cireasa, o egoista

noiembrie 25th, 2010

Sunt o cireasa cu masina. Asta e foarte bine, n-as schimba conditia de sofer pe altceva.

E prea bine sa biciclesti sau pasesti pas dupa pas, pe trotuar. Miros iarba si floarea si pamantul si soarele, cand e cazul. Ma bucur de vantul prin plete si prin fusta, cand apuc. Dar cu masina ma misc ca o tiribomba. Reusesc sa bifez una dupa alta cele minimum 2 maximum 3 activitati importante de inghesuit intr-o zi. Adica mai o circa financiara bleah, mai o vizita scurta si placuta, mai un film bengos.

Dar din conditia de sofer reies si diverse nefoloase. Asa ca pot vorbi despre care sunt foloasele vacii si oii dar, imi vine sa zic si care sunt nefoloasele soferului. Cum ar fi ca, atunci cand esti unul, asta capata un inteles social. Ai, n-ai treaba, lumea inconjuratoare crede ca trebuie sa-ti dea prilejul sa-ti folosesti masina cat mai mult si mai altruist. Masina mea pare cunoscutilor prilej sa-si rezolve ei diverse probleme.

Ori eu, doamnelor si domnilor, mi-am cumparat masina ca sa ajung eu mai repede unde am nevoie. Nu ca sa intreprind activitati de curierat, mutand oameni si colete, catei si mai stiu eu ce. Imi aduc aminte ca era o vreme cand nu aveam masina. Si ca atunci chiar si eu avea aceeasi parere scalamba despre soferi. Cum cunosteam unul, cum mi se parea ca trebuie sa ma ajute in tot ce am eu de facut in viata. Iertare, domnilor, n-am stiut ce fac.

Ca sa scap acum de diversele propuneri neloiale ce mi se fac, cred ca trebuie sa recurg la un afis mobil. Un petec mare de hartie, scris cu litere de-o schioapa, pe care sa-l port cu mine. Mesajul meu catre pedestrasi este.

Stimati cunoscuti, eu mi-am luat masina ca sa imi fie mai usor decat atunci cand n-as avea. Ca sa ajung mai repede la destinatie. Ca sa nu petrec prea mult timp intre diversele rute. Ca sa nu fac ocoluri cu mijloace de transport sau piciorul. Pentru asta platesc la ea de ani buni. Pentru asta ii pun benzina cum bea boul apa. Pentru asta ii fac revizii anuale si platesc asigurari. Pentru asta nu beau o bere cand sunt in oras.

E deci o corvoada asumata pentru niste beneficii. Si banui eu ca voi, stimati cunoscuti, n-aveti chef de toate responsabilitatile astea de nu aveti si voi masina.

Ori, stimati cunoscuti calatori, daca voi ma rugati cu barbia tremuranda sa va duc in diverse locuri, beneficiile mele dispar. Daca va duc si pe voi acasa, mi se intampla taman ocolurile de care voiam sa fug si de-aia mi-am luat masina. Daca va ridic din locuri cu diverse obiecte ce le carati dupa voi, imi stirbesc din libertatile mele. Pierd timp si spatiu supra viteza la patrat.

Eu am masina pentru ca vreau sa-mi fie mai usor, nu din ce in ce mai complicat. Asa ca va rog enorm, oamenilor care nu aveti asa ceva si mi-ati pus gand rau. Ganditi-va bine si, daca chiar aveti nevoie de mine in mod special, cu carca mea si cu masina mea, atunci sunati-ma si voi veni fara de preget.

Daca insa aveti nevoie doar de o masina oricare si un sofer pentru ea, un taxi poate sa faca treaba. Nu ezitati. E ieftin si usor de folosit. Si ma ajuta si pe mine sa ajung prima si nu ultima gaina din ograda acasa.

cireasa imbratiseaza fara discernamant

decembrie 1st, 2008

DSC07713

intre ora 12 si 1 jumate. am imbratisat de ziua nationala 49 de persoane necunoscute. bucata cu bucata. adica vine o imbratisare la cate minute? si pe alocuri am mai participat si la cate un group hug. deci numarul nu e tocmai just.

cred ca au fost, din prea mult entuziasm. si vreo 7-8 saruturi. dintre care cel mai mare procent pe obraz. unul pe gat. altul aproape cu limba. plus unul-doua in aer. dupa modelul cand sarutul venise. cireasa plecase. asta de mai jos e afisul meu.

DSC07669

mai multa lume m-a ridicat in brate si ma invartit. probabil e un gest reflex la cat sunt de mica. iti vine sa faci asta. de multe ori sunt tratata ca un pet. asta pana cand musc. azi mi-am tinut inveliti in vata coltii de cireasa feroce.

mi-a venit sa cer vreo 2 numere de telefon. m-am abtinut. altora le-a venit si lor sa-mi ceara mie. s-au abtinut. doar nu era o intalnire free dates. ci una free hugs.

DSC07673

cativa oameni au plans. altii nu mai voiau sa-mi dea drumul. la altii nu mai voiam eu sa le dau. era asa de bine. stai aici, cu mine. unde fugi. altii s-au ferit de mine ca de dracul, ingroziti ca s-ar putea sa-i ating. dar astia din urma, putini.

unii stiti deja cu ce se mananca. dar pentru cei care nu, free hugs e o inventie a unui australian, care are urmatoarea poveste. el a muncit in strainatate o vreme. si cand s-a intors acasa. si s-a simtit teribil de sinistru de oribil de singur.

