Zilele astea sunt putin cazuta pe jos. M-am impiedicat tocmai cand mergeam mai bine, in buestru, si n-a mai fost chip sa ma ridic.
Acum astept energii pozitive si adeziuni si dovezi de iubire care sa ma treaca puntea. Pentru toate astea puteti scrie pe adresa redactiei sau in comentarii, mai jos. Pentru altele, puteti scrie unde vreti voi si credeti ca e bine.
In timpul asta, poate ca unora li se pare ca functionez normal. Ei bine nu, e doar prefacatorie si uz de fals.
Sunt la cote de avarie. Indeplinesc cu demnitate functiile sociale cu care sunt investita. Ma concentrez tare la cele de care nu e chip sa scap. Dar imediat apoi trag transperantele peste mine. Ma separ de restul lumii. Ma retrag in livada mea unde sed si cuget, cu al meu corn varat in perna.
De regula trec prin viata la viteza mea de croaziera, care este ametitoare, fara prea multe probleme existentiale. Iar acum, acum au navalit peste mine toate. Teoretic, nu mi intampla nimic. Practic, energia a iesit de sub pielita subtire de cireasa printr-o tevusca si s-a dus intr-o lume mai buna.
Sigur, am crescut destul incat sa stiu ca o sa treaca. Dar ce pedeapsa pentru un fruct asa de dornic de soare sa vada doar ceata si niscaiva nori. Poate ca trebuie sa respir aer proaspat si sa ies din casa. Poate ca sa alerg o vreme, ca Forrest Gump. Hai odata cireaso, ridica-te. Astept provincia.
