi refuz pofte ce ma chinuie apoi indelung, cand toti oamenii dorm.

Mandria imi inchide in repetate randuri gura, cu lipici performant, cand chiar ar fi cazul sa spun naibii ceva bun. Ce? Cum sa zic eu ceva care sa imi vadeasca sentimentele in deplinatatea lor si sa ma puna altfel intr-o lumina belalie.

Mandria si potentiala ei ciufulire in public ma opreste de la a-mi incerca fortele in diverse situatii in care as avea sanse bune sa castig.

Cand vreau sa particip intr-o masurare de forte, imi apare un cantar. Intr-un taler este prezentat pricajit, castigul potential. In varianta atentie, obiectele de pe cantar sunt mai mici decat in realitate. Si pe celalalt, rasetele augmentate ale publicului, in cazul in care as pierde.

Din pricina asta, o auzi pe cireasa ca zice nu, multumesc, nu ma bag pentru ca nu imi trebuie. Si zice asta unei serii intregi de chestii pe care si le-ar dori destul de tare. Frica de esec bate filmul. Si pana la urma despre asta e vorba, despre mandrie si orgoliu in cantitate prea destula.

As plati sume babane cui m-ar ajuta sa mai scap de niste x la suta mandrie. Si m-as caciuli si as face bust de tinut in sufragerie cui m-ar invata sa pun capastru orgoliului demential. Dar pare ca lucrurile nu merg neaparat asa.

Mandria, pacatul meu cel mare. Ce ma fac Doamne cu el.

cireasa si bazinul cu manageri in chiloti

februarie 18th, 2009

cireasa

Suntem ieri, pe la 11:14 minute dimineata. Cireasa inoata baldabac in bazin, aproape singura. Cu gandurile ei mici si inca unele, si mai mici.

Si vine buluc un batalion de manageri in chiloti de baie in culori vii. De unde stiu ca sunt manageri, daca sunt aproape goi? Pentru ca eu pot foarte bine sa mi-i inchipui imbracati.

Stiu eu sigur ca oamenii astia cu putina burtica. Dar totusi dusi pe la sala si cu atitudine de invingatori, sunt top manageri dupa cum urmeaza. Unul la o companie de telefonie mobila (nr. 1 sau nr. 2).

Celalalt e dezvoltator al unui cartier rezidential care nu se sinchiseste de criza, ca a vandut tot. Domnul de colo are un club celebru in oras. Iar celalalt lucreaza la departamentul dezvoltare si new business al unui lant de benzinarii de renume european.

Mai sunt vreo doi domni. Care fie lucreaza in publicitate, fie sunt CEO la o corporatie internationala de produse de larg consum.

Cum de obicei nu se intampla nimic interesant in bazin. Si e mare plictiseala pana trec cele 50 de lungimi. Sunt destul de multumita de gasca asta care raspandeste prosperitate.

Domnii pare ca se cunosc intre ei. Cireasa nu stie sigur pentru ca atunci cand inoata serios, nu prea poate sa se holbeze bine la cineva de pe mal. Doar daca se opreste. Ori acum orice uitatura trebuie facuta pe furis, ca ei sa nu se prinda. Altfel, rusinica.

Si pentru ca asta presupune sa inot in continuare ca si cum nici nu ma intereseaza, sa vedeti. Orice ocheada pentru care trebuie sa intorc cat de putin capul imi face sa imi intre apa cu clor in nas.

Asa ca trebuie cumva sa ma prind pentru cine merita sa trag apa pe nas si pentru cine nu. Pentru ca doare al naibii. M-am usturat deja cate o data pentru fiecare. Dar mandria e la locul ei. Nu stie niciun manager din bazin ca eu trag cu ochiul.

Apoi, unde analiza a iesit favorabila, m-am mai riscat o data. Inca de 3 ori apa usturanda cotropeste nasul mic de cireasa. Dar 2 din astia 3 mi-au placut in continuare.

Mai ales unul, cu mustacioara si chiloti rosii, care inota pe spate. Si semana leit cu actorul celebru din Pe aripile vantului.

Asa ca am mai prizat apa de cateva ori. In plus, de atata zbucium sa inot dar si sa nu fiu descoperita. Am luat si cateva inghitituri zdravene de apa calduta, cu dezinfectant. Dar uite ca mi s-a terminat numarul.

Rezultatul: cireasa iese din apa cu ochii rosii ca para focului. Cu nasul cat un gogosar, rosu si el. Cu gust amar in gura.

Dar cu inima plina ca azi la bazin in sfarsit s-a intamplat ceva. Apa era plina de manageri in chiloti. Care se uita pe fata cum cireasa trece cu capul sus, picurand.

am cititori pe spranceana

decembrie 16th, 2008

proud

mi-a fost frica, recunosc. una sunt tastele, alta e realitatea. mi s-a demonstrat de n ori.

asa ca m-am dus la intalnirea restransa tare (tot din frica) cu cetitorii de cirese. cu inima mica si neagra si stransa pe sambure.

daca codo in loc de melc e vreun brontozaur. daca lialia nu e un miel in crestere, cum se lauda, ci o cotoroanta. daca GP, bun prieten cu prietenul dono. nu e doar un ardelean domol si cu bun simt. ci si un ciclop.

si daca, ia ganditi-va, daca diana se joaca nu numai cu jucarii pe blog. ci si cu flacari pe nari scoase catre participanti.

sau daca melcul e melc. si lialia e miel. si diana doar se joaca frumos. si GP e un ardelean get beget. dar n-avem deloc ce sa ne spunem?

oameni buni. am cei mai draguti si mai amuzanti si mai omogeni cetitori. poate data viitoare veniti si voi sa beti ceai cu ciresele. pentru ca a fost incredibil de misto si de relaxat.

am ras tare, prea tare poate. si destul de des. am povestit despre bursa, vulpi, emil boc, oi, berlusconi, iubiri raposate si prezente. melcului nu-i flutura ochii cand alearga. am facut o proba. suntem on the safe side.

imi vine sa fac triplu tulup de bucurie. ca am noroc de asa cetitori minunati. si povestile lor interesante.

si de atata incantare cred ca o sa-mi sa fac o obisnuinta. din a va cunoaste pe cati dintre voi va veti lasa cunoscuti. la intervale regulate de timp. pana cand ajungem o comunitate de fructe, legume, animale si vise.

am cei mai alesi pe spranceana cetitori. si plesnesc de mandrie.