In general, cireasa ar prefera sa consume ficat de barbat.
Ii place sa il deguste infipt intr-un bat si perpelit la foc mic. Sau marinat timp de 100 de zile intr-o zeama grozava, servit cu o garnitura pe potriva. In timpul asta, apartinatorul ficatului se uita bucuros la ospatul ciresei. Toata lumea este multumita.
Acum insa e timpul pentru o schimbare. Ficatul ramane in schema insa tot restul pica.
De doua zile incoace, gura nu-i mai tace si iarba ii place moderat ciresei. Ea are chef nici mai mult nici mai putin decat de ficatul din Edirne. El nu apartine vreunui turc focos, brunet si mustacios nevoie mare. Desi turcii par a fi strasnici barbati. Ma intreb ce o mai fi facand turcul cu ochi de taciune de pe covorul zburator. Si ce fel de ficat va fi avand el.
Ficatul din Edirne este o gaselnita-delicatesa locala. Se ia ficatul si se trateaza regeste. Se taie fasii-fasii, se da printr-un pesmet ceva sau o faina iscusita. Se prajeste in tigaie pana este crocant dar si moale cumva. Ficatul asta se aduce aburind la masa, insotit de legume felurite.
Urmeaza sa iti bagi mainile in el si sa il savurezi bucata cu bucata. Limba nu poate fi oprita din plescait. Ochii vad, gura cere cu voce tare. Ficatul ciresei cere ficat de Edirne si altceva nimic.
Dar ce se face cireasa acum. Ficat de barbat este peste tot in jur. Numai bun de scos din pantece si pus la frigare. Ficat din Edirne insa, nu prea am cum sa fac rost. Mai dureaza pana calc iarasi taramul turc. Cine stie daca la toamna sau abia cand se termina anul iepurelui.
M-am trezit cu ficatul asta in gand. Si tot cu el in minte o sa mi se incurce genele a somn. Asta daca apare pe data alta ficat, si mai si. Cireasa si ficatul, o poveste de succes.