DSC07682

si in loc sa-si planga de mila singur acasa. cum am face majoritatea dintre noi intr-o atare situatie. in fata televizorului, cu o pizza primitoare langa el. dupa ce a discutat mai mult decat trebuia cu livratorul chinez de pizza.

el a iesit in centru la el acolo. cu un carton pe care scria free hugs. adica s-a expus unui penibil fara de margini. pentru ca multi suntem singuri, chiar cu lume in jur. dar n-am recunoaste asta nici in ruptul capului. mai bine murim. e umilinta suprema.

DSC07736

intai nu l-a bagat nimeni in seama. apoi s-a incumetat cineva. l-a imbratisat. si atunci s-a dat drumul la o intrega isterie mondiala.

care implica, si nu se mai termina de atunci incoace. milioane de oameni imbratisatori profesionisti, care racoleaza amatori. adica alti oameni necunoscuti de pe strada, dornici de putina atingere dezinteresata. si niste afectiune.

DSC07741

de cativa ani, free hugs face inconjurul lumii in continuu. pentru ca si bucurestiul a inceput sa fie pe harta din punctul asta de vedere. adica tot felul de curente si idei care circula prin lume. s-a intamplat de mai multe ori si aici.

ultima data ieri. in mai multe orase mari din tara. in acelasi timp, la aceeasi ora. am fost multi, cateva zeci. uitati-va mai jos cum se uita dl. beligan la noi, de pe tnb. sigur, ideal e sa imbratisezi oamenii care iti par ca ar avea cel mai tare nevoie de asa ceva.

DSC07730

dar o selectie personala nu ai cum sa nu faci. si cand simti repulsie. nu te duci sa imbratisezi. daca esti normal la cap. eu zic ca sunt. desi aud murmure in public.

rezultatul e ca. dupa o ora de imbratisari. te simti incredibi de puternic. un fel de mic Dumnezeu. pentru ca ai reusit sa faci o zi cetoasa si urata. mai frumoasa si mai plina pentru niste oameni.

dar ca sa fiu sincera. eu nu fac asta pentru altii. eu, cireasa egoista, fac pentru mine. sentimentul meu e incredibil de bun. ma simt fericita. si imi vine sa sar intr-un picior. taraind dupa mine galetusha plina de energie buna de la oameni multi.

am imbratisat de-am spart. fara discernamant. si ma simt grozav. voi vedeti ce vara e afara?

cireasa fata cu egoismul ei feroce

noiembrie 14th, 2008

egoism2 copy

cand mai cunosc vreun barbat care-mi place. trece putin timp, putin de tot. si apoi invariabil se uita in ochii mei dragastosi si ma intreaba, infigand cutitul. cireaso, tu esti egoista?

cand eram mai mica ma aparam vehement. cine, eu?! neeeee. cum sa fiu egoista? egoist inseamna ca te gandesti numai la tine si la altii nu, nu? si eu ma gandesc la multi oameni. si fac lucruri pentru ei. si imi pasa.

si cum de ma intrebi tocmai tu. tu, care esti aproape de mine si vezi asta. mai ales experimentat pe tine vezi. incredibil, ce problema de comunicare avem. si cum nu iti dai tu seama ce suflet nobil sunt eu. n-ai inteles nimic din mine. esti varza.

nu nu, cireaso, urma implacabil raspunsul. esti egoista. esti mai egoista decat normal. esti un monstru de egoism. vaaaai, ce rau imi mai parea. cum ma mai bosumflam. desi obiectul pasiunii mele beneficia direct de altruismul meu. ma facea sa ma simt vinovata. ca si cum am o cocoasa.

iar incercam sa-l conving. ba chiar imi scriam si pe o hartie. de ce cred eu ca nu sunt chiar asa de egoista. dar am observat ca stampila asta. odata pusa de un barbat mie, acolo ramane. lucru pe care mi-l arunca in fata de cate ori avem discutii. despre orice ar fi ele. cireaso, esti egoista. stop joc.

si acum ma intreaba barbatii la fel, dupa ce ma cunosc. cireaso, esti egoista? dar am mai crescut. si raspund da. asta ca sa salvam energii pretioase. pe care le pot investi in diverse lucruri alstruiste. si in primul rand in cel ce intreaba.

in plus acum, cireasa mai coapta, inteleg ca absolut toata lumea e egoista. si chiar si eu, despre care aveam pe vremuri o parere mai buna. dar in mod sigur e si cel care ma intreaba. asa suntem facuti. ca unii sunt mai rai ca altii, asta da. dar toti suntem egoisti, zau asa.

oricum, sa nu credeti ca raspunsul asta convine mai mult. ei, cand aud, nu plesnesc de satisfactie. ca au dibuit problema mea majora. se intristeaza ca in fata unei case arse. dar pentru mine, pentru ca sunt egoista, normal, parca e mai bine asa.

sa stim domnule cum stam. deci luati aminte. sunt o cireasa purtatoare de egoism feroce. care circula prin lume amintindu-se din cand in cand, ca exista si alti oameni. de care se foloseste ca o nemernica. si pentru care nu simte nimic.

ce am inteles eu din asta e ca. intrebarea asta, retorica, mi se pune oricum si orice as face. de fiecare data cand cunosc un barbat. iar raspunsul nu imi apartine. ci este predefinit. atunci de ca s-or mai obosi sa ma intrebe?

nu stiu. dar nici nu-mi pasa. pentru ca mie imi pasa numai de mine. si nu am de ce sa ma incarc cu dilemele altora. are si egoismul asta parti bune.