cireasa si aparatul

octombrie 7th, 2010

Sa tot fie vreo 18 ore de cand am un aparat care imi apasa dantura cu agresivitate metalica.

Stelute argintii imi decoreaza o parte dintre dinti. Ma intreb daca accesorizata in felul asta gura mai poate sa-si indeplineasca toate functiunile cu care am obisnuit-o. Sa manance, sa vorbeasca, sa.

Vreau sa impart cu voi magia momentulului. Daca deschid gura intr-un anumit fel, numai de mine stiut, poti sa fii sigur ca vreau sa-ti fac rau acum. Daca si marai putin, la deruta, te-am speriat definitiv. In ipostaza asta as putea juca nemachiata in filme de groaza. Si totusi, daca esti genul mai pervers, o sa cazi jos de placerea faptului ca stai in compania unei femei minione cu gura de fier.

I s-a interzis cu desavarsire ciresei sa mai muste dintr-un mar. Si asta timp de 6 luni lungi. Deci pana da floarea in copacii fructiferi, eu nu musc lucruri tari. I-a fost ciresei rusine sa intrebe daca aici se pune si carnea de barbat de care dumneaei are pofta au ba. Unii barbati sunt ca merele zemoase, mai ales in anumite locuri cu geografie rubiconda. Cred ca nu am voie sa-i musc, oh oh.

O singura solutie se contureaza usor in ceata noilor evenimente. Pe o perioada de 6 luni, cireasa trebuie sa convinga lumea sa o muste unilateral. Deci fara ca ea sa poata raspunde cu aceeasi moneda. A, si cireasa nu are voie sa ingereze chestii lipicioase. Unde o sa ajungem in conditiile astea. Mai ales ca nici ceva dulce nu prea are voie sa aleaga ca si premiu pentru gura astfel obidita.

Daca are pofta, cireasa nu poate sa-si roada unghiile nici daca incearca o cascadorie. Mica botnita de metal, dotata cu fire ascutite, ii chinuie gura in fiece moment. Aparatul din gura ciresei a si costat o avere. Asta ca sa capete sens zicala suferinta subtire cu multa cheltuiala se tine. Dar cine o sa fie o cireasa pe cinste cand toate astea iau sfarsit. Cine.

Si acum ajung la partea cea mai spinoasa. Cireasa adora sa manance. Muscatul din lucruri este marea ei pasiune si a reusit mereu sa si-o practice cu succes. De data asta insa, se pare ca ea se va gandi de doua-trei-patru ori inainte sa bage ceva bun in cavitate. Atunci cand ai aparat, mestecatul lucrurilor este o treaba pentru cei cu doctorat in stiinte.

Ii trec ciresei prin fata lucruri care suscita pofta si ea se gandeste. Ma complic sau stau pe coada mea. Alte aventuri ale ciresei cu aparatul vor fi date publicului in cele ce urmeaza.

cireasa ajunsa la limita si sora ei cu par

octombrie 23rd, 2009

dead-of-night

Se ia cea mai buna mama de pe fata pamantului, mama de cireasa. Se ia si un caine mic si simpatic, cu imprimeu de vacuta alb cu negru. Se da mamei spre crestere.

Mama de cireasa indrageste cainele ceva de speriat. Si incepe sa se refere la ea ca fiind sora mea. Explica repede necunoscutilor de ce a iesit asa cu blanita si chiar si mai mica decat cireasa. Pentru ca e facuta mai la batranete.

Ma rog, mama pleaca intr-o calatorie uimitoare, care va face sigur subiectul unei povestiri urmatoare. Si insista ca sora mea vitrega sa ramana la mine in grija. Pentru fabuloasa suma de patru nopti.

Eu, cu inima deschisa. Doar a mai stat cu mine si alte dati. Mi se aduce bestia, impreuna cu instructiunile de folosire. Bestia, vesela tare. Ca doar ne iubim de multa vreme. Eu si prietenul meu imaginar I. incepem o seara in tihna.

Ne uitam la film, scarpinam catelul intre urechi si pe burta. Ii dam si ei de mancare de la gura noastra. Moare de placere. Ne jucam, ne bagam in seama, ne giugiulim. Eu admir ce bine se intelege sora mea cu I. Ce abil e I. Ce draguta sora.

Armonie maxima. Eu nu stiu ce si-ar putea dori mai mult o sora care e acoperita de par. Incepem sa picam de somn. Si pare ca la toti ni se intampla asta. Sora mea gaineaza cu ochii intredeschisi. Dar nu trece mult timp dupa ma retrag in camera mea, si incepe cosmarul.

Cainele latra sacadat, ca o picatura chinezeasca cu decibeli. Prietenul imaginar imi zambeste, nu-i nimic cireaso, lasa ca vorbesc eu cu ea. Se duce si se aud niste susoteli de bun augur. Ce bine, tace sora.

