Cand o cireasa este prinsa in focul implicarii sentimentale. Si de fapt carnale in acelasi timp. Simturile ii slabesc.
Urechile isi trag repede un fel de obloane. Si prin ele nu mai penetreaza muzica sau alte sunete. Oricare alte sunete neasociate cu cele emise de mamiferele mari cand se plac.
Poate sa vina o fanfara intraga sa se inghesuie sa cante pe presuletul de la baie. Sau un virtuos care sa sufle in trombonul fixat pe gaura cheii. Pana se inroseste tot si i se umfla venele pe frunte si cade jos. Cireasa nu aude azi, reveniti va rog.
Ochii vad dar nu inteleg nimic din ce inregistreaza. O membrana ca la reptilele care dorm treze se coboara de urgent. Si imaginea, daca nu cumva vorbim despre parul lui de culoarea celui purtat de Alba-ca-Zapada in mai toate pozele. Imaginea nu se fixeaza.
Poate sa izbucneasca un incendiu in sifonier. Sau sa danseze in jurul masutei de toaleta un stol intreg de elfi mici ai padurilor. Din care mi-am dorit toata viata sa vad. S-ar obosi piticii astia degeaba. N-as fi capabila sa inregistrez nimic. Ce pierdere.
Si ca sa mai pomenesc de un simt. Cand sunt prinsa in vartejul amoros. Atunci e poate momentul sa incerci sa-mi iei direct din vena o cantitate apreciabila de sange. Sau sa incerci, daca vrei sa te razbuni pentru ceva ce ti-am facut mai demult. Sa-mi sucesti un deget.
Si atunci ce sa ne mai miram. Ca nu simt cand cineva, nu spun cine. Persoana importanta care ma impiedica sa aud fanfara si sa vad piticii. Incearca sa-mi spuna ceva apasat la urche. Numai ca greseste putin tinta.
Si a doua zi ma trezesc cu o ditamai hikkie (hickey) pe gat. O plaga mov care nu se lasa ascunsa sub nicio esarfa. Care se strecoara afara de sub un strat de doua degete de fond de ten.
Si pentru ca am doar un pulover pe gat. Pe care l-am purtat deja. Si pentru ca orice hikkie (hickey) care se respecta sta 5 zile pe putin, ca un guturai imatur. Pana la urma am si uitat de ea intr-o dimineata.
Si am iesit asa cu brosa asta vanata in lume. Primul coleg mi-a zis la aparatul de cafea. Ce-ai pe gat? Aoleu am zis. Si asa am tinut-o toata ziua. Si nici n-am mai stiut cum sa ma apar.
Ce sa zic? Ca am calcat pe capul de la grebla in sufragerie si mi-a venit coada in gat?
Am suportat zambete insinuante, mirari intergalactice, zeflemele rautacioase. Am fost acuzata ca afisez trofee sexiste. Ma rog, va inchipuiti. Cum a aratat saptamana mea ca purtator de hikkie (hickey). O saptamana jenanta, fara pic de intelegere din partea semenilor.
Care probabil s-au gandit ca asa ceva nu mai este acceptabil in societatea de azi. Si ca cireasa este o femeie ce dovedeste inca o data. Ca face lucruri fara de discernamant. Riscand sa piarda fanfara si piticii si toate celelalte, cate or mai fi.
