Pe meleaguri mioritice cireasa isi mai permite sa aiba un comportament mai relaxat. Taman in strainatate vrea ea sa faca impresie. Dar cand isi baga necuratul coada lui netrebnica, nimic nu mai iese cum trebuie. A se vedea in cele ce urmeaza.
In aeroportul de la Londra cireasa isi da in petec. Intalneste ea la o raspantie un conational de-al ei. Il judeca sumar si ii pune eticheta roman get beget, nu cel mai grozav soi. Sunt amandoi aflati la un fel de coada catre un peron. Din gesturi, cireasa il invita pe roman sa treaca in fata.
Vrea sa ii arate in felul asta ca ii e superioara. Ca ea e suficient de civilizata incat sa mai astepte. Sa se imbulzeasca el, daca ii da mana. Romanul, tantos si el, o invita la randul lui sa o ia ea inainte. Privirea ii este putin rautacioasa. Cireasa trece prima si apoi, apucata de streche, intervine intamplarea neplacuta.
Intelege de la celelalte trei colege de drum cum ca, incepand din momentul ala, trebuie sa se grabeasca teribil. Confruntand apoi perceptia ei cu adevarul istoric, pricepe ca totul a fost in mintea ei. Dar pe moment, incercand sa sfideze legile fizicii, trece de mica bariera si o ia la goana cu parul maciuca si bulendrele in dezordine, spre peron.
Valiza insa i se strecoara indecent intre picioare. Aici totul debine putin neclar. Nu stiu ce a cauzat micul dezastru. Cert e ca cireasa are acum viteza necesara spre a decola, daca ar fi cazul. Dar in acelasi timp valiza face imposibila orice operatiune de inaintare. Rezulta o cazatura sora cu nebunia.
O cazatura insotita de o mare bufnitura. Victimele sunt ambii genunchi. Cireasa nu doar loveste pardoseala cu ei, ci ii foloseste la a culisa mai departe, cum face Michael in nu mai stiu care dintre clipuri. Nu m-am uitat in spate. Nici n-am avut nevoie. Stiam ca romanul nostru este fericit de deznodamant.
Rusinea care m-a cuprins a fost una istorica, aproape dementa. In momentul cazaturii eram inconjurata de multa lume. Ideea ca au vazut ce s-a petrecut nu mi-a mai dat pace pana cand m-am pierdut in imbulzeala Londrei. Dar pe peron si chiar si in tren, am trait cu groaza asta.
Ca cei care trec pe langa mine, ceilalti calatori, stiu ce s-a petrecut cu mine. Ca stiu ca sunt o romanca ce se inghesuie disperata la intrari si iesiri, ca tot neamul ei. Ca am cazut din cauza ca am alergat ca disperata cand nu era cazul. Si ca o sa povesteasca copiilor si nepotilor lor intamplarea cu un reprezentant al acestui ciudat neam din sudestul Europei. Un popor aflat mereu in graba, indiferent de situatie si manierele corepunzatoare.
imi pare rau de genunchi si de rusine…insa mi ai dezvelit un ras dement.multumesc,aveam nevoie de asta
cat am putut sa rad, desi mi-e mila de genunchii tai …
@cate & thea: ce bine, inseamna ca a meritat:P
@mimi: esti sigura? mie mi se par canadienii niste lorzi.
intr-o vreme italienii era standardul “necivilizarii” in Ue, dupa cum se vede aici : http://www.lifeinitaly.com/flash
acum cred ca noi am depasit orice standard, doar avem talent
Ps:
felicitari pt mersul pe bicicleta ; cu cainii, am observat ca renunta “urmarirea” dupa cativa metrii cel putin in cazul meu