E ora 12 noaptea. Trec 20 de minute si sora mea incepe sa latre ascutit si cu toti plamanii. Ca orice caine mic care se respecta. Eu nu ma duc, ma fac ca ploua. Merge iar I. si se aude o intrega discutie.

Pesemne cainelui i se explica frumos ca e noapte tare. Avem vecini, suntem obositi si nu e frumos sa faci ham-ham fara discernamant. Ce, mai vede ea pe cineva care face asa ceva? Nu. Sora mea tace. Ia uite ce bine, s-a rezolvat.

Aici va rog sa va inchipuiti timp care trece cu repezitorul. Exista multe etape si multe discutii si exasperarea noastre creste ca un cozonac intr-o bucatarie incinsa de Craciun.

Sora mea latra temeinic, fara oprire. Cand merge unul din noi la ea, se opreste pentru 20 de minute. Apoi o ia de la capat cu incapatanare si ura de catar. Noi nu lipim geana de geana. Se aud vecinii de dedesubt cum fojgaie. Ma urasc. Ii inteleg.

Sigur, e de la sine inteles. La un moment dat nu ne-am mai dus sa o convingem cu duhul blandetii. Si nici sa ii facem ochi dulci. Ci o dojenim si ridicam la ea vocea indarjita si ziarul pe post de bata. Aplicandu-i cate una pe popou.

Moment in care surorii mele ii ies ochii din cap. Si se asmute la noi ca nebuna de legat.

Imi inchipui ce simt bietii vecini. Aud latraturi constante juma de ora. Ca noi asteptam tot sperand ca ii trece si se opreste. Si apoi niste nervi de caine. Ca si cum ne sfasie ea pe noi. Sau noi pe ea. Apoi iar liniste juma de ora. Si tot asa.

Si uite cum la ora 3 noaptea, vin in sugraferie, regatul surorii mele inscaunate aici. Si il gasesc pe I. in pielea goala, proaspat scos pentru a 426 oara din asternut in noaptea asta.

Tine o botnita in mana pe care incearca sa o fixeze surorii mele. Ca poate tace. Daca ar fi vazut cineva scena. Toiul noptii, un barbat gol, un caine si o botnita. Plus barbatul vorbeste cu destula blandete. Nu vreau sa ma gandesc la repercusiuni.

Bucuroasa de asa idee stralucita, ma alatur si eu lucrarilor. Tot cum m-a facut Eva. Odata fixata botnita, descoperim ca sora mea nu numai ca latra dublu. Dar si musca si e complet dezlantuita.

Pe la 4, iar ne trezim amandoi a duzina oara. Superjenati de vecini si urand cainele asta rau din toti rarunchii nostri. Suntem cu nervii in pioneze. Megaobositi si frustrati. Cainele, nu stiu de ce, ca doar el face tot balamucul asta, e la fel.

Au oare nu ti-am fost noi prieteni buni? Au nu te-am tratat ca pe o regina? De ce ne faci asta? De ce ne exasperezi? De ce te comporti asa de absurd? De ce ma pui in situatia asta fata de vecini? De ce a intrat dracul in tine? De ce?

Sora mea este scoasa si ea din minti. Maraie si ne arata coltii aia in mod normal caraghiosi. Dar acum, pentru ca este intr-o stare de dementa avansata, chiar imi face frica. O alergam prin casa ca in desene animate, in jurul mesei. Ea imblanita si noi fara de vestmant.

Se refugiaza intr-un colt de hol si pas de-o mai scoate de-acolo. In plus, este imposibil sa te apropii de ea. Este lovita de filoxera.

I. se apleaca deasupra aratarii, ca nu mai pot sa-i zic caine. Ci un diavol tazmanian de la sectia de furiosi. Si incepe sa maraie de o maniera care imi ingheata sangele in vine. I. la caine. Cainele are urechile date pe spate. Dar nu se lasa mai prejos.

Ingrozita de intorsatura pe care au luat-o lucrurile, rog pe I. sa o lase in plata Domnului. Vecinii aud acum si tropaielile noastre in fuga dupa caine. Si maraielile rau prevestitoare ale lui I.

Sora mea tace 20 de min. Apoi o ia de la capat cu latraturi continue, fara tihna. Ne mai sculam pe rand cand unul cand altul. Urlam la ea si trantim cu ziarul in apropiere. Maraie cumplit si latra ca posedata. Tace 20 de min, apoi incepe iar.

Vine dimineata si cainele crede ca suntem prieteni din nou. Nu, nu suntem. Eu am dormit 3 ore adunate din bucati. Si maine ma duc la serviciu. Nu e ok. Si aceasta este povestea despre cireasa obosita si cainele cel rau.